Fara imnul de stat in deschiderea programelor radio si tv, spune CNA [1]

Membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului s-au opus marţi propunerii ca emisia zilnică a posturilor radio-tv să inceapă cu intonarea imnului de stat, propunere formulată intr-o iniţiativă legislativă a deputatului Sorin Iacoban, scrie Agerpres

Propunerea legislativă de modificare a Legii nr. 75/1994 privind arborarea drapelului Romaniei, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema ţării de către autorităţile publice a fost transmisă CNA de Ciprian Bucur, ministrul delegat pentru relaţia cu Parlamentul, pentru o opinie a Consiliului privind acest proiect, necesară formulării unui punct de vedere al Guvernului. Propunerea legislativă reglementează modul de abordare a drapelului naţional, intonarea imnului şi folosirea sigiliilor cu stema Romaniei, dar avizul CNA vizează doar aspectele referitoare la domeniul audiovizualului. Membrii CNA au recomandat schimbarea terminologiei in acord cu legislaţia audiovizuală şi au explicat că emisia posturilor se desfăşoară neintrerupt 24 de ore. De asemenea, ei au precizat că Radioul şi Televiziunea publică difuzează imnul in fiecare dimineaţă. O altă propunere legislativă pentru care Ciprian Bucur a solicitat opinia CNA se referă la interzicerea comunicărilor comerciale audiovizuale destinate jocurilor de noroc. Propunerea legislativă de modificare şi completare a Legii nr. 148/2000 şi a Legii nr. 504/2002 privind publicitatea la jocurile de noroc a fost iniţiată de un grup de deputaţi PNL, iar membrii CNA se opun schimbărilor in domeniul audiovizualului vizate in proiectul de act normativ. Serviciul juridic al CNA arată in punctul de vedere insuşit de membrii Consiliului că propunerea legislativă "ar produce o ingerinţă in piaţa de servicii media audiovizuale (...) ingrădind publicitatea pentru jocuri de noroc in cadrul serviciilor media audiovizuale aflate sub jurisdicţia Romaniei, in timp ce acest tip de publicitate ar putea fi difuzat in continuare de canalele retransmise in Romania, dar aflate sub jurisdicţia altor state in care nu e interzisă publicitatea pentru jocurile noroc in programele audiovizuale". Ambele propuneri legislative vor intra in dezbaterea Parlamentului. 

Alege-ti parfumul potrivit pentru iarna asta- Reduceri de 70%- Click aici comenteaza /* (c)
Publicat de : ---
Data publicării: 25 Mai 2016 - 05:19
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=54971&titlu=Fara_imnul_de_stat_in_deschiderea_programelor_radio_si_tv__spune_CNA