Senatorii s-au trezit cu leafa taiata pentru absente nemotivate [1]

?Nu trebuia sa ne taie noua din salariu! S-a încalcat regulamentul

. Acum sa ne dea banii înapoi!?, se ratoiau, ieri, pe holurile Senatului, parlamentarii de la Putere si din Opozitie, aratand cu degetul spre secretarul Senatului, pedista Paula Ivanescu. ?Cine se crede ea sa ne dea noua amenzi?!?, carcoteau, deopotriva, colegii de coalitie si adversarii senatorului PD. Dupa ce si-au varsat nervii pe la bufet, alesii au explicat ce anume i-a nemultumit asa de tare.
Potrivit unor surse parlamentare, scandalul a început înca de luni, cand senatorii care au lipsit de la lucrari în noiembrie s-au trezit, stupefiati, ca li s-a taiat din leafa. Si au început sa dea telefoane pe la contabilitate. Misterul s-a dezlegat repede: contabilitatea primise ordin de la secretarul Senatului Paula Ivanescu sa le taie  chiulangiilor de la plen indemnizatiile pe zilele în care n-au venit la serviciu. Astfel, cei care lipsisera la primul apel nominal de la începutul sedintei pierdeau toata indemnizatia pe ziua respectiva, în jur de 1.500.000 de lei. Senatorii s-au plans liderilor de grup, iar acestia Biroului Permanent. Surse din conducerea Senatului sustin ca, în sedinta de miercuri a Biroului, Paula Ivanescu a fost facuta cu ou si otet de mai toata lumea.

Cei mai nervosi au fost vicepresedintele Senatului, liderul PRM Corneliu Vadim Tudor, si senatorul PSD Adrian Paunescu. Acesta din urma i-a reprosat Paulei Ivanescu ca l-a penalizat degeaba, pentru ca el s-a aflat în concediu toata luna noiembrie.

In total, 80 de senatori au fost sanctionati, între care si presedintele Senatului, Nicolae Vacaroiu, amendat pentru o absenta nemotivata. Vicepresedintele Senatului Sabin Cutas se vaita si el, ieri, ca a pierdut bani din cauza absentelor, iar senatorul PSD Dorin Lazar Maior a luat doar 21 de milioane din indemnizatia sa de 34 de milioane. Confruntata cu furia colegilor sai, Paula Ivanescu a dat înapoi, refuzand sa mai recunoasca faptul ca ea a cerut amendarea chiulangiilor. ?Eu doar am dus la contabilitate listele de prezenta si cei de acolo au calculat salariile tinand cont de vechiul regulament?, a spus, încurcata, Ivanescu. Ea a fost contrazisa chiar de colegul sau de Alianta, chestorul liberal Paul Pacuraru: ?Regulamentul, nici actual, nici trecut, n-are prevederea ca, în baza unui apel nominal, sa  se considere ziua taiata. (...) Cei de la salarizare trebuie sa recalculeze si sa se dea banii înapoi?, a anuntat Pacuraru, secondat de un alt liberal, senatorul Radu Stroe. Surse din Senat spuneau ca parlamentarii urmau sa-si primeasca banii chiar în cursul zilei de ieri.
Publicat de : Doroteea VOICU
Data publicării: 09 Dec 2005 - 06:51
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=12425&titlu=Senatorii_s_au_trezit_cu_leafa_taiata_pentru_absente_nemotivate