Primul an dupa schimbarea puterii [1]
In urma cu exact un an, romanii l-au trimis in fruntea tarii pe Traian Basescu
. Votul din 12 decembrie a schimbat in mod substantial datele jocului politic. Un an de bilant si de evaluare a noii configuratii politice vadeste din plin acest fapt.
Dupa votul din 12 decembrie, PNL si PD au trecut la putere, iar PSD a intrat in opozitie. Avem, asadar, un an de putere noua. Bilantul propus de dosarul de fata analizeaza aceasta schimbare de putere. Concret, aceasta inseamna ca nu numai cei care detin puterea sint pusi sub lupa, ci si aceia care alcatuiesc opozitia. Intr-o societate democratica, mai mult decit oriunde, puterea se defineste, in mod fatal, si prin felul in care relationeaza cu opozitia. Un an de putere noua inseamna, prin urmare, sa fim atenti la felul in care evolueaza PNL, PD, PC, UDMR si Traian Basescu, dar si la tipul de joc politic pe care il practica, in opozitie, cu precadere, PSD, militareste secondat de PRM. Evaluarea tuturor atacantilor politici importanti este o prima tema majora a tipului de analiza pe care il propunem.
Un model vag, generos, dar necesar
Conditia unei tari se poate aproxima si prin raportare la un model. Indiferent daca Romania e sub conducerea lui Nastase sau Iliescu ori sub cea a lui Basescu, ea se afla la o anume distanta, spre exemplu, de ideea de Bine Public. La un an de cind Romania lui Nastase si a lui Iliescu a devenit Romania condusa de Basescu si de Tariceanu, ne-am intrebat cit de departe este tara noastra de modelul Binelui Public. Cit de mult s-a indepartat sau cit de mult s-a apropiat? Pe linga scanarea principalilor actori ai scenei politice din Romania lui 2005, raportarea la Binele Public este o alta idee majora care sustine demersul nostru.
Mituri si mari evenimente
Povestile care anima viata publica au suferit si ele modificari importante pe parcursul acestui an. In plus, 2005 este si anul citorva evenimente care isi vor face loc in istorie. E anul declinului unor personaje, al cresterii altora. E, desigur, si anul in care, dupa mai bine de jumatate de secol, au venit americanii.
Dinamismul mitologiei politice autohnone, dar si marile evenimente ale anului sint si ele date ale unei evaluari care nu vrea sa reduca la alb si negru un peisaj adesea foarte colorat. • (Cristian Patrasconiu)
Romania si distanta fata de Binele Public
Are legatura cu administratia publica, dar nu numai cu ea. Se refera la corectitudinea magistratilor, dar si la etica in politica. Nu e usor de definit. Binele Public, caruia i se spune uneori si bine comun, e un reper esential in functie de care se masoara o distanta. Patru dintre comentatorii externi ai „Cotidianului“ au facut propriile aproximari in aceasta privinta.
Traian Ungureanu
Binele Public e, adesea, confundat cu administratia. Nu e o definitie rea. E o definitie incompleta. Acolo unde cetateanul poate privi calm de la fereastra gunoieri harnici si punctuali, tara e, desigur, bine intocmita. O asemenea Republica Gospodareasca poate fi vazuta, de pilda, la Praga – unul dintre cele mai ordonate orase ale Europei. Dar nu e de ajuns. Binele Public inseamna, pur si simlu, ca publicul e bine, ca face lucruri si ca se pazeste de altele. Romanii au un handicap in fata acestei stari. Explicatia sta in temperament, iar temperamentul romanesc e rezultatul unei decizii istorice luata individual, impotriva formelor de viata bazate pe incredere si colaborare de grup. De ce ar face altfel, o natiune care a aflat ca e natiune doar la somatia Scolii Ardelene? Sintem toba de scepticism si bascalie, dupa sute de ani in care am existat mai mult prin indivizi, familii si clanuri. Magistratul roman e cap de serie si lider al gherilei impotriva Binelui Public. El e o antinomie, o absurditate importata din sisteme de drept public straine. Nimeni nu a confirmat mai adinc ostilitatea fata de Binele Public decit magistratii care parodiaza, asudind, de 15 ani, rolul de pazitori ai legii. Vin la rind politicienii alesi. Prin ei ne apropiem de o concluzie deloc rusinoasa, ci, pur si simplu, sociala: romanii au moravuri, nu norme sau raspunderi. Politicienii o dovedesc fara incetare. Tehnica lor de lucru se numeste, prin ziare si rapoarte, coruptie. La drept vorbind, coruptia e o uriasa incapacitate de a pricepe valoarea Binelui Public. Ne intoarcem acolo de unde am plecat: la temperamentul universal romanesc - producator fanatic de individualism, dusman, din frica si nestiinta, al Binelui Public.
Sever Voinescu
Ambiguitatea notiunii de „bine comun“ ma incurca. Intii, admit ca am probleme teoretice. Desi stiintele politice, dar si etica, discuta de multa vreme notiunea (de la Aristotel la Rawls s-a scris enorm pe acest subiect), eu nu stiu nici acum prea bine ce poate sa insemne „bine comun“. Daca sint, totusi, provocat la o definitie, mai degraba as opta pentru cea acceptata in gindirea catolica: binele comun este un sistem in care fiecare are sanse maxime sa isi atinga propria excelenta, mai ales in dimensiunea ei morala. Asa stind lucrurile, Romania mai are foarte mult pina sa aproximeze multumitor profilul unei cetati dedicate „binelui comun“. Romania este, mai degraba, un loc in care sansa de a-ti realiza potentialul uman este violent rapita oricui. A avea sansa afirmarii propriei bogatii interioare echivaleaza, la noi, cu miracolul.
Apoi, am si probleme practice. Oriunde ma uit imprejur nu vad chiar nimic care sa ma duca macar cu gindul la un proiect al „binelui comun“. Romania este la ani lumina de binele comun de vreme ce nedreptati flagrante sint consfintite prin hotariri legale, iar elita noastra politica nu vadeste nici cea mai vaga preocupare pentru asigurarea a orice s-ar putea numi „bine comun“. Din punct de vedere moral, lumea romaneasca este la fel de aproape de idealul „binelui comun“ ca o haita de lupi flaminzi care se sfisie intre ei si care au suferit, in plus, o catastrofala mutatie genetica din cauza careia isi insingereaza beregatile unii altora chiar si dupa ce se satura. Ce „bine comun“ poate exista intre salbaticiuni?
In general, cred ca in Romania nu preocupa pe nimeni „binele comun“ si, de aceea, raspunsul cel mai potrivit la intrebarea dumneavoastra este un zimbet trist.
Cristian Pirvulescu
Politica inseamna nu doar putere, ci si constructie; democratia nu este doar egalitate, ci si control. Fara nici o unitate de masura, politica devine fie monstruoasa, fie haotica. Tocmai pentru a exprima scopul si a limita tentatia autoritara, cuvintele pun borne si definesc proceduri. Bine comun, interes general, securitate nationala: tot atitea formule pentru a da spatiului public un nume si a imprima politicii o directie. Producind bunuri politice (ordine, securitate, libertate, drepturi), controlind si distribuind resurse, politica se afla la intersectia dintre public si privat. De echilibrul, mereu instabil, dintre cele doua depinde realizarea Binelui Public.
Starea spatiului public nu poate fi sustrasa evaluarii. Iar increderea, principalul indicator al autoritatii, creste sau scade dupa o logica sociala care are ca reper perceptia Binelui Public. Mecanismele puterii, persuasiunea sau frica, dincolo de iluziile politicienilor, nu pot influenta decisiv aceasta situatie. In 2005, dupa o campanie electorala centrata pe tema coruptiei, romanii asteptau consolidarea unui spatiu public coerent guvernat de institutii impartiale capabile sa gestioneze politici publice. Coruptia este o consecinta directa a invadarii spatiului public de relatiile private. Cind partidele, organizatii private, preiau controlul institutiilor, cind nepotismul, prietenia si conflictul de interese nu sint stavilite, spatiul public este vidat. Egalitatea cetatenilor este doar o formula demagogica. Binele nu are contur. Dupa un an de la alegeri, refacerea autoritatii statului ca arbitru impartial a ramas tot o prioritate.
Horatiu Pepine
Necazul este ca n-am reusit sa facem deosebirea intre bunastarea cetatenilor si Binele Public. Cum ar putea sa fie bine intr-o tara unde oamenii traiesc rau? Si totusi. Chiar daca pentru fiecare dintre noi starea de bine este indisociabila, sursele binelui sint diferite. Dar atunci cind prea multi au identificat Binele Public cu propria bunastare, am intrat in deriva postcomunista. Un om simplu marturisea solemn, pe la mijlocul anilor ’90, ca a invatat de la un englez cu care statea de vorba ca lucrul cel mai important in viata este sa-si urmeze propriul interes. El confunda morala vietii publice cu „mina invizibila“ a lui Adam Smith si, din foarte multe puncte de vedere, societatea noastra a parut sa fie rezultatul acestei confuzii care, ridicata la scara, inceteaza sa mai fie comica. De aici a rezultat darwinismul elementar, care, dupa regula celui mai bine adaptat, a produs coruptie, clientelism si o masiva migratie politica.
Contracurentul de natura etica a venit mai tirziu si a suflat puternic, la alegeri, in pinzele lui Traian Basescu. Dar, din punct de vedere practic, etica publica nu poate fi pusa decit in termenii dreptului si de aceea am asistat mai intii, prin reforma Monicai Macovei, la vointa de restaurare a acestuia. Din acest punct de vedere, anul 2005 a fost un an bun. Totusi, o problema ramine nerezolvata: am vazut cu ochii nostri (priviti mai ales la CSM) cum obligatia juridica fara ancora morala nu duce adesea nicaieri sau duce chiar la mari aberatii. •
Basescu: tatuc si presedinte
Cei care nu il digera insinueaza sau afirma ca ar fi un dictator. Cei care il admira spun ca, stiindu-l pe Basescu la Cotroceni, pot sa doarma linistiti.
Traian Basescu este, in 2005, brandul cel mai puternic de politician roman. Personalitate puternica si charismatica, controversat, coleric uneori, dar si imprevizibil, seful statului a schimbat semnificativ fata institutiei prezidentiale. In istoria postdecembrista, nici un alt presedinte al Romaniei nu a mai vorbit atit de raspicat si nu a numit atit de precis cauzele raului in Romania precum o face Traian Basescu. In acelasi timp, dintre toti actorii politici ai acestui an, Basescu este purtatorul de dis-curs al celei mai reformiste si mai avangardiste agende. In plus, seful statului, prin prestatia sa plina de nerv, a speculat bine nevoia de autoritate a majoritatii romanilor. Dintre toate promisiunile pe care le-a facut in campania electorala, Basescu si-a tinut-o in mod indubital pe aceea ca va fi un presedinte-jucator. Aceasta optiune a presedintelui a fost, de altfel, sursa multor tensiuni intre actorii politici. Neocolit de scandaluri - al caror numar a inceput sa creasca in aceasta toamna -, ba chiar provocind si vampirizindu-le pe unele, presedintele Basescu continua sa se bucure de cea mai ridicata cota de popularitate dintre toti politicienii romani. In planul politicii externe, Traian Basescu a avut o prestatie neasteptat de pregnanta. Cu Basescu in fruntea diplomatiei, Romania este, e adevarat, controversata, dar, in acelasi timp, e si mai vizibila.
Pe de alta parte, in primele saptamini ale mandatului sau, seful statului a promis ca sefii de institutii din Romania au, din punctul sau de vedere, sase luni ca sa isi dovedeasca buna-credinta si eficacitatea, in caz contrar, urmind a fi inlocuiti din functii. La implinirea sorocului, marile schimbari au intirziat sa apara, ele incepind totusi sa se deruleze, cu viteza redusa insa, din aceasta toamna. • (Cristian Patrasconiu)
Doi presedinti pe tusa
Ceilalti doi fosti presedinti postcomunisti ai Romaniei au avut prestatii politice dezamagitoare in acest an. Ion Iliescu a devenit disident in partidul pe care l-a creat, sustinut si protejat, pierzind clar in fata lui Mircea Geoana. Iesirile sale ulterioare, critice, la adresa fostilor sai copii de suflet, l-au impins intr-o zona marginala in PSD, revenirea acestuia in prim-plan fiind, in acest moment, practic exclusa.
Emil Constantinescu a incercat, la rindul sau, sa revina in prim-plan, dupa esecul previzibil cu Actiunea Populara. Interesat, el a pornit in aceasta toamna o noua campanie de recucerire a popularitatii pierdute iremediabil. Putin credibil, Emil Constantinescu era personajul principal al uneia dintre cele mai zdrobitoare si mai spectaculoase caderi politice din Romania de dupa 1989.
Cit de departe de CDR este actuala Coalitie?
Compusa din patru partide, dintre care doua au guvernat mai inainte cu PSD, coalitia majoritara are un accentuat potential de conflict, reamintind de guvernarea CDR.
Coalitia a fost de la inceput agitata de scandaluri. In ianuarie, declaratia lui Basescu, conform careia cooptarea PUR la guvernare a fost „o solutie imorala“, este cit pe ce sa-l faca pe Dan Voiculescu sa iasa din guvern. Ca represalii, in urmatoarele luni Coalitia a fost tensionata de strategia PC de a se opune la diverse proiecte pentru a demonstra ca voturile sale sint necesare. Acest lucru marcheaza primele divergente dintre PD si PNL. In timp ce democratii i se raliaza lui Basescu impotriva PC, presedintele PNL, Calin Popescu Tariceanu, joaca pe cartea conservatorilor, mergind pina la a-l felicita pe Voiculescu la un Congres al PC ca pe un partener de nadejde. Pe tacute, falia intre PNL si PD se adinceste, dupa ce Traian Basescu lanseaza ideea unei fuziuni intre cele doua partide.
Refuzul mascat al PNL si oferta diplomatica, dar nesincera a PD - preocupat sa se redefineasca drept un partid de orientare populara - duc la o raceala din ce in ce mai mare.
Ratarea anticipatelor a adincit criza
Ratarea anticipatelor prin refuzul lui Tariceanu de a demisiona marcheaza inceputul razboiului dintre cele doua partide. Sedintele Aliantei devin din ce in ce mai mult niste incaierari saptaminale intre Puiu Hasotti si Ludovic Orban pe de o parte, Radu Berceanu, Cezar Preda si Emil Boc pe de alta parte. Preocupata cu rafuielile, Alianta ia foarte putine decizii politice si revine oricum asupra acestora. Asa se face ca pachetele de reforma privind sanatatea si administratia, desi au fost discutate din septembrie, nu sint inca finalizate intr-o forma acceptata de coalitie.
Suspiciunile sint alimentate si de declaratiile Elenei Udrea privind telefonul dat de Tariceanu procurorului general dupa arestarea lui Dinu Patriciu, iar sondajele lunii octombrie, care arata ca PD si-a dublat procentele fata de PNL in rindul electoratului Aliantei nu sint de natura sa atenueze criza. Criticile liberalilor la adresa lui Traian Basescu culmineaza in cele din urma cu solicitarea ca PNL sa gaseasca un candidat propriu pentru prezidentialele din 2009. Sfirsitul anului ii gaseste pe cei doi aliati intr-o pace precara. • (Laura Ciobanu)
Meciurile din liga juniorilor
In primele luni de guvernare, coalitia a fost tensionata de strategia PUR de a se opune la diverse proiecte. Deveniti conservatori in luna mai, oamenii lui Voiculescu se zbat sa creeze o identitate partidului. Punctul culminant a fost atins cind, in plina criza a ostaticilor, Voiculescu a cerut public retragerea trupelor romanesti din Irak. Nereusind sa-si imbunatateasca relatia cu Basescu, liderul PC a exploatat nesiguranta lui Tariceanu de a nu fi remaniat, asigurindu-l ca voturile conservatorilor sint alaturi de el. Ultima sa idee, aceea de a poza in aparatorul drepturilor romanilor din Harghita si Covasna, a dus la respingerea Statutului minoritatilor in Senat si la iritarea UDMR, care a amenintat ca iese de la guvernare. Partener disciplinat pina in luna octombrie, Uniunea este pe punctul de a incheia anul fara sa fi reusit sa isi vada legea trecuta prin Parlament. Auspiciile nu sint favorabile, recent PD anuntind ca nu voteaza proiectul decit daca va fi amendat drastic.
Greu de anticipat
Un an dificil pentru guvern, impartit intre crize politice, dezastre naturale si necesitatea respectarii promisiunilor electorale. Prezenta in fruntea sa a unui lider ezitant a contribuit simtitor la erodarea popularitatii Cabinetului.
Cu Traian Basescu pe post de critic neiertator al activitatii sale, de la lipsa reformei din Sanatate la coruptia din vami, Tariceanu a avut un prim an de mandat destul de complicat. Nici faptul ca presedintele s-a dus de doua ori la guvern in lipsa prim-ministrului, o data in cazul inundatiilor si in plina greva a profesorilor, nu a imbunatatit imaginea guvernului. Lovitura de gratie a dat-o insa Calin Popescu Tariceanu, ale carui ezitari cu privire la demisia sa si refuzul sau final de a parasi functia de prim-ministru au dus la ratarea anticipatelor.
Intr-un an au parasit guvernul, prin demisie sau prin remaniere, ministri destul de populari, cum ar fi ministrul Culturii, Mona Musca, sau cel al Finantelor, Ionut Popescu. Ultimul plecat a fost Mircea Miclea, nemultumit de bugetul insuficient alocat Educatiei.
Promisiuni onorate si angajamente ratate
La capitolul promisiuni onorate pot fi incluse recalcularea pensiilor, eliminarea serviciului militar obligatoriu sau interzicerea acordarii de facilitati societatilor comerciale. Principala realizare a Cabinetului Tariceanu este introducerea cotei unice. Numai ca, din cauza pierderilor de la buget, guvernul a modificat de mai multe ori Codul fiscal pentru a mari taxele si impozitele sau pentru a introduce altele noi. Desi a adoptat legile proprietatii sau pachetul de legi privind reforma in Justitie, Cabinetul Tariceanu s-a lovit de nenumarate piedici. In primul caz, nu va putea sa onoreze toate cererile de retrocedare intrucit terenurile sau imobilele nu mai exista sau au fost date altcuiva, iar in cel de-al doilea caz se confrunta cu opozitia CSM si cea a Curtii Constitutionale. In ceea ce priveste reforma administratiei, guvernul a promis ca in aceasta toamna va fi gata, insa nici pina in prezent nu e finalizata, fiind aminata pentru primavara viitoare. In 2005, Executivul a fost nevoit sa gestioneze fenomene independente de vointa sa: indundatiile, gripa aviara si greva dascalilor. • (Laura Ciobanu, Cristian Matache)
Bilant parlamentar
In prima sesiune parlamentara de dupa alegerile de anul trecut, puterea a trecut majoritatea proiectelor sale legislative. In cea de-a doua, nu a reusit mare lucru.
Actuala legislatura a debutat cu o infringere a Aliantei D.A., care nu a reusit sa obtina sefia celor doua Camere. Chiar daca UDMR, PC si (la Camera) minoritatile s-au aliat cu D.A., majoritatea a fost extrem de fragila la Senat si slaba la Camera.
In sesiunea din primavara, Coalitia a reusit sa treaca majoritatea proiectelor de lege propuse, chiar daca reforma Justitiei si cea a proprietatii au trecut prin asumarea raspunderii. In cea de-a doua sesiune parlamentara, coalitia a fost invinsa fie de obstructiile PSD (la dezbaterea Regulamentului), fie de Curtea Constitutionala (au „cazut“ articole importante la legile Justitiei, si articolele referitoare la schimbarea presedintilor Camerei, la proiectul de Regulament), fie de absentele propriilor oameni. Proiectul de buget a fost adoptat cu intirziere, PSD tragind mult de timp, in ambele Camere fiind restante la citeva proiecte prioritare pentru UE.
Batalia opozitie-putere s-a purtat prin intermediul a trei motiuni simple la Senat, cinci la Camera si una de cenzura, toate cistigate de putere. La capitolul legiferare, pina la ora actuala au fost adoptate 358 de legi, altele 48 aflindu-se in proceduri de promulgare. • (Lucian Gheroghiu)
PSD si PRM duc o lupta dura din Opozitie
In ciuda scandalurilor din interiorul PSD si PRM, legislatura inceputa dupa alegerile din 2004 a avut parte de cea mai puternica, bine organizata si unita opozitie.
Forta celor doua partide de opozitie s-a probat in primul rind in batalia pentru posturile de presedinti ai celor doua camere ale Parlamentului. De la inceput, PSD si PRM, printr-un joc abil, au reusit sa puna mina pe cele doua posturi. Apoi au reusit sa si le apere. Mai multe luni Parlamentul a fost blocat in asaltul coalitiei PNL-PD-UDMR-PC de a-i schimba pe Adrian Nastase si pe Nicolae Vacaroiu si de indirjirea PSD si PRM in a-i apara. Cu sprijinul Curtii Constitutionale, PSD a reusit sa-i mentina pe Nastase si pe Vacaroiu in fruntea Parlamentului, repurtind asupra puterii o victorie importanta chiar daca nu a avut toate ingredientele moralitatii.
Slabiciunea coalitiei, bucuria opozitiei
Cele doua partide de opozitie au reusi sa mai blocheze si alte proiecte ale puterii: pachetul de legi privind reforma in Justitie, despagubirea fostului Rege Mihai I, statutul minoritatilor, legea bugetului de stat. Meritele nu revin numai opozitiei.
Cealalta fata a fortei PSD si PRM este, de fapt, incapacitatea organizatorica, lipsa de mobilizare si dezbinarea grupurilor parlamentare ale partidelor guvernamentale. Frecvent, deputatii si senatorii puterii lipsesc de la sedinte, astfel incit opozitia devine majoritara si respinge la vot proiectele guvernului. Frecvent, partidele din coalitie isi pun reciproc contre si se ameninta cu iesirea de la guvernare. Proiectele guvernului nu sint sustinute de toate partidele din coalitie. La toate acestea se mai adauga si razboiul Basescu-Tariceanu. Din cauza absentei unitatii de interese a partidelor de la putere, opozitia a mai repurtat un succes: blocarea alegerilor anticipate.
PSD, unit de interese
Dupa pierderea puterii, PSD a intrat rapid intr-o epoca de convulsii interne. Lupta pentru putere declansata in partid a continut si o saminta de reforma ingropata insa treptat de ezitarile si temerile lui Mircea Geoana. Certurile vor continua pina la urmatorul Congres, stabilit pentru 2007, cind va trebui sa se transeze rivalitatea dintre Geoana si Nastase. Totusi, in ciuda disputelor dintre liderii centrali si locali ai partidului, PSD nu a ajuns la sciziune.
Mai mult, in fata adversarilor exteriori, ei au reusit sa fie uniti, intimpinind solidari intrebarile Parchetului. Grupurile parlamentare din Senat si Camera au speculat eficient toate portitele procedurale, obligind partidele de la putere sa vina sa-si negocieze proiectele si nu sa si le impuna prin simpla exercitare a majoritatii. Opozitia a demonstrat ca e mai abila decit puterea si in chestiunea consiliilor judetene. Speculind rivalitatile dintre PNL, PD, UDMR si PC, PSD a reusit sa convinga puterea sa renunte la proiectul lor de a-i schimba pe presedintii de consilii judetene. O alta victorie importanta a opozitiei.
PRM cistiga pe greselile guvernarii
Fara sa faca nimic, PRM contabilizeaza plusuri de incredere publica. Ultimele sondaje CURS si INSOMAR indica o crestere a partidului condus de Vadim Tudor. De la 8%, PRM a ajuns acum la 16%, ceea ce inseamna o dublare a optiunilor pentru Vadim. Nici macar sciziunea unei aripi peremiste conduse de Corneliu Ciontu, fosta mina dreapta a lui Vadim, nu a schimbat esenta acestui partid. PRM a trecut in acest an printr-o schimbare de nume, de lider si de orientare ideologica.
Doar pentru scurta vreme s-a numit Partidul Popular Romania Mare, a fost condus de Corneliu Ciontu si s-a orientat catre popularii europeni. Vadim, revenit insa rapid la conducerea partidului, i-a dat din nou numele PRM si l-a readus catre atitudinea de tip antimaghiar. • (Florin Ciornei)
Agentii din Justitie ai fostului guvern
La Curtea Constitutionala, Ion Iliescu a numit o serie intreaga de persoane cu bogata activitate politica in spate si pe a caror independenta reala putini pot paria. Iar in momente critice, Curtea Constitutionala a reactionat in conformitate cu pozitiile fostului partid de guvernamint: au fost declarate neconstitutionale unele prevederi din legile Justitiei, care ar fi curmat o serie de privilegii ale magistratilor din CSM, s-a interzis anchetarea parlamentarilor de catre PNA, iar intelegerea dintre rege si stat privind despagubirea bunurilor confiscate de comunisti a fost declarata neconstitutionala.
Desi ales democratic, CSM si-a inaugurat mandatul, in ianuarie, cu un serios deficit de credibilitate, din cauza unor magistrati controversati care au ajuns acolo. CSM s-a dovedit o veritabila frina in procesul de reformare al Justitiei, atit prin incetineala cu care functioneaza, cit si protectiei pe care o acorda propriilor membri implicati in afaceri controversate.
Bursa miturilor in 2005
Unele mituri politice in numele carora s-a cucerit puterea anul trecut au suferit modificari esentiale in 2005.
Cea mai spectaculoasa ascensiune in acest an a avut-o, probabil, mitul dictatorului. Traian Basescu ar fi, conform acestui mit lansat si sustinut, fatis sau discret, de PSD, noul dictator: unul rafinat, inteligent si, tocmai de aceea, extrem de periculos. Chiar daca nu prinde atit de bine pe cit s-ar fi asteptat lansatorii acestui mit, el ramine in continuare o tema pe care se bate moneda.
Pe de alta parte, prin comparatie cu ce a fost anul trecut, acum, mitul coruptiei se afla intr-o scadere vizibila. Cindva arma eficienta impotriva fostei puteri, discursul anti-coruptie a devenit mult mai slab. De altfel, si evaluarile internationale in aceasta privinta nu au mai fost atit de stridente pe cit erau in urma cu un an.
Mitul Europei este el insusi supus unor revizuiri semnificative in 2005. Romanii nu mai privesc inspre Europa de Vest ca spre salvarea suprema. Europa vine in Romania si sub forma unor povesti in care apar tot mai multe detalii care sint greu de digerat. 2005 e, de altfel, anul in care sintagma „euroscepticism” s-a auzit cel mai clar in Romania. •
Marile momente ale anului
Ultimul Raport de tara al UE, precum si semnarea acordului privind infiintarea de baze militare americane in Romania sint doua evenimente majore ale anului.
Ultimul Raport de tara, cel din octombrie, e cel mai magulitor pentru Romania. Fara sa fie super-optimist, acesta certifica mai multe progrese facute in acest an, fara insa a omite marile nerealizari. Reforma in Justitie si in administratie este, conform evaluarii europene, domeniul in care mai e mult de lucru.
Un al doilea moment esential al acestui an s-a consumat in 6 decembrie, odata cu vizita Condoleezzei Rice (foto) la Bucuresti. Americanii vor avea baze militare pe teritoriul romanesc, iar acest fapt are implicatii majore pentru pozitionarea geopolitica a Romaniei.
In pofida rezistentei sistemului, in 2005 au avut loc citeva incercari reusite de reformare a Justitiei. In martie, a fost adoptata o noua forma, mult mai detaliata, a declaratiilor de avere. Magistratii au fost pusi sa-si declare legaturile cu fosta Securitate. De asemenea, s-a intarit rolul ministrului Justitiei in numirea conducerii Parchetului General si a Departamentului National Anticoruptie, in conditiile in care un CSM inert nu dadea deloc semne ca ar dori eficientizarea si responsabilizarea acestor structuri. Pe de alta parte, actuala Putere a avut de infruntat trei crize majore. In primavara, trei jurnalisti romani au fost rapiti in Irak. In vara, valurile de inundatii au dus la anularea anticipatelor, adincind foarte mult falia dintre premier si presedintele tarii. In fine, toamna, mai multe focare de gripa aviara au raspindit panica in populatie. •
Publicat de
:
---
Data publicrii: 12 Dec 2005 - 09:29
| |
|