Iliescu ii face tilhari pe cei care l-au detronat [1]

Ion Iliescu a acuzat ieri conducerea PSD ca nu este in stare sa apere partidul. El le-a promis o lectie despre cum trebuie atacata puterea. Totodata, el si-a aranjat o aparitie publica in compania lui Petre Roman.

Inca de la prima reintilnire cu colegii de partid, Iliescu a speculat situatia nu tocmai roza a PSD, in care liderii partidului sint mai mult ocupati sa dea declaratii la Parchet decit sa critice puterea. „La tilharii ati stiut sa fiti solidari, ca sa ma schimbati. Dar nu ati stiut sa produceti o noua ofensiva, sa iesiti sa aparati partidul”, a reprosat Iliescu intr-una dintre interventiile sale la sedinta din Senat, de ieri, a grupului PSD. El a aratat ca reactiile neconvingatoare ale PSD au indus sentimentul ca in partid exista inca adversitati. Iliescu a exemplificat prin cazul stenogramelor, spunind ca unele declaratii ale liderilor PSD au sugerat ideea ca scandalul ar fi fost pus la punct chiar din interiorul partidului.

„Am tot asteptat ideile reformatoare, dar nu au venit. In schimb, mi se pun tot felul de etichete, ca sint batrin si comunist, dar o sa vedem noi daca asa este”, a spus Iliescu, amenintind ca, in perioada urmatoare, va avea doua actiuni prin care va demonstra ca nu este „un batrin comunist”. Pe una dintre ele a dezvaluit-o senatorilor PSD. Este vorba de intentia de a organiza vineri o conferinta de presa, in care sa dea un exemplu conducerii PSD despre cum trebuie sa arate o riposta adevarata a unui partid de opozitie. El le-a promis senatorilor PSD o lectie despre cum trebuie atacata frontal puterea. A doua actiune care ar trebui sa infirme ideea „batrinului comunist” este aceea de a-si lansa miercuri a doua editie a volumului „Spre normalitate”, in compania lui Petre Roman.

PSD depune motiune de cenzura

Pina la ofensiva lui Iliescu, Biroul Permanent al PSD a decis sa raspunda planului de revocare a celor doi sefi ai Parlamentului, prin depunerea unei motiuni de cenzura. Desi in PSD exista un curent care avanseaza ideea ripostei prin intermediul Curtii Constitutionale, la nivelul conducerii exista insa teama de a folosi acest instrument. Motivul este simplu. Un eventual verdict al Curtii favorabil PSD l-ar readuce pe Basescu in situatia de a cere alegeri anticipate.
Publicat de : Florin Ciornei
Data publicării: 30 Aug 2005 - 08:45
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=7301&titlu=Iliescu_ii_face_tilhari_pe_cei_care_l_au_detronat