Zgonea s-a suparat pe Tariceanu: Am constatat o abordare aroganta, de tip vataf [1]

Autor: C

. S.

Cine ar fi crezut ca vom ajunge sa asistam la contre cu “arogante” si intre sefii celor doua Camere? Cel putin dintr-o parte a baricadei sunt semnale clare de nemultumire. Ramane de vazut acum daca va exista si un raspuns public la ceea ce se poate cataloga desutl de clar drept un atac la al doilea om in stat.

 

Concret, Valeriu Zgonea, fostul social-democrat care inca ocupa fotoliul de presedinte al Camerei deputatilor, in ciuda faptului ca deputatii pesedisti l-au vrut plecat din postura de al treilea om in stat, odata ce i-au retras sprijinul politic pentru aceasta functie, considera ca Popescu Tariceanu e “arogant”. In conditiile in care, spune Zonea, ar fi, uneori si “obedient”, insa nu la Parlament, ci pe Kiseleff (unde se afla sediul PSD-n.r). “Am constatat, in ultima perioada, din partea dlui Tariceanu, o abordare asa, aroganta, de tip vataf (…) ordona presedintelui Camerei stabileste ordinea de zi a Birourilor Permanente reunite, cand si cum ne intalnim. (…) Ma socheaza ca un fost prim-ministru al Romaniei, un presedinte de Camera (…) are acest tip de comportament cu un membru al CD care ii este egal. (…) L-am vazut pe domnia sa ca aici este arogant cu mine, dar pe treptele de la Kiseleff este foarte obedient”, a declarat Zgonea.


Publicat de : ---
Data publicării: 09 Iun 2016 - 06:15
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=55160&titlu=Zgonea_s_a_suparat_pe_Tariceanu__Am_constatat_o_abordare_aroganta__de_tip_vataf