Camera Deputatilor a declarat o noua sarbatoare nationala. Cand va fi aceasta si ce semnificatie are [1]

Camera Deputatilor a aprobat, marti, instituirea zilei de 27 martie, Ziua Unirii Basarabiei cu Romania, ca zi de sarbatoare nationala

.

Deputatii au adoptat cu 260 voturi pentru, unul impotriva si 6 abtineri, o propunere legislativa in acest sens initiata de deputatul PMP Eugen Tomac.

Potrivit proiectului, Guvernul Romaniei si autoritatile locale si centrale vor lua masuri pentru ca in 27 martie sa fie arborat drapelul Romaniei in conformitate cu legea 75/1994 privind arborarea drapelului Romaniei, intonarea imnului national si folosirea sigiliilor cu stema Romaniei de catre autoritatile si institutiile publice. Ziua Unirii Basarabiei cu Romania poate fi marcata de autoritatile administratiei centrale si locale, organizatiile neguvernamentale, muzee, reprezentantele Romaniei in strainatate, prin organizarea de evenimente si manifestari publice si cultural stiintifice dedicate acestei sarbatori. Autoritatile centrale si locale pot sprijini material si logistic aceste manifestari.

„Ziua de 27 martie 1918 este una dintre cele mai semnificative din istoria poporului roman. Atunci, dupa 106 de ani de ocupatie tarista, Basarabia a revenit in granitele ei firesti, fiind prima provincie romaneasca care s-a unit cu Romania. (...)Este obligatia noastra, a celor care astazi raspundem in fata romanilor, de a demonstra ca pretuim valorile romanesti de veacuri si pe cei care ni le-au lasat mostenire. Uitarea eroilor neamului romanesc, uitarea istoriei este totuna cu tradarea”, arata initiatorul in expunerea de motive.

Camera Deputatilor este for decizional.

Sursa: Agerpres [2]

Publicat de : ---
Data publicării: 15 Mar 2017 - 04:56
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=60043&titlu=Camera_Deputatilor_a_declarat_o_noua_sarbatoare_nationala__Cand_va_fi_aceasta_si_ce_semnificatie_are
  [2] http://www.agerpres.ro