„Electorat“ si „popor“ [1]

Traian Basescu e cel mai bun exemplu pentru a intelege pericolele din confuzia care se face in mod curent intre „electorat“ si „popor“.

Vad ca si analisti inteligenti se grabesc sa-l considere pe Traian Basescu un „politician pur sange“. Si fiindca nu e vorba de obisnuitii lautari portocalii, faptul ma pune pe ganduri. O data, pentru ca nu inteleg pe baza caror criterii au ajuns la aceasta concluzie. Apoi, pentru ca ma ingrijoreaza ceea ce pot sa presupun.

Sa precizez din capul locului ca nu sunt un detractor al d-lui Basescu. Nu tin sa-i neg orice calitate de politician. Oricat m-ar deranja unele iesiri grosolane ale sale si populismul pe care-l practica, recunosc ca Traian Basescu e un bun demagog. Este un expert in provocarea de crize, un intrigant inteligent si eficient, care si fara victoriile electorale in care si-a zdrobit adversarii n-ar fi putut trece neobservat pe o scena politica unde nimeni nu stie sa manuiasca floreta, in vreme ce el manuieste excelent parul. Recunosc, de asemenea, ca, spre deosebire de politicienii care ne vantura pe la urechi aceeasi apa chioara in care nu rezista nici un gand, Traian Basescu mai spune uneori si lucruri adevarate, cum au fost invinuirile aduse guvernului Tariceanu. In fine, Basescu e singurul politician care mi-a dat impresia ca ar putea sa se bata (nu-mi pasa de motive!) cu „sistemul ticalosit“. De altfel, aceasta impresie (pe care azi nu mai pot pune un pret sigur) m-a determinat sa nu impartasesc parerea celor ce afirmau in campania electorala ca Basescu „n-are fata de presedinte“. Important, imi ziceam eu, e sa aiba „fond“ de presedinte.

Si-atunci, de ce ma pune pe ganduri faptul ca nu numai lautarii portocalii vorbesc despre „instinctul politic“ deosebit pe care l-ar avea Traian Basescu? Explicatia e simpla. Dupa parerea mea, se face o periculoasa confuzie (periculoasa prin consecinte) intre doi termeni. „Eu sunt mai aproape de electorat, stiu mai bine ce vrea electoratul decat chiar dvs. ziaristii“, declara intr-un interviu Traian Basescu. Si nu se lauda! Sunt convins ca avea dreptate. Numai ca „electorat“ si „popor“ nu sunt doua realitati identice! Uneori, „poporul“ a platit scump erorile „electoratului“. Si sper ca nu e nevoie sa demonstrez ca politicienii nostri fac, concret, tot ce pot pentru a intra in gratiile „electoratului“, dar de „popor“ nu le pasa decat la modul abstract, demagogic. Ultimii cincisprezece ani ne-au dovedit-o cu prisosinta.

Ei bine, Basescu e, probabil, cel mai potrivit exemplu pentru a intelege pericolele din aceasta confuzie. El simte ca un animal de prada ce vrea electoratul. Si cum il poate atrage. Asa se si explica reusitele lui in competitiile pentru Primaria Capitalei si pentru fotoliul de la Cotroceni. Reusite care i-au creat faima de „invingator“ (dar i-au si sucit, se pare, mintile). Basescu a intuit ca „electoratul“ roman nu ia democratia in serios. Si ca n-are optiuni „reci“, rationale. In balciurile de la alegeri, „electoratul“ nostru uita ca viata lui, in urmatorii patru ani, si destinul tarii depind de votul sau. Antipatiile si simpatiile, formate la televizor sau influentate de „gura lumii“, berea si mititeii cu care e cadorisit il imping sa nu se comporte ca un „popor“, ci ca „o femeie capricioasa“.

Inclusiv in criza actuala, Basescu face tot ce face cu gandul la „electorat“. Dar abilitatea de „a simti“ ce place „electoratului“ nu e suficienta pentru a socoti pe cineva „politician pur sange“. Dimpotriva, in absenta altor calitati, ea devine nefasta. Caci poate duce la situatii stranii in care sufragiile „electoratului“ se intorc impotriva „poporului“. Nu de buni demagogi are nevoie Romania azi, cand suntem amenintati nu doar sa ne pierdem increderea in valorile democratiei si in libertate, ci sa ne prelingem, pe nesimtite, in afara istoriei, ci de barbati de stat. Or,

Traian Basescu nu intra, din pacate, in aceasta categorie. E concluzia la care am ajuns, desi nu-mi face nici o placere s-o spun. Incat, in loc sa bata campii despre alogeni, Adrian Severin ar fi putut observa ca un om care nu stie decat „ce vrea electoratul“ e, ca roman, un politician dubios.

Traian Basescu a cerut „sa se iasa din minciuna“. Si sper ca a fost auzit si de cei care-i lauda „instinctul politic“. Eu nu cred ca se poate vorbi, in mod serios, despre „instinct politic“ cata vreme el nu e insotit de „simt istoric“. Or, nu l-am vazut niciodata pe Traian Basescu speriat de faptul ca milioane de romani isi iau lumea in cap si ca multi dintre ei, in caz ca vor mai fi tratati la modul in care i-a tratat amicul d-lui Basescu, Vasile Blaga, nu se vor mai intoarce. Nu l-am auzit niciodata aratandu-se preocupat de cauzele care golesc Romania. Tot ce-l intereseaza, se pare, pe cel care e, totusi, presedintele Romaniei e ca plecatii in bajenie trimit in tara miliarde de euro. Si sa placa „electoratului“ ramas acasa.

Oare, ii va fi trecut prin minte lui Traian Basescu, vreodata, ca „electoratul“ poate inceta sa mai fie un „popor“?
Publicat de : Octavian Paler
Data publicării: 16 Aug 2005 - 08:11
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=6784&titlu=&_#8222_Electorat&_#8220__si_&_#8222_popor&_#8220_