Presedintele turc Recep Tayyip Erdogan i-a lasat fara imunitate pe parlamentari [1]

Presedintele turc Recep Tayyip Erdogan a promulgat marti seara o reforma constitutionala extrem de controversata care elimina imunitatea parlamentarilor, ceea ce face ca zeci de deputati pro-kurzi sa poata fi urmariti in justitie, a anuntat biroul sau de presa, potrivit AFP

.

Parlamentul turc a votat la 20 mai acest proiect al Partidului Justitiei si Dezvoltarii (AKP, islamo-conservator), aflat la putere.

Alesii Partidului Democratic al Poporului (HDP, prokurd) considera ca reforma este o manevra a guvernului pentru a reduce puterea parlamentului, acolo unde HDP ocupa a treia pozitie.

Presedintele turc acuza HDP ca este vitrina politica a Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), considerat de catre Ankara si de catre multe tari drept organizatie terorista.

PKK si-a reluat vara trecuta lupta armata impotriva puterii centrale turce, dupa un armistitiu de doi ani.

În prezent, 138 din cei 550 de deputati, de la toate partidele reprezentate in parlament, sunt expusi la anchete penale, fara imunitate, dintre care 50 din cei 59 de alesi ai HDP.

Potrivit detractorilor presedintelui, aceasta initiativa, denuntata atat in Turcia, cat si in strainatate, face parte din strategia lui Erdogan de a exclude HDP din parlament si de a intari AKP, pentru a putea obtine instaurarea regimului prezidential pe care il cere de mult timp.

Sursa: Agerpres [2]

Publicat de : ---
Data publicării: 09 Iun 2016 - 06:15
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=55159&titlu=Presedintele_turc_Recep_Tayyip_Erdogan_i_a_lasat_fara_imunitate_pe_parlamentari
  [2] http://www.agerpres.ro