Basescu e condamnat sa aiba dreptate [1]

Din punct de vedere politic, atacul lui Basescu la adresa lui Tariceanu intra perfect in logica puterii pe care si-a asumat-o cind a devenit presedinte. Iar impotriva sa, Tariceanu e deja cu spatele la zid. Pentru ca, din pacate pentru premier, Basescu e aproape condamnat sa aiba dreptate.

Pentru sastisitii neamului, jurati pusi de nimeni sa decida, la ore de maxima audienta, daca ceea ce se intimpla in Romania de la o zi la alta le strica sau nu siesta intelectuala, Basescu e un scandal, o aiureala sau un nonsens. Unii o spun pe sleau, altii o traduc prin sintagme sforaind a indignare. Primii sint, oarecum, mai onesti. Nu pricep si nici nu-si bat capul sa priceapa ce se intimpla si se multumesc cu o grimasa. Ceilalti tin, in schimb, sa para simtitori si profunzi. Dar si unii, si ceilalti au o problema majora cu Basescu. Presedintele le strica jucaria pe care si-au construit-o din greu, in ultimii cincisprezece ani. Jucaria numita dreptul lor de a avea intotdeauna dreptate. Pentru „juratii“ nostri, criza jurnalistilor rapiti in Irak, careia Basescu i-a dat, pina la urma, de capat, a fost primul semnal de alarma. In logica „dreptului lor de a avea intotdeauna dreptate“, presedintele a gresit fundamental. A avut ultimul cuvint, cind traditia spune ca, in competitia lor cu un politician, acest lucru este de neconceput. O prima mare frustrare, o noua ocazie la orizont. Inundatiile versus anticipate. Basescu stie una si buna. Puterea se cistiga si se pastreaza in fiecare zi si cu fiecare ocazie. Cu o majoritate debila in Parlament, aflata la mina unui partid de mina a treia, dar cu votul „promis“ in sondaje a jumatate din electorat, solutia politica e una singura. Alegerile anticipate. In orice tara normala, judecata presedintelui ar fi fost luata ca atare, fiind considerata de bun-simt. La noi, problema era ca Basescu ameninta, din nou, sa aiba dreptate. Impotriva acestei logici a puterii, „juratii“ nostri au inventat o alta, perversa in simplitatea ei aparenta si la care nefericitul de Tariceanu a pus botul imediat. Tara e sub ape si lui Basescu ii arde de anticipate. Razbunarea s-a produs. Presedintele a trebuit, cel putin pentru moment, sa le inghita victoria in ochii publicului. Aceleasi sondaje spun ca vreo 60% dintre romani nu vor anticipate. Urmeaza si ultima replica. Basescu tine sa le aminteasca, premierului Tariceanu si celor care se afla in spatele lui, unde se afla si unde trebuie sa ramina puterea in Romania. Ceea ce a facut Basescu prin interviul acordat, luni, postului de Radio Romania Actualitati n-a fost decit sa le arate pisica celor care cred ca pot dicta sau controla guvernarea peste capul sau chiar impotriva sa. Fraza-cheie a interviului de luni e cea in care Basescu ii cere premierului sa aleaga intre a-i fi partener sau a guverna cu „grupurile de interese“.

Din punct de vedere politic, Basescu a tintit perfect. Stie prea bine ca nici un guvern nu e scutit de „mocirla coruptiei“ si ca, mai devreme sau mai tirziu, si Cabinetul Tariceanu va intra in catarea presei si a electoratului, tragind in jos intregul esafodaj al puterii, in frunte cu insasi Presedintia tarii. A lovit in Tariceanu nu pentru ca ar avea ceva cu el, asta e o eroare de perceptie a multora, ci pentru a delimita in ochii opiniei publice, aproape chirurgical, partea asa-zis buna a puterii de zona ei vulnerabila. Daca Tariceanu a intors din drum alegerile anticipate blocind solutia electorala a consolidarii puterii cistigate chinuit in decembrie anul trecut, atunci tot el trebuie sa-si asume erodarea inevitabila. Moral, gestul lui Basescu poate fi considerat cinic. Din punct de vedere politic, atacul sau la adresa premierului Tariceanu intra perfect in logica puterii pe care si-a asumat-o cind a devenit presedinte. O va face in continuare, de fiecare data cind va avea ocazia, si, daca aceasta nu se va ivi, o va provoca el insusi. Iar impotriva sa, Tariceanu e deja cu spatele la zid. Cit va mai rezista in fruntea guvernului, singura sa arma e justificarea. Partea proasta pentru el e ca cu cit va avea mai mult de justificat, cu atit va avea mai mult de pierdut. E pe un drum cu un singur sens. In jos si accelerat. Pentru ca, din pacate pentru Tariceanu, in acest plan B pe care a inceput deja sa-l puna in aplicare, Basescu e aproape condamnat sa aiba dreptate. Si daca n-are, cu siguranta, are cel putin ultimul cuvint.
Publicat de : Pavel Lucescu
Data publicării: 10 Aug 2005 - 08:27
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=6566&titlu=Basescu_e_condamnat_sa_aiba_dreptate