Viitura remanierii [1]

Că zarurile au fost 'aruncate' în separeul prezidențial de la Golden Blitz, duminică seara, nu mai este un secret pentru nimeni, după cum nu mai este un secret faptul că marile decizii politice se iau, în ultima vreme, la același Golden Blitz, proprietatea unor beneficiari de importante contracte cu municipalitatea încheiate pe vremea când președintele era primar, sau pe terasa Cireșica de la Neptun.

Așadar, după săptămâni de dialog prin presă, cei doi lideri politici s-au întâlnit față-n față și au negociat schimbările care ar avea drept scop să facă cabinetul mai performant. Cel mai greu de înghițit pentru partida prezidențială a fost renunțarea la cumătrul Seculici. Socrul primarului Falcă din Arad, la rândul său fin al lui Băsescu.

A fost acceptat în locul lui un colaborator apropiat al primarului Videanu, cel care i-a condus afacerile cu marmură de când el a fost nevoit să renunțe pe motive de incompatibilitate. Acesta va prelua de la Seculici întregul portofoliu de responsabilități, despre care acesta din urmă zice că ar fi fost inexistent.

Dl Pogea va fi, deci, un vicepremier de umplutură, care are rolul de a echilibra zona statului degeaba în care-i are de colegi pe rapidistul Copos și pe maghiarul Bela. Inexistentul și păgubosul Ene Dinga (unde l-or fi găsit?) i-a dat, însă, președintelui prilejul să se revanșeze prin relansarea primei dintre 'femeile lui Băsescu' - Anca Boagiu, cea căreia i-a lăsat moștenire Transporturile, în precedenta guvernare de dreapta.

Anca, cea care a ratat în confruntarea cu Onțanu, pentru primăria Sectorului 2, este o veche tovarășă de drum a lui Băsescu, care-i cunoaște culoarea chiloților de când se juca în nisip, în fața blocului din Consta nța în care locuiau amândoi.

După ce au încercat să rezolve problema sănătății prin suplimentarea fondurilor cu vreo 10 miliarde pentru datoriile la furnizori, Tăriceanu&Comp. au ajuns la concluzia că scoaterea patului din încăpere nu e suficientă pentru a rezolva problema 'moralității' consoartei, așa încât l-au dat pe Cinteză pe un Nicolaescu bun de gură și fără implicații în 'mafia' medicamentelor.

Ionuț Popescu, în sfârșit, este un nou caz de jurnalist promovat în Executiv care eșuează, la fel cum s-a întâmplat cu Ilie Șerbănescu, experimentat și el în guvernul Ciorbea, după remanierea care l-a pus pe tușă și pe ministrul Tăriceanu. În favoarea unui om de casă al premierului, care l-a purtat peste tot pe unde s-a perindat cu diferite însărcinări.

O victorie obținută in extremis dl Băsescu este mențiunea în post a Sulfinei Barbu, altă 'femeie' de-a sa, în ciuda evidentei sale incompatibilități cu competența, în speranța că viiturile care se anunță n-o vor lua cu ele...
Publicat de : Octavian Andronic
Data publicării: 25 Aug 2005 - 08:36
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=7128&titlu=Viitura_remanierii