Conducerea Senatului a respins cererea social-democrată de prelungire a sesiunii extraordinare [1]

<IMG hspace=5 src="http://www.informatia.ro/images/articles/sigle/Senat.jpg" align=left vspace=5>Biroului Permanent al Senatului a respins miercuri dimineață, propunerea reprezentanților PSD de prelungire a sesiunii extraordinare la această Cameră, după data de 29 iulie, pentru a fi dezbătute Ordonanța de Urgență pentru modificarea Legii privind organizarea studiilor universitare și despre Ordonanța de Urgență privind asigurarea calității educației, aprobate de Camera Deputaților și trimise Senatului vor fi dezbătute în sesiunea ordinară din toamnă.

Votul senatorilor coaliției l-a nemulțumit pe senatorul Antonie Iorgovan care a acuzat Puterea că nu dorește finalizarea procesului legislativ.

"Parlamentul a bifat că s-a întrunit în sesiune extraordinară, dar procesul legislativ nu se finalizează", a apreciat senatorul PSD . În opinia sa, Parlamentul nu trebuie doar să ia act de ordonanțele de urgență adoptate de Guvern, ci să finalizeze procesul legislativ.

Iorgovan a precizat că partidul său va constesta oricum la Curtea Constituțională majoritatea ordonanțelor de urgență pentru care Parlamentul a fost convocat în sesiune extraordinară. Senatorul social-democrat susține că foarte multe vizează domenii care nu justifică carcterul de urgență.

Datorită absențelor unor parlamentari la lucrările din comsii, dar și modului în care unii senatori ai coaliției au votat alături de opoziție, Parlamentul nu a reușit să treacăprin ambele Camere decât câteva ordonanțe de urgență, din cele peste 40 depuse, în special privind acorduri internaționale.

Deputații au aprobat două ordonanțe de urgență pentru ratificarea unor acorduri privind readmisia persoanelor, încheiate cu Estonia și Slovacia, o ordonanță pentru ratificarea Protocolului privind combaterea terorismului, semnat la Atena, în decembrie 2004. Aceste acte normative vor fi supuse, joi, votului senatorilor, după ce senatorii juriști le-au avizat miercuri prin telefon.
Publicat de : Marius NEGULESCU
Data publicării: 27 Iul 2005 - 16:30
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=6208&titlu=Conducerea_Senatului_a_respins_cererea_social_democrata_de_prelungire_a_sesiunii_extraordinare