Anticipatele de la capatul tunelului [1]

PD ia in calcul iesirea de la guvernare daca obiectivele Aliantei nu vor fi atinse pana la 1 noiembrie

Alianta pregateste un scenariu politic palpitant pentru urmatoarele luni. Primul episod - guvern minoritar PNL-PD-UDMR, cu termen de valabilitate 1 noiembrie. Pasul doi - iesirea PD de la guvernare, urmata de punerea in functiune a mecanismului pentru anticipate. Conform unor surse participante la Consiliul National de Coordonare (CNC) al Aliantei intrunit ieri, liderii liberali si democrati s-au inteles deja sa scoata PC de la guvernare si sa accepte varianta unui guvern minoritar.
Singura varianta de supravieturire in guvern a partidului condus de Dan Voiculescu este sa accepte neconditionat calendarul Aliantei: schimbarea presedintilor celor doua Camere, modificarea Legii administratiei locale astfel incat presedintii de consilii judetene sa poata fi inlaturati din functie cu votul a jumatate plus unu din consilii, precum si schimbarea de statut a sefilor de servicii descentralizate. Liderii PNL si PD doreau sa forteze un raspuns final de la PC la sedinta de aseara a Consiliului de Coordonare a Coalitiei.
Intrebat daca PD are ca varianta in acest moment iesirea de la guvernare, presedintele partidului, Emil Boc, a negat ieri categoric. Surse din Alianta ne-au declarat insa ca democratii iau in calcul un asemenea gest dupa data de 1 noiembrie, termenul-limita pentru indeplinirea calendarului de prioritati.

„Daca te-ar busi presedintele, ce-ai face?”

Sedinta de ieri a liderilor Aliantei a fost una tensionata. Surse participante la intrunire ne-au spus ca seful PNL, Calin Popescu-Tariceanu, a cerut mandatul Aliantei in calitate de prim-ministru sa mearga la Cotroceni insotit de liderii liberali si democrati. Democratii au respins insa cererea lui Tariceanu. Ei i-au raspuns ca Alianta nu are inca motive sa mearga la Cotroceni pentru a rezolva problemele dintre Basescu si Tariceanu.
„Daca ai fi tu in locul meu si te-ai trezi ca te buseste presedintele, ce-ai face?”, i-a replicat, dezamagit, Tariceanu unuia dintre reprezentantii PD. „M-as fi dus sa vorbesc cu ei”, nu s-a lasat democratul mai prejos. Pana la urma, PD i-a dat de inteles premierului ca daca are probleme cu Traian Basescu n-are decat sa si le rezolve singur.
Unica varianta in care PD ar fi dispus sa-l insoteasca pe Tariceanu la Cotroceni este accea in care Alianta ar avea sa-i comunice presedintelui ceva cert in privinta sortii pe care o va avea cabinetul Tariceanu. De altfel, Boc s-a aratat reticent in privinta „deplasarii” la Cotroceni inca dinainte de inceperea sedintei: „Vom discuta in Alianta daca sunt teme si acolo va trebui sa mergem cu un punct de vedere al Aliantei si nu cu un punct de vedere personal al domnului Tariceanu sau al meu”.
Oficial, atat Boc, cat si Tariceanu au negat ca la sedinta CNC s-ar fi discutat despre solicitarea premierului de a se intalni cu Basescu sau despre tensiunile dintre sefului statului si premier. De altfel, conform unor surse din Alianta, liberalilor si democratilor care au fost la intrunire li s-a interzis sa vorbeasca cu presa despre ce s-a discutat in sedinta.

PSD nu este interesat de guvernare

PSD nu este interesat, in acest moment, sa intre la guvernare, daca ministrii PD se vor retrage din executiv, sustin surse din interiorul formatiunii social-democrate. Principalul partid de opozitie este insa dispus sa acorde sprijin guvernului in parlament, in ceea ce priveste anumite „chestiuni punctuale sau aspecte legate de integrarea europeana a Romaniei”, mai sustin sursele noastre. (Silviu Sergiu)

Calendarul Aliantei

Pasul I - Termenul-limita pentru indeplinirea calendarului este 1 noiembrie. Daca Partidul Conservator nu accepta conditiile Aliantei, este scos de la guvernare. Rezulta un cabinet minoritar format de Alianta D.A. si UDMR

Pasul II - Daca PC va fi de acord cu propunerile Aliantei, dar acestea nu vor fi votate pana la 1 noiembrie, conservatorii sunt scosi de la guvernare

Pasul III - PD iese de la guvernare si forteaza declansarea alegerilor anticipate

Liderii Coalitiei dezbat remanierea

Primul care a sosit ieri la sedinta Consiliului de Coordonare a Coalitiei, programata sa aiba loc la ora 17.00, a fost premierul Calin Popescu-Tariceanu. Acesta a ajuns la sediul guvernului in jurul orei 18.10, fiind urmat aproape imediat de presedintele PD, Emil Boc. Dupa alte aproximativ zece minute si-a facut aparitia si liderul Partidului Conservator, Dan Voiculescu. Cel de-al patrulea sef de partid invitat la reuniunea de ieri, Marko Bela, s-a aflat pe parcursul intregii zile in Palatul Victoria, locul unde isi desfasoara activitatea ca vicepremier, astfel incat pentru a participa la CNC nu a fost nevoie decat sa se mute dintr-un birou intr-altul. Nici unul dintre mai-marii coalitiei guvernamentale nu a oferit declaratii inaintea sedintei. Toti au intrat pe poarta din fata a palatului, evitand intalnirea cu ziaristii care asteptau la una dintre intrarile secundare.
Iorgulescu nu a trecut de portarul de la guvern. Singurul care a spus cateva cuvinte despre discutiile ce urmau sa aiba loc aseara a fost liberalul Adrian Iorgulescu. Sosit la sedinta CNC relativ tarziu, la 18.28, ministrul culturii a incercat sa intre cu masina in curtea guvernului, dar nu a fost lasat de oamenii de ordine, care nu l-au recunoscut.
Din acest motiv, Iorgulescu a fost nevoit sa-si lase masina in parcare din apropiere si sa mearga pe jos spre guvern. Asaltat de jurnalisti, el a declarat ca in CNC „vor fi discutate toate problemele care sunt in litigiu in momentul de fata, incepand de la colaborarea intre partidele membre ale coalitiei, o posibila-probabila remaniere si alte subiecte”. Intrebat care va fi pozitia liberalilor in raport cu Partidul Conservator, Iorgulescu a raspuns: „Avem un program, ei au proiectele lor, vom vedea impreuna care sunt solutiile”. Prezenta recent instalatului ministru al culturii in calitate de reprezentant al liberalilor la un Consiliu de Coordonare de o asemenea importanta, la care participa doar liderii si cate un singur membru al formatiunilor componente, este oarecum surprinzatoare. La trei ore de la inceperea sedintei a venit si liberalul Titu Gheorghiof, probabil pentru a le explica liderilor Coalitiei cum se desecretizeaza cele 21 de note ale SRI. (Adriana Tomasevici)
Publicat de : Oana Dobre, L.G.
Data publicării: 11 Aug 2005 - 09:00
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=6625&titlu=Anticipatele_de_la_capatul_tunelului