PD a ramas singur impotriva tuturor [1]

Partidul condus oficial de Emil Boc si din umbra de Traian Basescu a fost izolat pe scena politica. PNL a votat alaturi de PSD, PRM, UDMR si PC noile conduceri de la TVR si Radio Romania

> Postul public de televiziune va fi condus de Tudor Giurgiu, candidatul guvernului, iar cel de radio, de Maria Toghina, propusa de PNL.
> Votul de ieri, in parlament, indreapta coalitia aflata la putere spre cea mai grava criza politica.
> Purtatorul de cuvant al PNL, Eugen Nicolaescu, a atacat din nou PD pentru retragerea candidatilor si blocarea numirii consiliilor de administratie pana la adoptarea unei noi legi privind Radio si TVR.
> Societatea civila a acuzat repolitizarea celor doua institutii.

PNL si PSD isi fac din ce in ce mai insistent cu ochiul
Validarea consiliilor de administratie ale societatilor de radio si televiziune, cu votul impotriva dat de Partidului Democrat, indreapta coalitia la putere spre cea mai grava criza politica, declansata de fapt de neintelegerile din Alianta D.A.
PD si PNL au lasat, in ultimele zile, impresia ca divortul este doar o chestiune de timp. Votul PNL alaturi de UDMR, de partidul lui Voiculescu si de PSD si PRM trage un semnal de alarma privind compatibilitatile politice. Tot ieri PSD a anuntat ca va sustine candidatul liberal pentru presedintia TVR si pozitia acestui partid privind comunitatea de informatii, prin initierea unui proiect de lege care da sefului executivului coordonarea acestei institutii.
Nicolaescu: "Nimeni sa nu se erijeze in campionul depolitizarii"
Ieri, reprezentantii PD si PNL isi oficializau, la intalnirea Aliantei, pozitiile divergente legate de numirea CA-urilor inainte de modificarea legilor privind societatile de radio si televiziune, pozitii pe care le-au respectat in timpul votului.
Liderul deputatilor PD, Cristian Radulescu, a anuntat de la tribuna parlamentului ca PD isi retrage cele trei propuneri pentru consiliile de administratie, candidatii democrati depunandu-si demisiile. In afara de parlamentarii PD, nici unul dintre reprezentantii celorlalte partide nu a luat cuvantul in plen pentru a sustine ideea lansata de presedintele Basescu, in sensul depolitizarii celor doua institutii. Liberalii isi exprimasera in avans intentiile prin vocea purtatorului de cuvant, Eugen Nicolaescu. "Cred ca astazi nimeni nu trebuie sa se erijeze in campion al depolitizarii unor institutii", a spus Nicolaescu, cu trimitere la atitudinea PD de a vota impotriva validarii noilor consilii de administratie.
Consiliile, validate
Disfunctiile din Alianta si, respectiv, din coalitie au facut ca parlamentul sa valideze noul consiliu de administratie de la TVR, candidatii PNL, PSD, UDMR, PC, sindicate si minoritati obtinand votul a 332 de parlamentari.
Impotriva investirii a votat doar PD, adica 62 de deputati si senatori. Consiliul de administratie al Radioului public, fara reprezentantii PD, a fost validat cu 292 de voturi pentru si 53 impotriva, ale democratilor. Votul a fost secret, exprimat prin bile.
Protest al societatii civile
Atmosfera a fost animata de gestul reprezentantilor Agentiei de Monitorizare a presei care au imprastiat, in timpul votului, un vraf de manifeste de protest. Fluturasii galbeni, aruncati de la balconul destinat presei drept in capul parlamentarilor, transmiteau politicienilor: "TVR & SRR - servicii publice, NU servicii politice". Agentii de paza i-au scos din sala imediat pe protestatari.
Directorul Agentiei de Monitorizare, Mircea Toma, a subliniat ca este vorba de un mesaj de protest. "Politicienii trebuie sa-si aminteasca faptul ca institutiile nu sunt pentru control politic, ci public". El a cautat sa radiografieze reactiile politice: "Mesajul de protest al societatii civile a fost inteles de presedintie, de PD, dar nu a fost inteles de PNL, care e cel mai inversunat in a-si impune oamenii in consilii alaturi de UDMR. Pe langa ei, PSD isi freaca palmele". Toma a mentionat ca nu crede in promisiunea coalitiei de a modifica legea de organizare a celor doua institutii publice.
Parlamentul a votat aseara si presedintii consiliilor de administratie de la Radio si TVR. Maria Toghina, propusa de PNL, a primit 271 de voturi pentru si 27 impotriva (PD) pentru sefia Radioului, iar Tudor Giurgiu, sustinut de guvern, a fost votat de 302 parlamentari si respins de 22, tot din partea PD.
Basescu a refuzat medierea
PNL si PD au avut o sedinta furtunoasa inainte de vot, in lipsa sefilor celor doua partide, Emil Boc si Calin Popescu-Tariceanu. Cel mandatat sa le comunice partenerilor de la PNL decizia PD a fost liderul grupului democrat de la Camera, Cristian Radulescu. Cele doua parti si-au adus acuze reciproc, repetand luarile de pozitii din ultima saptamana. PD a invocat necesitatea depolitizarii, in timp ce PNL a invocat intelegerea din Alianta. Potrivit unor surse din interior, Radulescu a cerut o amanare de trei zile pentru a rezolva situatia, insa liberalii au refuzat. In cel mai tensionat moment, Adriean Videanu si Cristian Radulescu, cu acordul celor de la PNL, Gheorghe Flutur si Bogdan Olteanu, au cerut sa mearga la Cotroceni pentru a discuta cu Basescu, insa presedintele a refuzat sa medieze conflictul.
(Alina Mihai)
Imaginea de unitate pe care PNL si PD s-au straduit sa o intretina in ultimele sase luni s-a facut praf in numai o saptamana. Reprezentantii formatiunilor ce compun Alianta D.A. s-au intrecut in a se contrazice public.
Consiliile de administratie la Radio si TV. Presedintia a anuntat, saptamana trecuta, ca nu-si va desemna reprezentanti in consiliile de administratie de la SRTv si SRR, iar liderul PD Emil Boc a lansat ideea numirii unor conduceri interimare la cele doua institutii pana la adoptarea unor noi legi. Boc a fost imediat contrazis de liberali:
"PD, din pacate, nu a respectat intelegerile din coalitie si excede cadrul convenit", a spus purtatorul de cuvant al PNL, Eugen Nicolaescu.
"O solutie interimara nu mi se pare cea mai fericita pentru ca presupune o lipsa totala de responsabilitate, iar institutiile publice au nevoie de responsabilitate pentru a fi scoase de sub amprenta influentelor politice", a afirmat premierul Calin Popescu-Tariceanu.
Comunitatea de informatii, o alta piatra de incercare.
Liberalul Radu Stroe a sustinut trecerea Comunitatii de Informatii in subordinea guvernului. Deputatul PD Romeo Raicu l-a contrazis, afirmand ca parghiile de control ar trebui sa revina presedintelui si l-a atacat frontal pe Stroe: "Comunitatea de Informatii a fost blocata tocmai de politruci care nu stiu cum sa se puna mai bine cu seful lor si sa se puna in subordinea lui".
Premierul Calin Popescu-Tariceanu a declarat, duminica, la Alba-Iulia, ca nu cunoaste proiectul privind comunitatea de informatii: "Eu nu am inca proiectul pe masa ca sa pot sa-l vad".
Remaniere si alegeri anticipate. Presedintele PNL Bucuresti, Ludovic Orban, a criticat, duminica, la Alba-Iulia atitudinea politica a PD. "De sase luni de zile suntem tocati cu bau-baul anticipatelor. Cred ca in spatele acestor declaratii este o dorinta ascunsa de a schimba raportul de forte din Alianta si, probabil, premierul", a spus seful PNL Bucuresti".
Replica presedintelui PD Emil Boc nu s-a lasat asteptata: "Declaratiile domnului Orban nu au nici o legatura cu realitatea". (Adriana Tomasevici)
Publicat de : Alina Mihai, A.I.
Data publicării: 28 Iun 2005 - 09:14
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=5422&titlu=PD_a_ramas_singur_impotriva_tuturor