AU VRUT SA-L INTIMIDEZE PE SEFUL DIRECTIEI ANTIDRAUDA [1]

Sotii Stana si Florian Anghelescu s-au dus la directorul Marcel Nedelut pentru a stopa ancheta de la firma lor de tigari

Firma Anghelescu Industry SA, a carei jurista este fosta consiliera, demisionara, a presedintelui Traian Basescu, Stana Anghelescu, si patronata de sotul acesteia, a ajuns, recent, si in vizorul comisarilor Garzii Financiare Mures.

Potrivit declaratiilor comisarului-sef al acesteia, Florin Marcus, Anghelescu Industry SA a livrat, anul acesta, unei firme de comert en gros din Targu Mures tigarete netimbrate in valoare de trei miliarde de lei.

Pachetele de tigari netimbrate au fost descoperite in depozitul firmei respective, la un control inopinat al comisarilor Garzii Financiare Mures. Conform declaratiilor comisarului-sef Marcus, angrosistul targumuresean a fost amendat cu suma de 400 milioane de lei, iar cazul firmei Anghelescu Industry SA a fost semnalat Politiei Economice, pentru demararea cercetarilor privind comiterea infractiunii de evaziune fiscala.


Teapa de 650.000 de euro

Fabrica la care este asociat Florian Anghelescu, sotul consilierei care-si va pastra aceasta titulatura pana pe 30 iunie, a eludat bugetul cu circa 650.000 euro, reprezentand contravaloarea accizelor si a TVA neplatite. Potrivit lui Sebastian Bodu, presedintele ANAF, controlul de o saptamana efectuat de doi inspectori fiscali a scos la iveala un minus de inventar de 27.530 kilograme de tutun si faptul ca Anghelescu Industry nu tine evidentele "exacte si actualizate" cu privire la materiile prime si produsele accizabile finite. "Anghelescu ar fi justificat lipsa acestor cantitati prin faptul ca au fost vandute unei companii, dar din declaratiile administratorului respectivei societati reiese faptul ca nu a fost incheiat un astfel de contract cu Anghelescu Industry. In plus, firma nu mai desfasoara activitate", a mai spus Bodu.


Sesizare penala

Pe langa amenda de 20 milioane de lei, inspectorii au mai facut propunere de inspectie fiscala generala, dar lucrurile par sa nu se opreasca aici, dat fiind ca ANAF a facut sesizare penala in acest caz. "Este posibil sa se lase cu sanctiuni mai grave, de genul amenzii penale sau inchisoare. Plangerile penale sunt formulate impotriva administratorului companiei. Anghelescu este asociat la aceasta firma, dar Parchetul poate extinde cercetarile si asupra asociatilor, daca se descopera ca administratorul a derulat activitatea sub presiunea asociatilor", a declarat seful ANAF. "Unii dintre asociatii fabricilor de tigari s-au crezut mai presus de lege, altii au crezut ca sunt controlati la ordin", a mai informat Bodu, care a lasat sa se inteleaga faptul ca Anghelescu s-a incadrat in prima categorie.
Publicat de : Sorin Simion
Data publicării: 25 Iun 2005 - 09:45
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=5321&titlu=AU_VRUT_SA_L_INTIMIDEZE_PE_SEFUL_DIRECTIEI_ANTIDRAUDA