In urma materialelor publicate in ultima perioada de ziarul nostru cu privire la activitatea manageriala a lui Mihai Toader anterior numirii sale la sefia Postei Romane, cotidianul "Curentul" a primit, zilele trecute, un e-mail exploziv, de tip Armagedon, al carui continut dezvaluie afaceri de culise, clocite de PSD si continuate sub obladuirea noii guvernari, in scopul devalizarii acestei companii nationale
. Sustinand ca detin documente si ca sunt gata sa se puna la dispozitia organelor de cercetare penala daca va fi cazul, autorii Armagedonului respectiv (n.r. - remis de la adresa de e-mail freebluesnoire@yahoo.com) - care (deocamdata!) au preferat sa-si pastreze anonimatul - sustin ca remiterea materialului catre "Curentul" s-a facut "in speranta ca se mai poate face ceva pentru ca Posta Romana sa nu incapa pentru mult prea multa vreme pe mainile unor functionari corupti sau ale unor sindicalisti imorali". In mod cu totul surprinzator, Armagedonul acuza actuala conducere a Postei Romane de faptul ca, in colaborare cu persoane aflate la conducerea sindicatului din cadrul companiei nationale, ar acoperi si continua doua fraude imobiliare parafate de fosta conducere pe vremea guvernarii PSD in scopul favorizarii anumitor strategii imobiliare si financiare puse la cale de catre fostul infractor de drept comun Sorin Ovidiu Vintu. Mai precis, Armagedonul dezvaluie cum, prin intermediul unor intelegeri imobiliare aparent legale, incheiate intre Posta Romana si Petromservice SA, parintele FNI ar urma sa reintre in posesia fostului cartier general al Grupului Gelsor din bd. Splaiul Unirii nr. 6, care in anul 2002 a fost bagat de Vintu pe gatul Postei (in mod fortat si la un pret supraevaluat) ca urmare a declansarii scandalului BID-BRS-Astra Asigurari.
Referindu-se inclusiv la "Strategia de dezvoltare a Postei Romane", Armagedonul dezvaluie si modalitatea ilegala de parafare a unor licitatii defavorabile companiei, in acest sens fiind nominalizat directorul de dezvoltare strategica al CNPR, Andrei Marinescu - personaj despre care se spune ca ar fi "o persoana a carei unica strategie este aceea de a-si pastra functia si de a-si creste conturile bancare".
Cu toate ca informatiile acuzatoare existente in Armagedon se refera si la actuala conducere a Postei Romane, presedintele Consiliului de Administratie al companiei, Mihai Toader, a refuzat orice discutie cu reporterii cotidianului "Curentul", motivul invocat de acesta fiind... "agenda incarcata".
Dupa cum mentionam, Armagedonul contine informatii zguduitoare care subliniaza modalitatea controversata prin care Vintu, cu ajutorul Petromservice, a pregatit terenul pentru a reintra in posesia imobilului din Bd. Splaiul Unirii nr. 6, unde a functionat odinioara cartierul general al defunctului Grup Gelsor. Schematic, traseul "retrocedarii" catre Vintu a blocului din Splaiul Unirii 6 (n.r. - imobil pe care urmare a declansarii scandalului BID-BRS-Astra Asigurari l-a bagat pe "gatul" Postei la un pret supraevaluat in contul unor datorii ale Gelsor catre respectiva companie nationala) s-ar face in mai multe etape: "printr-o frauda sindicala se acopera doua fraude pesediste". Primele trei etape ale controversatei afaceri au fost deja parcurse, conform raportului, astfel ca ar mai fi doar un pas pentru ca parintele FNI sa-si recapete, cu titlu gratuit, fostul sediu al Gelsor SA din buricul Bucurestiului.
Planul lui SOV, devoalat inainte de finalizare
"Achizitionarea de catre Posta Romana fara licitatie a constructiei neterminate din Bd. Dacia nr. 140, sector 2, Bucuresti, cu pretul umflat de 3.000.000 dolari, pe baza unei supraevaluari (raport de evaluare) facute de vanzator (A&A Development), incalcandu-se propriile regulamente de achizitie", este prima etapa a planului pus deja in aplicare de SOV. Cel de-al doilea pas s-a concretizat si el deja "prin atribuirea de catre Posta Romana a contractului de executie a lucrarilor pentru finalizarea constructiei la cladirea sediului Directiei Regionale de Posta Bucuresti din Bd. Dacia nr. 140, sector 2, in valoare de circa 4.000.000 euro (n.r. - sic!!!), catre Petromservice SA printr-o procedura de achizitii ce nu respecta propriile regulamente de achizitii ale CNPR". "Sindicatul Partid reprezentat de directorul general al CNPR, Mihai Toader, face cadouri pe banii postasilor sindicatului-patron Petromservice, reprezentat de Liviu Luca, si incearca sa acopere doua gauri lasate in urma de oamenii vechii guvernari (care la Posta, cu exceptia lui Toader, sunt aceiasi cu cei ai actualei guvernari)", se mai precizeaza in Armagedon.
Cel de-al treilea pas al afacerii descrise reprezinta de fapt inceputul afacerii care tocmai se deruleaza. Este vorba de "achizitionarea de catre Posta Romana, fara licitatie, de la Banca de Investitii si Dezvoltare (BID) a unei scari de bloc de locuinte - in care se afla sediul Gelsor si apartamentul in care SOV a planuit marile tunuri FNI, BRS si BID - situata in Bd. Splaiul Unirii nr 6, in care, in prezent, se afla sediul CNPR". Despre tranzactia respectiva - caracterizata de autorii Armagedonului ca fiind "o jalnica compensatie pentru cele circa 8.000.000 dolari pierdute de Posta Romana la BRS si BID" - se precizeaza ca ar fi fost o afacere facuta la indicatiile actualului sef al Senatului, Nicolae Vacaroiu, personaj care a pus bazele si a condus BID: "Atat depunerea banilor (n.r. - Postei Romane) in conturile bancilor lui SOV, cat si <cumpararea imobilului> (n.r. - de catre Posta) s-au facut la indicatiile lui Nicolae Vacaroiu. Conform autorilor raportului, respectiva achizitie a Postei ar fi avut inca de la inceput un substrat financiar de culise, acesta rezultand din faptul ca imobilul "achizitionat" pentru a compensa pierderea CNPR nu avea spatii comerciale la parter si nu intrunea nici macar cerintele impuse de strategia de dezvoltare a Postei: "Explicatia data la acea vreme de Posta, ca imobilul a fost cumparat pentru sediul Oficiului Bucuresti 1 (pentru achizitia caruia se tinusera mai multe licitatii) a fost o minciuna, imobilul neavand aproape deloc spatii comerciale la parter si fiind in afara razei de activitate a Oficiului (caietul de sarcini al licitatiilor solicita alt tip de imobil, ce trebuia sa fie amplasat intr-o arie in care nu se afla cladirea Gelsor)".
In loc de epilog la aceasta afacere, autorii raportului sustin sec ca la un moment dat, dupa finalizarea contractului dintre capusa lui Luca&Vintu si CNPR, "scara de bloc numita <Cladirea Gelsor din Splaiul Unirii va fi cedata de Posta Romana Petromservice SA ca parte din plata lucrarilor pe care acesta le executa la imobilul din Bd. Dacia".
In incercarea de a insista pe faptul ca tranzactia dintre Posta si Gelsor reprezinta o manopera frauduloasa bine gandita, autorii raportului il citeaza pe actualul presedinte al Romaniei, Traian Basescu, care pe vremea cand era doar parlamentar a oferit un interviu in care, referindu-se la sistemul ticalosit din Romania, care a facut posibila interdependenta financiara dintre SOV si PSD, intreba autoritatile regimului trecut "de ce Posta Romana a cumparat tocmai cladirea Gelsor, la un pret mult mai mare decat se vanduse cu sase luni in urma?".
Externalizare cu miros de Petromservice
Inedit in acest raport remis cotidianului "Curentul" este si faptul (subliniat de noi in urma cu cateva saptamani) ca externalizarea anumitor servicii din Posta - actiune dorita de catre actualul manager al companiei, Mihai Toader - este catalogata ca fiind un gest premeditat (n.r. - gen Petrom-Petroserv, in urma careia a luat fiinta Petromservice SA), care ar asigura unui grup de interese de factura sindicala (si nu numai!) controlul companiei: "Este cert ca pe langa lucrarile contractate in Bd. Dacia, Petromservice asigura CNPR si consultanta privind privatizarea de dinaintea privatizarii la Posta. Asemanarea dintre ce se intampla acum la CNPR (privatizarea unor segmente inainte de alegerea consultantului si de infiintarea Asociatiei salariatilor controlata de BNS, care va detine practic controlul asupra partii ce se desprinde acum) cu ce s-a intamplat la Petrom inainte de achizitionarea acesteia de catre OMV este evidenta".
Licitatii trucate
In partea finala a sa, Armagedonul acuza conducerea Postei ca inchide ochii la faptul ca accepta ca "strategia de dezvoltare a Postei Romane" sa fie facuta "de o persoana a carei unica strategie e aceea de a-si pastra functia si de a-si creste conturile bancare". In acest sens, autorii Armagedonului il nominalizeaza pe directorul de dezvoltare strategica al CNPR, Andrei Marinescu, precizand ca acesta ar fi "implicat direct sau prin subordonatii sai in mai multe achizitii dubioase" care asigura "continuitatea in ilegalitati". Insistand pe faptul ca Marinescu ar fi implicat in afacerea CNPR - Petromservice SA, autorii raportului il acuza pe acesta si de derularea altor tranzactii paguboase pentru Posta Romana. In acest sens, despre Marinescu se spune ca ar fi facilitat "contractarea fara licitatie de la SC OM Birou de Arhitectura SRL a proiectului pentru consolidarea si modernizarea cladirii din str. Matei Millo nr. 10 (actual sediu al DRPB), pentru care a platit cca 500.000 dolari desi proiectul e inutilizabil". In plus, conducerea CNPR este acuzata ca desi a infierat public practica lui Marinescu de a atribui, prin intermediul unor licitatii aranjate, contracte unor companii cu care acesta a mai colaborat, aceasta a permis totusi derularea tranzactiilor. "Atribuirea prin licitatii aranjate de contracte pentru Dynamic Company SRL, Romservice SRL, GIR (infiintata de Romservice SRL), ROEL - firme ce pot fi regasite in majoritatea contractelor de la subunitatile in care dl. Marinescu a activat si, ulterior, in contractele CNPR (contractele cu GIR, Romservice si ROEL au fost declarate oneroase chiar de dl. Mihai Toader)". In acelasi context, Marinescu mai este acuzat si de "atribuirea prin licitatii aranjate a contractelor de sute de miliarde catre Dual Man SRL pentru lucrari de constructii la Centrul de Tranzit Regional Cluj si la Fabrica de Timbre", se precizeaza in raport. O alta acuza adusa conducerii Postei este si aceea ca a inchis ochii atunci cand Andrei Marinescu ar fi aprobat achizitionarea "de la o persoana fizica sediul Oficiului Postal Bucuresti 5 cu suma de 42 de miliarde de lei, un pret de 60 de ori mai mare decat cel cu care aceasta il achizitionase cu un an in urma".
"Afaceri imobiliare cu firmele unor oameni politici ai noii puteri"
In finalul raportului, autorii acestuia mai acuza conducerea Postei ca a inchis ochii atunci cand Andrei Marinescu a atribuit Com Nord SA, "prin licitatii aranjate, cinci contracte in valoare totala de 25 de miliarde de lei pentru modernizarea a cinci oficii postale din Bucuresti": "Contractele au fost cedate de Com Nord SA - contrar prevederilor contractuale - Dirdates Product SRL, societate apartinand fostului presedinte al CNPR si actual primar PD de Megidia, Dumitru Moinescu, care, la randul sau, le-a subcontractat altor societati, unele alese chiar dintre cele care participasera la licitatii si care ofertasera preturi cu pana la 7 miliarde de lei mai mici fata de pretul ofertat de Com Nord SA". Insistand pe aceasta afacere, raportul mai precizeaza ca societatea "Com Nord SA nu si-a respectat prevederile contractuale nici in ce priveste calitatea lucrarilor si nici in ce priveste termenul de executie, aceasta intarziind lucrarile cu termene care ajung pana la de trei ori termenul contractat (prin termen contractat intelegand inclusiv prelungirile acordate cu marinimie de Posta prin acte aditionale)". "Cu toate acestea, Com Nord SA a fost preferata pentru asocierea cu CNPR in vederea construirii unui hotel pe terenul CNPR din Calea Victoriei, asociere in care Posta Romana aduce pe langa un teren si 40 milioane de euro", subliniaza raportul care, in loc de epilog, insista pe ideea ca "in timp ce oficii postale din orase, dar mai ales din mediul rural arata ca in evul mediu, iar majoritatea salariatilor au salarii de subzistenta, CNPR se lanseaza in afaceri imobiliare de zeci de milioane de euro cu firme apropiate unor oameni politici ai noii puteri".
Seful Postei tace pe motiv de... "agenda incarcata"
In incercarea de a afla raspunsuri la anumite intrebari care rezida din Armagedonul remis redactiei "Curentul", reporterii nostri au incercat in mai multe randuri sa discute cu presedintele CA al CNPR, Mihai Toader, personaj numit politic la sefia companiei, ca urmare a faptului ca este membru marcant al partidului sindicalistilor autohtoni. Suparat nevoie mare pe "Curentul" - cotidian care a avut "tupeul" sa-i dezvaluie omisiunile din declaratia de avere, trecutul de manager al unor companii acum falimentare si cu debite consistente la stat, inclusiv implicarea in "Afacerea Vaporul" (despre care Garda Financiara a precizat in 2003 ca a produs statului o paguba de peste 18 miliarde de lei vechi, ca urmare a unor rambursari ilegale de TVA) - Mihai Toader a evitat orice discutie pe tema Armagedonului, el transmitandu-ne, sec, prin intermediul purtatorului de cuvant al Postei Romane, Mara Popescu, ca are... "agenda ocupata".
Partenerii CNPR - datorii la stat
Relatiile de afaceri dintre managerii CNPR si firma Comnord s-au concretizat recent intr-un proiect gigantic de realizarea a unui centru de afaceri. Posta Romana a obtinut administrarea unei cladiri situata pe Calea Victoriei nr. 133-135. Pe ultima suta de metri a guvernarii PSD, s-a incercat atribuirea proprietatii cladirii catre CNPR printr-un titlu de proprietate semnat de Dan Nica, ministrul comunicatiilor, care nu avea drept sa emita asa ceva.
Recent, Mihai Toader a demarat un proiect de refacere a cladirii aflate pe locatia respectiva. El vrea sa faca acolo centru de afaceri si hotel. Pentru acest lucru s-a asociat cu firma Comnord SA. Proiectul valoreaza 42 de milioane de euro, dar nimeni nu a explicat cati bani vor veni de la Comnord si cati de la alti asociati. Conform lui Toader, la finalizare proiectul va aduce un profit de 3 milioane de euro anual, dar nimeni nu stie acum cine va pune mana pe acesti bani.
Actionarul principal al Comnord este afaceristul Sorin Creteanu, care detine 57% din firma. Alte 33% din actiuni sun detinute de off-shore-ul Naveco Limited din Cipru. Firma a inregistrat in 2004 un profit net de 53,4 miliarde de lei, de aproape sapte ori mai mic decat datoriile totale. Comnord SA s-a asociat cu firma franceza Lafrage in Lafarge Comnord SA, companie care pe 30.09.2005 aparea pe lista de datornici a Ministerului Finantelor Publice. Compania are datorii de aproape jumatate de miliard la bugetul de stat.
Publicat de
:
Ovidiu Zara
Data publicării: 05 Dec 2005 - 09:30