Discursul ministrului Vasile Blaga la ședința de evaluare a activității MAI [1]

Azi, 11 ianuarie a.c., la Centrul Cultural al M.A.I., în prezența Traian Băsescu, Președintele României, Călin Popescu-Tăriceanu, Prim-ministru al Guvernului României, și Vasile Blaga, ministrul administrației și internelor, s-a desfășurat ședința de evaluare a activității Ministerului Administrației și Internelor pe anul 2004.

La acest eveniment au participat, de asemenea, prefecții, membrii conducerii M.A.I., directorii generali și directorii din Aparatul Central, șefii de inspectorate generale și comandanții de Armă, șefii și comandanții celorlalte structuri subordonate, precum și cei ai structurilor teritoriale și județene ale Ministerului Administrației și Internelor.

Cu acest prilej, Vasile Blaga, ministrul administrației și internelor, a rostit un discurs pe care îl redăm în continuare, integral:

„Astăzi a fost prezentat bilanțul acțiunilor și activităților Ministerului Administrației și Internelor pe anul 2004. Sunt evidențiate foarte multe rezultate pozitive pe care le-am obținut. Sunt prezentate și nerealizări. Este prezentată evoluția ministerului pe parcursul anului 2004 și, desigur, o viziune a conducerii ministerului fața de aceasta. Vreau să spun că, niciodată în trecut, față de Ministerul Administrației și Internelor, față de activitatea sa, a structurilor sale, nu a fost atâta așteptare și atâta exigență ca acum. Așteptare și exigență din partea cetățenilor, a conducerii statului, a colaboratorilor noștri externi. În puținele zile de când mă aflu la conducerea acestei instituții, m-am documentat vizavi de responsabilitățile și sarcinile pe care le am. În acest sens, aș vrea să vă spun încă de la început că va trebui să procedăm la o revizuire a strategiei sectoriale de reformă a ministerului, în primul rând să o adaptăm programului de guvernare, să o adaptăm cerințelor imediate pe care le are România. Vom proceda pe termen scurt la consolidarea echipei de conducere a ministerului, astfel încât împreună cu șefii structurilor instituției să asigurăm fluența și dinamismul în deciziile de care aceasta are nevoie. Prioritățile mele în calitate de ministru al administrației și internelor, le-am prezentat încă de la validare în Comisiile de apărare, ordine publică și siguranță națională ale celor două Camere ale Parlamentului.
Dacă îmi este permis să mă exprim așa, prioritatea priorităților o constituie îndeplinirea de către minister, pe ambele componente, a cerințelor și măsurilor vizavi de integrarea noastră în structurile europene, cu preocupare deosebită față de clauzele de salvgardare cuprinse în Capitolul 24 - Justiție și Afaceri Interne.
Știm foarte bine că avem de luat în acest domeniu măsuri ferme pentru securizarea frontierelor externe ale Uniunii Europene. Toate statele membre ale Uniunii Europene sunt, din acest punct de vedere, cu ochii pe noi. Să nu uităm că, începând din ianuarie 2007, vom gestiona 2.070 km ai frontierei Uniunii Europene, în interiorul cărora se vor afla 685 milioane de oameni, printre care și cetățenii României, care, desigur, au nevoie de siguranță și de liniște.
Din acest punct de vedere, este necesar să realizăm sistemul integrat de securizare a frontierei. Și, nu mai târziu de 25 martie anul acesta, va trebui să prezentăm programul de investiții pentru securizarea frontierelor, în primul rând pentru etapa 2005-2006 - prima etapă a derulării acestui program. Am convocat, de altfel, pentru vineri, o analiză cu privire la necesitatea încadrării celor 4.400 de lucrători din cadrul Poliției de Frontieră și, totodată, vom discuta, cu această ocazie, necesitatea completării celor 7.000 de funcții din Poliție și a celor 18.000 de funcții din Jandarmerie. Va trebui să vedem exact legile, cum să procedăm în așa fel încât să nu se poată reproșa nimic Ministerului Administrației și Internelor, atunci când se vor face analize pe marginea obligațiilor pe care le are România, astfel încât domnul Prim ministru să poată merge cu fruntea sus în aprilie și să semneze tratatul de aderare.
În domeniul administrației publice, prioritățile noastre se referă, în special, la modernizarea serviciilor și utilităților publice. Principiul adoptat în Programul de guvernare este extrem de simplu, de corect și de cinstit. Practic, va trebui să cheltuim cu maximă exigență banul cetățeanului. În acest sens, vom stabili clar prioritățile serviciilor și utilităților de care cetățeanul are nevoie, standardele de calitate în servicii și utilități, le vom corela cu nivelele de prețuri, vom elimina toate barierele care până acum au făcut să nu se investească bani în servicii și utilități publice și, de asemenea, va trebui să procedăm la privatizarea utilităților publice. Dar o privatizare monitorizată, adică să nu schimbăm monopolul statului cu cel privat în detrimentul calității acestor servicii, fapt care ar cauza o creștere spectaculoasă a prețurilor.
În domeniul descentralizării administrației publice, așa cum vă spunea și domnul Președinte, obiectivul nu este altul decât creșterea autonomiei puterilor locale. Până la urmă, cetățenii și-au ales primarii, președinții de consilii, consilierii pe care i-au dorit. Așadar, ei sunt cei mai apropiați de cetățean, ei trebuie să stabilească prioritățile în activitățile lor. Sigur, și prefectul are responsabilitățile lui, atunci când este vorba de stabilirea unor obiective care se fac cu fonduri centrale, guvernamentale, atunci când se utilizează fonduri comunitare și, în toate cazurile, să verifice legalitatea derulării acestor procese. Sigur că va trebui să procedăm și la o descentralizare fiscală. Autoritățile locale nu pot realiza nimic fără o reală descentralizare fiscală. Pentru că până acum, din păcate, primăriile, consiliile județene au tot primit sarcini, fără a li se defalca și resursele. Am înțeles până la un punct necesitatea de a te încadra într-un deficit bugetar pe care ți l-ai asumat în relația cu autoritățile internaționale. Însă am înțeles și necesitatea de a menține sub un anumit prag inflația, dar nu putem transmite la infinit sarcini autorităților locale fără a le defalca și resurse. Din acest punct de vedere, cred că este absolut obligatoriu să procedăm la o reală descentralizare fiscală și avem în acest sens în derulare o serie de programe cu experți din Franța, Germania, Spania și, astfel cum promitea nu mai departe de ieri ministrul de interne francez, vom putea miza în continuare pe experiența lor în acest domeniu. Sigur că în toate cazurile va trebui să procedăm la o întărire instituțională a ministerului, dar accentul aici va trebui să-l punem pe tot ceea ce înseamnă managementul resurselor umane. Putem crea oricâte instituții noi, putem să le schimbăm denumirea, să le așezăm în orice fel; dacă nu avem fondul uman necesar pentru a le mobila, ca să mă exprim așa, nu vom rezolva nimic. Inclusiv, atunci când vom proceda la încadrările în Poliția de Frontieră, în Jandarmerie, în Poliție, până la urmă va trebui să avem mare grijă și să gestionăm cu mare atenție resursele umane. Cu toții știm că, din păcate, în acest moment, în școlile ministerului se pregătesc o mie de oameni pe an, față de necesitățile pe care le avem de 25.000 lucrători în Poliție și în Jandarmerie și de peste 4.000 în Poliția de Frontieră.
O atenție deosebită va trebui să o acordăm fenomenului corupției, corupției înalte, cum spunea domnul Președinte. Cred că nu s-a vorbit niciodată în această sală atât de mult de corupție până astăzi și întotdeauna atunci când se evoca lipsa de rezultate în acest domeniu se spunea că nu există voință politică pentru a ataca fenomenul. Acum există voință politică din partea instituției prezidențiale, și ați văzut-o. Există voință politică din partea Primului ministru, și-a exprimat-o; există voință politică și din partea ministrului administrației și internelor.
Cunosc responsabilitățile, cunosc atribuțiile pe care noi le avem în combaterea corupției. Ele sunt prea des invocate, mai bine zis lipsa de atribuții este prea des utilizată de colegi atunci când încercăm să facem o analiză a rezultatelor. Dar oare noi totdeauna am transmis către Parchete informațiile pe care le dețineam în legătură cu marile fapte de corupție? Oare totdeauna am colaborat cu celelalte instituții de informații în acest sens? Oare totdeauna am luat în considerare sesizările pe care le-am primit atunci când se aveau în vedere fapte de corupție? Oare totdeauna am depus eforturile premergătoare în a transforma informația în probe? Eu cred că nu. Și din acest punct de vedere, poziția domnului Președinte, care este și poziția Guvernului, expusă de altfel și de domnul Tăriceanu și de mine, este de a ne face datoria respectând legislația românească, respectând legea poliției judiciare, celelalte legi și ordonanțe de urgență care funcționează în acest domeniu.
Aș vrea să fac o mențiune referitoare la necesitatea revizuirii unor acte normative, a unor legi care au apărut în ultimul timp, cu o trimitere specială la Legea poliției comunitare. Așa cum am mai spus, practic, așa cum arată în acest moment această lege, este inaplicabilă. De fapt, pur și simplu n-a făcut altceva decât să schimbe titulatura Corpului gardienilor publici în Poliție comunitară. Mai mult, s-au trasat sarcini suplimentare din nou, fără a defalca fonduri. Am avut ocazie să particip, ieri, la o discuție de peste o jumătate de oră între primarul Municipiului Oradea - primar aflat la al treilea mandat - care cunoaște foarte bine problemele colectivității, și domnul chestor - șef Florin Sandu, o discuție absolut corectă, care m-a făcut să vă cer să procedăm la o propunere legislativă de modificare a acestei legi. Practic, au primit noi îndatoriri, ei vor trebui, pentru anul aceasta, să-și angajeze oameni pentru că cei care sunt au deja o serie de activități - paza unor instituții, lucrează contractual, nici nu au pregătirea necesară de vârstă și condiție fizică și de alte lucruri nici nu mai vorbim - iar doar 250 de oameni care-i trebuie primarului din Oradea pentru a asigura liniștea, ordinea, siguranța publică pe străzile orașului înseamnă 80 de miliarde de lei pe an. Nu are de unde le lua. Și este unul dintre primele cinci municipii din România ca și resurse financiare.
În încheiere, aș vrea să mă adresez prefecților. Sigur, dumneavoastră, majoritatea, v-ați preluat atribuțiile în ultimele trei zile. Aș vrea și v-aș ruga să citiți cu atenție Legea nr. 340/2004 privind instituția prefectului. Majoritatea dintre voi probabil au avut în vedere doar Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală. Legea nr. 340 anulează Capitolul „Prefect” din Legea nr. 215.
Aveți o misiune extraordinar de dificilă în perioada următoare. Începând cu 1 ianuarie 2005, dumneavoastră sunteți ordonatori de credite, tot începând cu 1 ianuarie, dumneavoastră propuneți bugetele serviciilor deconcertate pe care le conduceți. Dar mai aveți o mare problemă și ar trebui să vă hotărâți de pe acum. Începând cu 1 ianuarie 2006, nu mai aveți dreptul de a face politică; eu v-aș sfătui să nu mai faceți de pe acum. Începând cu 1 ianuarie 2006, dacă veți participa la o acțiune politică, veți fi demiși de drept din Corpul prefecților. De aceea, v-aș sfătui să vă faceți o analiză interioară dacă doriți sau nu să mai rămâneți în politică; v-aș ruga foarte mult pe mai departe să vă pregătiți în a urma specializările pe care trebuie să le obțineți în procesul de pregătire a dumneavoastră pentru îndeplinirea acestor funcții de înalt funcționar public. Noi vă vom asigura în cadrul ministerului și stagii de pregătire - domnul ministru francez de interne Dominique de Villepin ne asigura că vor fi stagii de pregătire, inclusiv în Franța, care are o mare experiență în domeniu, doar să ne stabilim prioritățile. Vă rog să tratați cu toată seriozitatea acest lucru, pentru că sub euforia obținerii acestor funcții, cred că nu l-ați avut prea mulți dintre dumneavoastră în vedere.
Vă mulțumesc celor care ați participat la ședința noastră de analiză, mulțumesc presei pentru că a avut răbdare să urmărească ședința noastră de bilanț, mulțumesc domnului Președinte și domnului Prim-ministru.
Vă doresc mult succes în sarcinile pe care le avem de îndeplinit în etapa următoare și declar închise lucrările ședinței de bilanț”.

Publicat de : ---
Data publicării: 11 Ian 2005 - 18:00
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=120&titlu=Discursul_ministrului_Vasile_Blaga_la_sedinta_de_evaluare_a_activitatii_MAI