Polul frustraților [1]

Polul social este o gogoașă umflată de frustrarea lui Ion Iliescu și Petre Roman. Pus la dospit în toiul verii, proiectul ar urma să fie servit la toamnă, ca soluție de avarie, după ce mămăliga socială va fi explodat.

Scris în patru puncte, programul care va sta la baza polului va rezolva, potrivit lui Petre Roman, criza pensiilor, criza educației, criza sănătății și criza fiscalității. Un adevărat program de criză, salutar și generos, care va sucomba nedrept din simplul motiv că vehiculul politic menit să-l pună în practică nu depinde nici de Iliescu, nici de Roman, ci de Mircea Geoană.


Ion Iliescu și Petre Roman sunt doi refuzați care ar vrea să mai facă politică mare. Se aseamănă. Au sfârșit-o cam în același fel, în urma unor congrese de pomină, pensionați anticipat din pricina aceluiași viciu, aroganța. Sentimentul că sunt eterni la timonă i-a făcut să nu vadă, până în ultima clipă, că li se cască groapa. Ești cel mai bun Petre, și Petre a crezut. Avem nevoie de dumneavoastră, domnule președinte, și domnul președinte a candidat. Au știut că funcțiile politice se câștigă și se negociază, dar au ignorat faptul că puterea lor nu este „for granted”. Iar acum, excluși de la masa deciziilor, s-au regăsit și sunt hămesiți. Un pol, dați-ne un pol! Dar cât orgoliu!

În fond, ce vor concret? Roman are o Forță Democrată. Forța lui Roman este impotentă, sub 1%. Fudulia lui Roman este însă mare. „Nu se pune problema unei fuziuni cu PSD”. Atunci ce? O alianță, la care să vină și alții. Cam asta ar vrea fostul premier – să fie partener, de la egal la egal, într-un pol, cu cel mai mare partid din România. Mesajul PSD este previzibil: Roman, Forța fie cu tine! Ce partid de peste 30% ar vrea să facă alianță cu un partiduleț care n-are nimic, nici televiziune, nici ziar, nici măcar gât?! Unde mai pui că unii pesediști, care se îmbracă la APACA, spun că, de la an la an, brandul „don Pedro” își pierde tot mai mult din vigoare, drept pentru care PSD nu s-ar pricopsi cu mari creșteri de imagine de pe urma revenirii acasă a fiului risipitor.

Cu Ion Iliescu, lucrurile stau altfel. El are avantajul că este în PSD și poate veni la ședințele de conducere când vrea el. Dar și la Iliescu orgoliul este mare. Omul nu poate accepta să conducă altcineva ședința decât el. În afară de funcția de moderator, el mai are nevoie de ceva ca să se simtă împlinit politic – audiența. Obișnuit cu largi manifestații populare, cu mari adunări naționale și cu băi de mulțime, Ion Iliescu nu poate conduce decât prin platformă. Polul social sună tentant pentru un politician cu bască, a cărui viață s-a consumat, așa cum mărturisește, mai mult prin ședințe decât cu soția.

Și visul lui Iliescu depinde de PSD. Ca să lansezi o platformă de stânga, îți trebuie, la propriu, o platformă înaltă de unde să te vadă toată lumea. Altfel, strigi în pumni. Și iarăși visurile exhaustive ale lui Ion Iliescu se lovesc de realitatea meschină: căci pentru a împrumuta cheile de la remorca PSD, ca să ieși cu Roman și cu băieții la meciuri politice, trebuie să ceri voie de la Mircea Geoană. Care taman ce s-a hotărât să nu mai fie un prostănac.
Publicat de : Florin Negruțiu
Data publicării: 08 Aug 2005 - 04:51
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=6477&titlu=Polul_frustratilor