Nastase si Vacaroiu tin cu dintii de functii [1]

Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului au revenit ieri cu noi explicatii menite sa justifice pastrarea lor pe functii. Adrian Nastase s-a deranjat chiar din timpul vacantei sa explice pentru BBC ca incercarea de a-l schimba ar putea ajunge la Curtea Constitutionala.

"In orice situatie, atunci cand consideram ca o anumita reglementare este neconstitutionala, facem apel la Curtea Constitutionala".


Nastase pare hotarat sa nu-si negocieze postul nici in cazul amenintarii cu anticipatele. Din punctul de vedere al presedintelui executiv al PSD, pozitia partidului e stabilita clar in aceasta privinta. Nastase a gasit o explicatie si pentru declaratiile de ieri ale lui Diaconescu care aratau disponibilitatea PSD de a renunta la cele doua posturi. Dar, potrivit lui Nastase, Diaconescu "a revenit cu niste precizari care cred ca inlatura orice dubiu in legatura cu punctul de vedere al partidului".

Nici presedintele Senatului nu s-a lasat mai prejos si l-a mandatat ieri pe purtatorul sau de cuvant Andrei Alexandru sa declare ca schimbarea celor doi presedinti este neconstitutionala. Potrivit lui Andrei Alexandru, "nu prezenta celor doi presedinti de Camera din partea PSD este anormala, ci faptul ca votul din noiembrie 2004 a fost alterat prin negocieri", Nicolae Vacaroiu fiind de drept in functia sa ca urmare a votului majoritatii PSD-PUR. Insistenta cu care Vacaroiu si Nastase isi apara scaunele pare insa adresata mai degraba propriului partid decat Puterii. Fapt e cu atat mai justificat de disponibilitatea echipei lui Mircea Geoana de gandi diferit strategia partidului si de a nu tine cu orice pret de posturile in disputa.

Prin schimbarea celor doi presedinti noua echipa de la conducerea PSD ar impusca mai multi iepuri dintr-un foc: indepartarea unor nume compromise din prim-planul partidului si deschiderea unui canal de comunicare cu actuala Putere. In plus, Geoana incarca astfel sa-si creasca puterea asupra propriului partid. Surse din PSD au confirmat existenta unei strategii diferite a PSD in care se include si negocierea celor doua posturi. Dar incercarea de eliberare a noii echipe de sub tutela autoritara a greilor partidului a facut deja prima victima. Cristian Diaconescu a lipsit de la conferinta de presa de ieri a partidului si s-a inchis intr-o tacere usor de explicat.

De la sediul din Kiseleff senatorul a fost scuzat pe motiv ca ar avea probleme personale. In acest moment, problema sa personala este faptul ca l-a suparat foarte tare pe Adrian Nastase, fiind prins la mijloc intre acesta si noua echipa care doreste diminuarea influentei fostului premier.
Publicat de : Clement Sava
Data publicării: 03 Aug 2005 - 08:46
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=6396&titlu=Nastase_si_Vacaroiu_tin_cu_dintii_de_functii