Acuzat fără probe [1]

Președintele Traian Băseascu a participat, ieri, timp de trei ore, la o întâlnire cu membrii Consiliului de Onoare al Clubului Român de Presă, în cadrul căreia a fost luată în discuție acuzația șefului statului conform căreia un ziarist care "avea acces" la el, de multă vreme, și-a "permis", în ziua în care Parchetul ancheta "un oarecare personaj", să sune și să amenințe.

"Deci, s-a ajuns până acolo încât un ziarist își permite să sune la președintele României și ăsta e sistemul mafiot care reacționează, și să amenințe: "În toate ziarele pe care le controlez o să vezi ce o să-ți fac, te termin...;. Așa gândește un ziarist, iar eu nu spun prostii", a declarat Băsescu într-un interviu acordat Radio România Actualități.
Președintele Traian Băsescu a precizat, după întâlnirea de ieri cu conducerea CRP, că ziaristul care l-a sunat și l-a amenințat a fost Sorin Roșca Stănescu. "Ziaristul care m-a sunat a fost Sorin Roșca Stănescu", a spus șeful statului, fără a da alte explicații și fără a face o declarație de presă, așa cum anunțase CRP. Acuzatul Sorin Roșca Stănescu a declarat, la sfârșitul întâlnirii dintre Consiliul de Onorare al Clubului Român de Presă și Traian Băsescu, că analizează posibilitatea de a-l da în judecată pe șeful statului, după ce acesta l-a nominalizat ca fiind jurnalistul care l-a amenințat, dar nu a dat dovezi.
Stănescu a spus că l-a rugat pe președintele țării să facă plângere penală, "să atenționeze Parchetul că, în cazul în care președintele României a fost amenințat, atunci este vorba de atentat la siguranța națională", însă șeful statului a spus că nu o va face, adăugând că nu are probe în acest sens.
"În intervenția de la CRP (Clubul Român de Presă) am făcut clar precizarea că nu l-am amenințat", a mai spus Stănescu, care a admis că a avut două convorbiri telefonice cu președintele țării în ziua de 28 mai. Potrivit directorului ziarului Ziua, prima convorbire a avut loc dimineața, când a fost sunat de președintele Traian Băsescu. A doua, care a durat peste 17 minute, a avut loc seara și a fost inițiată de Sorin Roșca Stănescu.
Întrebat dacă în timpul celor două convorbiri a existat vreo amenințare, Sorin Roșca Stănescu a spus: "După ureche, Domnia sa (șeful statului - n.r.) susține că da, eu susțin că nu".
Stănescu a adăugat că alături de el, în timpul convorbirii telefonice, se mai aflau patru-cinci persoane, "care nu își amintesc propoziția pe care președintele Băsescu și-o amintește după ureche". De asemenea, potrivit jurnalistului, președintele a spus că și alături de el se mai aflau una-două persoane în timpul convorbirii și cu toate acestea își menține declarația că nu are dovezi să-l dea în judecată. Sorin Roșca Stănescu a refuzat să le nominalizeze pe cele patru-cinci persoane, pe motiv că nu are acordul lor.
Președintele CRP, Cristian Tudor Popescu, a declarat, după întâlnirea cu președintele Traian Băsescu, că șeful statului ar fi trebuit să spună la ieșire, nu numai numele ziaristului care l-a amenințat, ci și faptul că nu deține probe, așa cum a afirmat la întâlnire. "Președintele a afirmat că Sorin Roșca Stănescu este cel care l-a sunat, drept pentru care eu l-am întrebat dacă are vreo probă în acest sens și a spus că nu are", a declarat Cristian Tudor Popescu, la finalul întâlnirii care a durat circa trei ore, precizând că funcția sa a fost de mediator.
Popescu a precizat că dacă Sorin Roșca Stănescu se hotărăște să-l dea în judecată pe Traian Băsescu, CRP nu o să-l susțină în acțiunea sa. Potrivit președintelui CRP, organizația va discuta într-o ședință viitoare cazul Sorin Roșca Stănescu, precum și pe cel al lui Gabriel Stănescu, directorul ziarului Gardianul. Acesta a redat, într-un editorial publicat vinerea trecută, o declarație făcută de Băsescu la o întâlnire privată cu trei jurnaliști.
Publicat de : ---
Data publicării: 23 Aug 2005 - 08:19
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=7024&titlu=Acuzat_fara_probe