În oglinda retrovizoare (2 decembrie 2005) [1]

Din temele de prima pagină ale ziarelor din 2 decembrie

Și Tăriceanu vrea control civil asupra CNI

Premierul Călin Popescu Tăriceanu a intrat în discuțiile privind conducerea Comunității Naționale de Informații. El și-a exprimat părerea că un control civil asupra instituției care se ocupă de preluarea informațiilor de interes național ar elimina suspiciunile referitoare la politizarea acesteia și a adăugat că nu a discutat cu președintele Traian Băsescu despre desemnarea conducerii CNI. 'Nu am avut această discuție cu președintele. Numirea se va face conform hotărârilor CSAT. Punctul meu de vedere este că în general este extrem de util să avem controlul civil asupra serviciilor de informații. Subliniez, controlul civil. Aceasta este regula în toate țările democratice din lume, din Europa, din SUA, există un control civil asupra serviciilor', a declarat premierul Tăriceanu.

PNL și PD - liste comune pentru europarlamentare

Alianța D.A. PNL-PD va merge pe liste comune la alegerile pentru Parlamentul European, programate pentru toamna anului viitor. Anunțul a fost făcut în cursul unei conferințe de presă comune, la Cluj, a copreședinților Alianței, Călin Popescu-Tăriceanu și Emil Boc. Potrivit ministrului pentru relația cu Parlamentul, Bogdan Olteanu, liderii celor două partide au convenit să dea acest semnal de unitate, atât pentru exterior, dar mai ales pentru interior, pentru membrii alianței. 'Liderii celor două partide au vorbit în această fază doar despre listele comune pentru alegerile pentru Parlamentul European, în care ar urma să existe un raport de 1-1. Scrutinul va avea loc probabil în luna decembrie a anului viitor, urmând după 1 ianuarie 2007, odată cu intrarea în Uniunea Europeană, să avem cei 35 de europarlamentari', a declarat ministrul pentru relația cu Parlamentul.

Monica Macovei despre marile dosare ale corupției

Ministrul Justiției, Monica Macovei, i-a asigurat, ieri, pe europarlamentari că Bucureștiul va adopta, în primele trei luni ale anului viitor, o serie de măsuri importante de reformă a sistemului judiciar. Ea a arătat că primele dosare de mare corupție, în care sunt implicați chiar membri ai Legislativului, vor fi finalizate în același interval. Ministrul a participat, ieri, la Bruxelles, la conferința organizată de Clubul România-UE, pe tema reformei justiției românești. Prezent la dezbatere, raportorul pentru România, Pierre Moscovici, a subliniat că reforma justiției reprezintă 'mama tuturor reformelor' și că, în lipsa acesteia, nici un alt domeniu nu va putea evolua mulțumitor.

Lucrările la autostrada Bechtel reîncep anul viitor

Senatorul UDMR de Mureș Gyorgy Frunda a declarat, ieri, că, cel târziu săptămâna viitoare, vor fi date publicității condițiile contractului cu firma Bechtel pentru constructia autostrăzii Transilvania. 'Problema cu Bechtel s-a rezolvat, iar săptămâna aceasta sau cel târziu săptămâna viitoare condițiile contractului vor fi făcute publice. Rezultatele renegocierii sunt favorabile statului, se elimină acele prevederi care nu erau în concordanță cu legislația, privind avansul acela plătit de guvernul român', a mai spus Frunda, aduăgând că lucrările se vor relua puternic la începutul anului viitor.
Publicat de : ---
Data publicării: 02 Dec 2005 - 06:31
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=11026&titlu=In_oglinda_retrovizoare__2_decembrie_2005_