Dacian Ciolos si cartelele preplatite. "Nu am fost, nu sunt si nu o sa fiu ofiter acoperit" [1]

"N-am fost, nu sunt si nu o sa fiu vreodata ofiter acoperit", a declarat premierul Dacian Ciolos

. Seful Executivului spune ca prin afirmatiile facute recent a vrut doar sa aduca subiectul cartelelor telefonice preplatite in dezbaterea publica.  Dacian Ciolos a explicat si ca declaratiile sale nu faceau referire la atentatele de la Bruxelles si ca s-a bazat pe informatiile primite de la SRI.

Eu am spus si am avut informatia asta de la Serviciul Roman de Informatii - nu e niciun secret - ca in pregatirea unor atentate au fost folosite si cartele prepay din Romania. Nu am avut niciun interes sau nu am avut niciun obiectiv ascuns atunci cand am spus lucrurile astea. Am vazut unele interpretari ca sunt acum ofiter acoperit ca am spus lucrurile astea. Nu am fost, nu sunt si nu o sa fiu niciodata, a declarat, marti, premierul Dacian Ciolos, inainte de a participa la bilantul ANAF pe 2015.

Explicatiile premierului vin dupa ce, luni, SRI a anuntat ca are informatii, inclusiv de la parteneri externi, ca in zone de conflict precum Siria si Irak sunt folosite cartele preplatite cumparate din Romania. "Intrucat identitatea persoanelor care le utilizeaza nu poate fi stabilita, exista posibilitatea ca aceste cartele sa fie utilizate de cetateni romani, rezidenti in Siria sau alte zone de conflict, dar si de persoane avand conexiuni cu entitati teroriste", precizeaza SRI.

"SRI: Cartele preplatite ale operatorilor romani de telefonie mobila sunt folosite in zone de conflict, inclusiv in Siria si Irak".

In acest moment, nu sunt informatii ca teroristii care au comis atentate in Europa ar fi utilizat cartele romanesti. Totusi, autoritatile au in vedere schimbarea regimului de achizitie a cartelelor prepay.

Este normal ca in momentul in care un cetatean doreste sa cumpere o cartela sa-si decline si identitatea, sa se poata face o asociere. In momentul in care un dealer vinde o astfel de cartela trebuie sa respecte legea privind datele personale, deci trebuie sa respecte legile in vigoare, a declarat ministrul Comunicatiilor, Marius Bostan.

Proiect de lege necesar pentru sistemul de securitate national al Romaniei, daca vreti, obligatoriu in aceste zile, a declarat si presedintele Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea.

Regulile privind achizionarea unei cartele prepay au fost inasprite dupa atentatele din 2004. Teroristii au folosit atunci cartele telefonice prepay pentru detonarea bombelor din trenurile de la Madrid, a reamintit corespondentul TVR la Madrid, Felix Damian.

Acum, in Romania, cartele preplatite pot fi cumparate fara a prezenta un act de identitate.

"In acest context regional, care implica constant acte de terorism soldate cu victime multiple, putem discuta imbunatatirea legislatiei in domeniu, dar tema trebuie dezbatuta in Parlament", considera Alina Gorghiu, co-presedintele PNL. Reprezentanti ai societatii civile cer ca astfel de legi sa fie adoptate dupa dezbateri publice.

Nu exista niciun argument pentru a incerca sa le treci in momente in care emotiile sunt maxime si vigilenta scade. Nu suntem de acord cu accelearea mecanismului de legiferare care sa inarmeze serviciile secrete cu asemenea autoritate. Vrem sa vedem cu limpezime si sa fim siguri ca nu se poate face altfel decat cum spun ei. Serviciile au nevoie de instrumente care sa le permita sa reduca riscul, dar nu in detrimentul libertatilor cetatenesti, a declarat presedintele ActiveWatch, Mircea Toma.

Noua lege trebuie sa tina cont de obiectiile Curtii Constitutionale din 2014, cand o alta lege care stabilea regimul cartelelor preplatite si modul de conectare la retele publice de internet a fost declarata neconstitutionala.

Citeste si "Dacian Ciolos: Inteleg ca, in ultima vreme, au fost folosite cartele prepay din Romania in pregatirea unor atentate in UE".


Publicat de : ---
Data publicării: 30 Mar 2016 - 05:07
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=53770&titlu=Dacian_Ciolos_si_cartelele_preplatite____Nu_am_fost__nu_sunt_si_nu_o_sa_fiu_ofiter_acoperit__