Ordonanta ”30 de miliarde pentru Shhaideh”, aprobata de Senat [1]

Ordonanta de urgenta 6/2017, prin care Ministerul Dezvoltarii condus de vicepremierul Sevil Shhaideh primeste 30 de miliarde de lei pentru perioada 2017 - 2020, a fost aprobata marti de Senat, desi actul normativ a fost dur criticat de opozitie, care l-a numit la fel de nociv precum OUG 13 pentru Justitie

. Author: Cristina Popovici | Sursa: Money.ro | Publicat: 28.02.2017, 16:39 | Actualizat: 28.02.2017, 16:39

Legea de aprobare a OUG 6 a fost votata de plenul Senatului cu 65 de voturi ”pentru” si 39 de voturi ”impotriva. PNL, USR si PMP au votat impotriva actului normativ, pe care l-au criticat dur in cadrul dezbaterilor, potrivit News.ro.

 

”OUG 6 reprezinta certificatul de nastere al Guvernului Grindeanu pentru o cofetarie. Dar cofetaria aceasta are doar locatie si mese, prajiturile nu exista, acestea reprezinta 30 de miliarde de lei. Acest Guvern aloca 30 de miliarde pe care nu le are, prin credite de angajament, se doreste atragerea primarilor prin aceasta alocare discretionara. Sa se gandeasca PSD ca in anii anteriori exista o alta doamna ministru pe care o blamau ca are la dispozitie patru miliarde de lei. Felicitari, aveti sase miliarde, a fost un exemplu bun”, a spus reprezentantul PNL de la tribuna Senatului, referindu-se la fostul ministru al Dezvoltarii din Guvernul Boc, Elena Udrea. Liberalii au anuntat ca se vor pronunta pentru respingerea OUG 6.

 

Si USR a criticat ordonanta de urgenta, pe care reprezentantii formatiunii au numit-o ”o saorma cu de toate” si au anuntat ca vor vota impotriva.

 

La randul lor, senatorii PMP, prin vocea lui Traian Basescu, au atras atentia ca OUG 6 favorizeaza clientela PSD si contine prevederi care fac partidul condus de Liviu Dragnea ”profund compatibil cu DNA”. Basescu a anuntat, de asemenea, ca partidul din care face parte va vota impotriva actului normativ.

 

Social-democratii au luat apararea OUG 6, despre care au spus ca aduce resurse financiare pentru scoli, crese si gradinite, dar si pentru repararea de unitati sanitare sau reabilitarea de drumuri, poduri si podete. ”Este un program asteptat de toti primarii, indiferent de culoarea politica”, a declarat senatorul PSD Adrian Tutuianu.

 

Odata trecuta de Senat, OUG 6 va merge la Camera Deputatilor, care este forul decizional in acest caz.

 

Potrivit articolului IV al ordonantei de urgenta nr. 6, Ministerul Dezvoltarii Regionale, condus de vicepremierul Sevil Shhaideh, primeste credite de angajament in valoare de 30 de miliarde de lei pentru perioada 2017 – 2020.

 

Actul normativ prevede ca banii vor putea fi folositi pentru finantarea a 9.500 de obiective de investitii, din care 2.500 de crese si gradinite si 2.000 de unitati de invatamant preuniversitar care necesita efectuarea de lucrari de realizare / extindere / reabilitare / modernizare / dotare in vederea obtinerii autorizatiilor de functionare si pentru desfasurarea in bune conditii a procesului educational.

 

OUG 6 a fost dur criticata de partidele de opozitie inca de la momentul adoptarii sale, la finalul lunii ianuarie 2017.

 

”Ordonanta 6 transforma Ministerul Dezvoltarii intr-un mamut care va administra aproximativ 30 de miliarde de lei dupa voia ministrului Shhaideh. Adica, dupa voia presedintelui Camerei Deputatilor, Liviu Dragnea. Prin Ministerul Dezvoltarii Regionale, autoritatile locale pot lua credite de angajament in cadrul Programului National de Dezvoltare Locala intr-un mod strict arbitrar, intr-un mod care depinde doar de voia ministrului Dezvoltarii regionale, adica a domnului Liviu Dragnea. In felul acesta se creeaza un buget paralel fata de bugetul care a fost votat in Parlament. Prin acest buget paralel se acopera interesele clientelei politice PSD-ALDE si, in acelasi timp, se introduce o discriminare intre autoritatile publice locale, intre cele favorizate de PSD-ALDE si cele defavorizate”, a declarat presedintele interimar al PNL, Raluca Turcan despre OUG 6.

 

La randul sau, vicepremierul Sevil Shhaideh a explicat cum s-a ajuns la suma de 30 de miliarde de lei, de aproximativ cinci ori mai mare decat in perioada 2013 – 2016. ”Anul trecut, la nivelul ministerului s-au depus solicitari pentru obiective de investitii (…) in valoare de 29,7 de miliarde de lei. In momentul in care fundamentam un buget, il fundamentam pe ceea ce a existat ca nivel de solicitare in anul anterior. Ordonanta 9, de asemenea, asigura multianualitatea proiectului de buget (…) Aceste 30 de miliarde nu exista in cash, deci exista doar la nivel de credite de angajament, ca sa putem incheia contracte de finantare. Cash-ul in sine este doar la nivel de doua miliarde in acest an pe PNDL. Deci asiguram contractele pe patru ani de zile, iar plata acestora este de patru ani de zile”, a declarat Sevil Shhaideh.

 

 

window._taboola = window._taboola || []; _taboola.push({ mode: 'thumbnails-a', container: 'taboola-below-article-thumbnails', placement: 'Below Article Thumbnails', target_type: 'mix' });
Publicat de : ---
Data publicrii: 01 Mar 2017 - 05:39
 

Link tire   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=59707&titlu=Ordonanta_a30_de_miliarde_pentru_Shhaideha__aprobata_de_Senat