Doar 20% din facilitatile legale au fost realizate Toate constructiile publice vor fi accesibile persoanelor cu handicap [1]

Toate investitiile publice care se vor realiza pana in 2008 vor tine cont de facilitatile care trebuie create pentru persoanele cu handicap, a promis ieri primarul general, Adriean Videanu

. Municipalitatea a semnat un protocol de colaborare cu Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei si Autoritatea Nationala pentru Persoanele cu Handicap pentru a aplica facilitatile legale pentru persoanele cu handicap. Astfel, cladirile civile care urmeaza sa fie construite si spatiul urban aferent vor trebui adaptate la exigentele persoanelor cu handicap. La fel, refugiile de pietoni, pantele trotuarelor, locurile de parcare de pe langa institutiile de interes public si telefoanele publice - toate trebuie sa fie accesibile persoanelor cu handicap. La trecerile de pietoni vor fi montate sisteme de semnalizare sonora si vizuala, iar mijloacele de transport in comun vor fi amenajate si se va realiza un serviciu de transport tip handy-bus pentru persoanele cu handicap fizic si/sau asociat. Autobuzele care urmeaza sa fie achizitionate de RATB vor fi accesibile persoanelor cu handicap, dupa cum a anuntat Gh. Udriste, directorul Directiei Transporturi din Primaria Capitalei. Primarul Videanu a afirmat ca pana in prezent au fost create 20% din facilitatile legale, procent contestat de reprezentantii persoanelor cu handicap care au mai spus ca asemenea protocoale au existat si in trecut, dar nu s-au respectat. Pana in prezent, nu s-au aplicat amenzi de catre Inspectoratul de Stat in Constructii pentru neindeplinirea prevederilor legale referitoare la accesibilizarea spatiilor publice. Abia din 2006 Autoritatea Nationala pentru Persoanele cu Handicap va incepe controalele si va putea aplica amenzi cuprinse intre 60 si 100 milioane de lei vechi. Un articol de Cristina Boiangiu
Publicat de : ---
Data publicării: 01 Dec 2005 - 15:27
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=10835&titlu=Doar_20%_din_facilitatile_legale_au_fost_realizate_Toate_constructiile_publice_vor_fi_accesibile_persoanelor_cu_handicap