Ziua Nationala si logica politica

Anul acesta au izbucnit iarasi polemicile asupra datei la care s-ar cuveni sa ne sarbatorim Ziua Nationala: 1 Decembrie, Marea Unire de la 1918, sau 10 Mai, instaurarea regalitatii

. Ca basarabean, optiunea mea e previzibila si usor de sustinut. Mi se pare ciudat ca ne epuizam energiile cu o asemenea dilema, cand una nu o exclude pe cealalta: de ce n-am da o mai mare relevanta aniversarii de 10 Mai, conciliindu-ne, in sfarsit, cu intreaga istorie nationala? Nu data este problema, ci continutul acesteia. Or, 1 Decembrie nu a castigat mai nimic de pe urma institutionalizarii sale, dimpotriva. Din zi a unitatii simbolice a romanilor, regimul fesenist a transformat-o intr-un prilej de dezbinare, falosenie goala si balci nationalist. Ajunge sa ne amintim de huiduielile la adresa lui Corneliu Coposu si a partidelor istorice, si de fasolea din blidele romanilor adunati la Alba-Iulia. Profesorul Dan Dungaciu afirma saptamana trecuta, intr-o emisiune televizata, ca data de 1 Decembrie a fost decretata, la repezeala, ca Zi Nationala, pentru a se oculta semnificatiile lui 22 Decembrie, deranjante pentru noua putere de la Bucuresti. Modul in care a fost valorizata sarbatoarea Unirii, in ultimii 15 ani, confirma aceasta supozitie. Ziua Nationala ar trebui sa indemne la o rememorare onesta a trecutului si, deopotriva, sa incite dezbateri lucide asupra problemelor actualitatii: integrarea europeana a tarii si sustinerea romanilor din afara granitelor. In sensul acesta, remarca presedintelui Basescu cu privire la Basarabia si la Bucovina, rostita in Piata Universitatii, a fost de bun augur, dar retorica nu tine locul faptelor. Secventa cea mai eclatanta a noii strategii romanesti pe directia Est a ramas, pana de curand, in ochii basarabenilor, insufletitoarea vizita a lui Traian Basescu la Chisinau, din februarie 2005, care a reusit sa topeasca, subit, gheata in relatiile oficiale. De atunci, insa, doar recentele discutii privind livrarea de energie electrica in Basarabia au mai clintit lucrurile recazute in obisnuita amorteala. M-as fi asteptat, totodata, sa aud de 1 Decembrie, din gura presedintelui Basescu, un mai puternic mesaj de unitate, spre uzul coalitiei de la putere, si apelul de a pune capat razboaielor intestine, intrucat conflictele si hartuielile dintre aliati aduc un imens prejudiciu guvernarii in ansamblul sau si, pe cale de consecinta, interesului national. Mi-ar fi placut sa aud si avertismentul categoric al presedintelui adresat presei: sa nu mai amplifice si sa perpetueze in mod artificial scandalurile politice, ci sa atace problemele de fond ale romanilor in perspectiva anului 2007: mentalitatile si reformarea institutiilor. Balcanismul si diversiunea jegoasa, revarsate abundent in ultimii 15 ani, reprezinta doar unul din modurile in care ne batjocorim Ziua Unirii. De 1 Decembrie, parlamentul de la Chisinau a pus in scena, o data in plus, celalalt versant al dramei romanesti: pervertirea identitatii nationale. D-na Vitalia Pavlicenco, deputat al formatiunii de opozitie Alianta Moldova Noastra, a tinut urmatorul discurs: „Astazi este Ziua Nationala a Romaniei si cu aceasta ocazie aduc felicitari poporului roman din ambele state, tuturor vorbitorilor de limba romana, celor peste o treime de deputati care se considera romani, precum si tuturor celorlalti deputati, carora le ramane mereu sansa de a-si dobandi demnitatea de roman!“. Comunistul Victor Stepaniuc s-a grabit sa-i dea o replica: „Foarte bine ca azi e 1 Decembrie, dar la 2 decembrie se implinesc exact 88 de ani de la proclamarea de catre Sfatul tarii a Republicii Democratice Moldovenesti. Si aceasta e o sarbatoare importanta pentru noi, caci de acolo a inceput actuala Republica Moldova!“. In rumoarea care s-a starnit, s-a ridicat un al treilea vorbitor, istoricul Ion Varta, deputat PPCD, incercand sa impace taberele beligerante: „Stimati colegi, eu, ca om de meserie, ca istoric, va indemn ca punem capat acestei dispute. Acelasi Sfat al tarii, organ ales liber si democratic, a votat, un an mai tarziu, la 27 martie 1918, Unirea Basarabiei cu Romania. Avem tot temeiul sa sarbatorim ambele date, nu este nici o contradictie intre ele.“ Situatia este absurda, tragicomica, spuneti-i cum vreti. Decuparea unor secvente convenabile din istorie si escamotarea celor ce nu convin unor interese politice ale prezentului constituie o specialitate basarabeana mostenita de la sovietici, si profesata, o buna bucata de timp, dupa decembrie ?89, si in dreapta Prutului, de pilda, cu privire la regalitate sau proprietate. In Moldova, exemplul cel mai izbitor al acestor manipulari grosolane se leaga de figura lui Stefan cel Mare: „parintele statalitatii moldovenesti mai vechi cu 500 de ani decat Romania“. Cu un erou medieval poti face ce vrei. Mai grea, mai jenanta ar fi trebuit sa fie operarea acelorasi jonglerii semantice cu anii 1917-1918, insa numitul interval „al tuturor posibilitatilor“ este la fel de controversat in Republica Moldova, ca si „eliberarea“ de la 28 iunie 1940. Cred ca daca am inceta sa ne temem de adevar, am reusi sa-l facem prietenul si servantul nostru. Ar trebui sa nu mai mistificam istoria, indiferent de cat de nobile ne sunt intentiile. Unirea de la 1918, ca si, mai devreme, Romania moderna, nu a fost fructul unui miracol divin, ci o intreprindere deliberata, rezultanta unor eforturi punctuale ale oamenilor politici care au stiut sa preschimbe mortificanta inertie a unor circumstante mai puternice decat vointa lor intr-o explozie a creativitatii. Ingroziti de jaful si haosul adus de bandele de bolsevici dezertati de pe frontul roman, fruntasii politici basarabeni, multi dintre ei mari latifundiari, au solicitat ajutorul Guvernului Roman, si astfel au intrat, inevitabil, in logica Unirii. Ce ar trebui sa facem noi, romanii de la 2006, dar nu de ordinul invocatiei taumaturgice, ci al deciziei rationale, pentru a intra in logica recuperarii si constructiei nationale? Vitalie Ciobanu  
Publicat de : ---
Data publicării: 05 Dec 2005 - 08:54
 

Link știre