Coaliția a 'aruncat' mănușa. La mutare urmează PSD [1]

Cei patru lideri ai partidelor aflate la guvernare au semnat aseară, după patru ore de discuții, o declarație comună prin care își stabilesc aceleași obiective. Era nevoie de încă o hârtie cu cele patru semnături ale șefilor de partid, de parcă Protocolul de guvernare nu era de ajuns. Citit printre rânduri, angajamentul Puterii este nimic altceva decât declanșarea unei ofensive asupra PSD.

Reproducem integral textul declarației.
'Declarație a Consiliului Național al Coaliției de guvernare, 10 august 2005

Având în vedere contextul socio-politic actual și derularea procesului de aderare a României la Uniunea Europeană, membrii Coaliției de guvernare adoptă următoarea Declarație:

În spiritul voinței actualei majorități de a construi o Românie democrată, morală și prosperă, ne exprimăm suportul deplin pentru realizarea programului de guvernare.

Sprijinim inițiativele legislative menite a întări eficiența și responsabilitatea Cabinetului Tăriceanu, ca exponent al Coaliției de guvernare.

Ne exprimăm susținerea pentru realizarea unei reforme morale profunde a societății românești și a unui cadru care să asigure bunăstarea cetățenilor.


Ținând cont de prioritățile avansate de membrii Coaliției de guvernare, în respectul deplin al normelor legislative și constituționale, ne angajăm să susținem în Parlament următoarele proiecte:

Modificarea regulamentelor celor două camere ale Parlamentului și revocarea președinților acestora. Termen: 15 septembrie 2005;

Modificarea Legii 215/2001, astfel încât, atât la revocarea cât și la alegerea președinților și vicepreședinților Consiliilor Județene să acționeze aceleași reguli. Termen: 15 septembrie 2005.

De asemenea, membrii Coaliției vor sprijini demersurile Guvernului în eforturile de refacere a zonelor calamitate în urma inundațiilor, de integrare europeană, de asigurare a transparenței declarării averilor, de susținere a capitalului românesc și a drepturilor minorităților.'
Publicat de : ---
Data publicării: 11 Aug 2005 - 11:15
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=6633&titlu=Coalitia_a_'aruncat'_manusa__La_mutare_urmeaza_PSD