NU EXISTA INCHISORI secrete
ale CIA pe teritoriul Romaniei
. Cel
putin asa sustine Organizatia pentru
Apararea Drepturilor Omului (OADO)
cu sediul la parterul unui bloc din
Colentina, amenajat intr-o fosta
magazie. OADO s-a autosesizat la
informatiile furnizate de Human
Right Watch care incrimineaza
Romania in afacerea CIA si a pornit o
investigatie pe cont propriu.
Verificarile, potrivit presedintelui
organizatiei Victor Scaletchi, au fost
facute de o "comisie de experti". In total
sase experti. Cu totii pensionari
si membri ai consiliului de conducere
OADO. "Colateral au mai participat la
investigatii voluntari, ofiteri de la Comandamentul
de Marina ori Aviatie",
ne-a declarat generalul in rezerva Nicolae
Spiroi si expertul militar al comisiei.
"Au fost inspectate amanuntit si au avut
loc discutii investigatorii cu factorii de
conducere si cu personalul de executie
- total 250 de persoane -" de la Portul
militar si Comandamentul Operational
Naval Constanta de la paza bazei aeriene
a Aeroportului Mihail Kogalniceanu.
S-au facut verificari "prin deplasare cu
pasul si prin scotocire de catre comisie"
- potrivit unui comunicat OADO
- si la bazele de la Fetesti si Babadag,
la Penitenciarul Poarta Alba, precum si
la Inspectoratul judetean de Politie si
Directia Politiei de Frontiera Constanta.
Toate acestea rezolvate doar in zece zile.
Discutiile avute cu cele 250 de persoane
nu au "fost libere", ne-a declarat gen.
Spiroiu. "Eu, unul, mi-am mai notat in
agenda", a adaugat el. Singura dovada
pe care o are OADO in lipsa oricarui
proces-verbal de constatare este un CD
cu imagini de la baza Kogalniceanu,
pus la dispozitie de comandamentul
acesteia. "Nu s-a gasit nici o persoana
straina retinuta, nici inregistrari oficiale
sau declaratiile unor martori" ca ar
fi existat prizonieri islamisti retinuti
si torturati de SUA in Romania. In
plus, alegatiile "de-a dreptul iresponsabile"
care incrimineaza Romania
"pot determina o reactie a cercurilor
teroriste care-si vor indrepta atacurile
impotriva tarii noastre", ne-a declarat
Spiroiu. Raportul OADO a fost trimis,
potrivit lui Scaletchi, atat ministrului
de externe, Mihai Razvan Ungureanu,
si presedintelui Basescu, "ca sa-l aiba
astazi pe masa la intalnirea cu secretarul
de stat american Condoleezza
Rice", cat si premierului Tariceanu, ca
sa-l arate Consiliului Ministrilor de la
Bruxelles, de joi.
Publicat de
:
Magda CRISAN
Data publicării: 06 Dec 2005 - 09:25
| |
|