Un pas mic pentru o cauza mare [1]

    Sarbatorirea din acest an a Zilei Nationale a Romaniei a marcat, dincolo de eterna semnificatie istorica, un moment care ar putea sa insemne primul pas spre o adevarata reconciliere nationala

. Meritul este in primul rand al actualei Puteri care s-a straduit din rasputeri sa depolitizeze acest moment festiv si sa-i redea incarcatura spirituala pe care trebuie s-o aiba ziua nationala a unui popor. Semnificativa in acest sens a fost lipsa oricarei manifestari de incrancenare sau de isterie politica, care a umbrit de atatea ori in anii trecuti aniversarea Marii Uniri. Si chiar daca au fost unele incercari de “protest“, ele s-au petrecut neobservate.
Remarcabila a fost si grija autoritatilor de a crea un nou cadru in care sa se desfasoare manifestarile dedicate acestui moment aniversar. Mult mai aproape de traditiile si de sufletul neamului, prin eliminarea festivismului gaunos si a declaratiilor patriotarde. Lucru care le-a reusit. In aceste conditii, spiritul romanesc a fost lasat sa se etaleze natural, extrem de firesc. Asa se explica participarea “liber consimtita“ si in numar mare a cetatenilor la manifestarile oficiale din diverse localitati ale tarii. Numai la Catedrala Mantuirii Neamului din Alba Iulia au fost prezenti peste o mie de romani. Chiar si bucurestenii - mai reticenti fata de actiunile festive, fiindca nu li s-au sters cu totul din memorie paradele somptuoase din vremea ceausismului, la care erau obligati sa participe - au iesit in numar mare pe Kiseleff pentru a urmari parada militara.
Premierele inregistrate ieri in cadrul manifestarilor dedicate sarbatoririi Zilei Nationale a Romaniei sunt si ele parte a unor noi traditii pe cale sa se instituie in legatura cu aniversarea Marii Uniri. Fie ca a fost vorba de un nou pas de defilare, fie de soliile tuturor regiunilor istorice venite la Alba Iulia, fie de prezentarea steagurilor de identificare a fortelor Armatei romane, toate au avut darul sa aduca un suflu nou si sa faca din 1 Decembrie cu adevarat Ziua Nationala a Romaniei.
Reconcilierea nationala de care vorbeam la inceput n-ar trebui sa ramana doar marca unei zile anume. Politicienii, pentru ca de la ei pleaca invrajbirea, ar fi bine sa lase deoparte grija zilnica de a lovi murdar in adversari, cautand sa scoata in evidenta doar mizeria umana. Exista si mijloace mult mai “diplomatice“ de a-si pune la colt adversarii. Balacareala nu este numai contraproductiva, ci chiar distructiva. Cu alte cuvinte, indemnul presedintelui Traian Basescu nu trebuie sa ramana o vorba-n vant: “Avem datoria morala fata de cei care au faurit statul roman sa trecem peste tot ce ne dezbina“.
Publicat de : Ion Navalici
Data publicării: 02 Dec 2005 - 06:31
 

Link ştire   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=11048&titlu=Un_pas_mic_pentru_o_cauza_mare