Europa se „apara” de migranti cu o noua politie de frontiera [1]

La un an dupa afluxul nemaiintalnit de solicitanti de azil la portile UE, noua Agentie Europeana pentru Politia de Frontiera si Garda de Coasta va intra in serviciu joi pentru a proteja mai bine granitele Uniunii si a oferi o imagine de unitate in privinta complexei chestiunii migratorii, transmite AFP

. Author: Cristina Popovici | Sursa: Money.ro | Publicat: 06.10.2016, 8:02 | Actualizat: 06.10.2016, 8:02

Liderii europeni au ales simbolic pentru a inaugura aceasta noua forta, care remodeleaza agentia Frontex, granita dintre Bulgaria si Turcia, principalul punct terestru de intrare a migrantilor atunci cand ocolesc periculoasa cale maritima peste Mediterana.

Noul corp european va avea ca misiune in special sa asiste tarile situate in prima linie a sosirii migrantilor, in cazul unui aflux masiv de candidati la azil. Aceasta structura nu va avea proprii politisti de frontiera, dar va putea face repede apel la o rezerva de 1.500 de persoane desemnate de statele membre.

Cu peste 850.000 de sosiri pe mare in 2015, Grecia a cunoscut luni de suferinta pe insulele sale din apropierea Turciei, unde mii de persoane care fugeau de conflictele si mizeria din Orientul Mijlociu si Asia au debarcat in fiecare zi.

Tarile din Uniunea Europeana au parut incapabile sa aduca un raspuns rapid si coordonat la aceasta criza nemaiintalnita.

Noul corp „va fi capabil sa identifice punctele slabe, sa le corecteze dinainte, si nu atunci cand este prea tarziu”, a promis in iunie presedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

Comisarul european pe probleme de migratie si afaceri interne, Dimitris Avramopoulos, care va participa la inaugurarea postului de frontiera de la Kapitan-Andreevo (sud), s-a referit la un „moment istoric”.

Cei 28 vad, de asemenea, o ocazie de a lansa un mesaj de unitate in privinta politicii migratorii care a sapat diviziuni intre statele membre, ridicand mai multe tari din Europa Centrala si de Est impotriva Germaniei, criticata pentru asa-zisa politica a „portilor deschise”.

Criza migratorie a dat elan mai multor miscari populiste din cadrul UE. Intarirea controlului la frontierele externe ale Uniunii este unul din rarele puncte de acord asupra acestui subiect.

Infiintarea noii agentii s-a facut in ritm alert, in cateva luni, pentru a atenua criticile legate de lipsa de actiune europeana.

In aceasta perioada, pactul incheiat de UE cu Ankara in martie si inchiderea frontierelor anuntata de tarile situate pe ruta migratorie a Balcanilor a dus la scaderea numarului noilor sositi pe insulele Greciei.

Ingrijorarile se indreapta in prezent mai mult spre Italia, supusa unei puternice presiuni din partea candidatilor la azil care pornesc pe diverse ambarcatiuni de pe coastele Libiei. Peste 10.000 de migranti au fost salvati in ultimele zile in Mediterana si cel putin 49 de persoane si-au pierdut viata.

Noua agentie „nu este un remediu miraculos care poate rezolva criza migratorie”, a recunoscut un deputat european, negociator al dosarului, „dar este un prim pas indispensabil”.

Agentia va ajuta, de asemenea, la intoarcerea voluntara a migrantilor si vizeaza sa permita revenirea treptata la libera circulatie din spatiu Schengen, unul din stalpii UE.

Mai multe tari, printre care Austria, Germania sau Suedia, au restabilit provizoriu controlul la frontierele interioare pentru a face fata patrunderilor ilegale.

Bulgaria, in special, suporta consecintele acestor inchideri in cascada a frontierelor: circa 10.000 de migranti se afla blocati pe teritoriul sau. In Grecia sunt alti aproape 60.000, in timp ce 140.000 de persoane au traversat Mediterana in acest an.

Pentru premierul Boiko Borisov, „lansarea in Bulgaria a noi agentii europene de paza a frontierelor reprezinta o incurajare” pentru a continua securizarea granitelor acestei tari.

Sofia este pe punctul de a prelungi gardul de sarma ghimpata destinat sa acopere o partea celor 259 de kilometri de granita cu Turcia. Fluxul migrator a scazut in zona cu 20% pana la 30% in raport cu 2015, potrivit Organizatiei Internationale pentru Migratie (OIM).

window._taboola = window._taboola || []; _taboola.push({ mode: 'thumbnails-a', container: 'taboola-below-article-thumbnails', placement: 'Below Article Thumbnails', target_type: 'mix' });
Publicat de : ---
Data publicării: 07 Oct 2016 - 05:17
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=56927&titlu=Europa_se_&_#8222_apara&_#8221__de_migranti_cu_o_noua_politie_de_frontiera