Cât de sus e steaua lui Rus [1]

Să vii la București și să-i ameninți pe șefii tăi că dacă se mai țin de prostii îi dai cap în cap de-o să li se amestece gândurile, asta înseamnă ori că ai un sinucigaș simț al umorului, ori că stăpânești jocul pe deplin.

Iar dacă le amintești că poți oricând să-i întorci la poporul pesedist care i-a ales, asta nu mai lasă loc de îndoială: omul vorbește serios!


În după-amiaza zilei de luni, Adrian Năstase și Mircea Geoană s-au împăcat, iar Ioan Rus le-a ținut lumânarea. Pentru mulți, prezența lui Rus în decor poate părea ciudată. Ce să caute un simplu vicepreședinte, care mai mult stă la Cluj decât la București, în iatacul primilor doi oameni din partid?!

În ultimele săptâmâni, Ioan Rus a vorbit de mai multe ori cu Vasile Blaga despre legile administrației și despre o viitoare întâlnire dintre PSD și Alianță, în care să se negocieze aceste acte normative. Rus este predecesor al lui Blaga la Ministerul Administrației și Internelor, prin urmare contactele dintre cei doi nu ar fi atât de nefirești. Dar de când pune la punct Rus negocierile politice ale PSD?

Petre Roman are o idee și pace: să facă “un pol” cu PSD-ul și să ia vreo cinci locuri pe eventualele liste parlamentare ale viitoarei structuri politice. S-a întâlnit cu Ion Iliescu, dar acesta nu mai are nici o funcție în partid. Vorbe degeaba, vax albina! I-a scris lui Geoană și lui Năstase, dar aceștia erau prea ocupați să se certe între ei. Și la cine se duce Petre Roman să ceară un pol? Ați ghicit: la Ioan Rus.

Ioan Rus este un tip ursuz și încăpățânat. Un urs ardelenesc pe care amicii l-au domesticit și l-au făcut teddy-bear: UCU! Dar, strămutat la București, “Ucu” a reușit performanța de a ieși din hibernare și de a depăși sentimentul dezrădăcinării, pe care-l acuzau colegii săi clujeni, strămutați în mijlocul marelui oraș. Iar la primul test politic adevărat, ursul greoi s-a mișcat cu suplețe, semn că și-a însușit temeinic tehnica “negocierilor” din Regat: l-a trimis pe Ion Iliescu pe banca de rezerve și, după o negociere cu Viorel Hrebenciuc, i-a pus în funcțiile de președinte și președinte executiv ai partidului pe Mircea Geoană și Adrian Năstase.

E drept, Ioan Rus nu putea să facă aceste mutări de unul singur. Prin 2001-2002, s-au pus bazele așa-numitului grup de la Cluj, care a strâns mai multe organizații PSD din Ardeal și i-a împins în față pe cei mai cunoscuți lideri care intraseră în primul Guvern Adrian Năstase: Rus, Dâncu, Pușcaș, Fărcaș, dar și Gușă sau bănățeanul Ilie Sârbu. Grupul s-a creat ca reacție la cercul de la Bacău, condus de Viorel Hrebenciuc, care dicta politica partidului și coordona grupurile de afaceri care gravitau pe lângă monolitul din Kiseleff. În timp, “clujenii” lui Rus au nădușit să-și creeze imaginea că sunt mai morali decât “băcăuanii” lui Hrebenciuc și mai serioși decât “miticii” lui Dan Ioan Popescu. Și se pare că le-a ieșit de vreme ce, în prezent, au ajuns să monopolizeze campania de reformare morală a partidului. Iată de ce Vasile Dâncu face studii în care îi recomandă lui Adrian Năstase “austeritate comunicațională”. Adică, ciocu’ mic! Iar Mircea Geoană, gonit din sediul PSD București, nu numai că aprobă creșterea puterii “clujenilor”, dar o și cultivă.

Prin urmare, cât de sus este steaua lui Rus? Enervant de sus. Un motiv suficient ca Dan Ioan Popeștii să-și strângă echipa, cu regularitate, la Brașov, unde să organizeze rezistența din munți.
Publicat de : Florin Negruțiu
Data publicării: 19 Aug 2005 - 08:19
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=6898&titlu=Cat_de_sus_e_steaua_lui_Rus