Naravuri vechi ale noii puteri [1]

Iarna nu-i ca vara, dar nici puterea nu-i ca opozitia. Asa se explica de ce actuala putere recurge la practici pe care le-a criticat pe vremea cind, din bancile opozitiei, vina greselile guvernului Nastase.

Asumarea raspunderii pe pachete care modifica un numar mare de legi este unul dintre lucrurile criticat de actuala putere. „Acum, in 2002, Parlamentul a devenit pentru guvern un ghiseu pentru inregistrat ordonante de urgenta si proiecte de legi prin care se angajeaza raspunderea guvernului“, declara actualul presedinte al PD, Emil Boc, la momentul respectiv deputat al opozitiei, cu prilejul asumarii raspunderii pe pachetul de legi anticoruptie. Boc sublinia ca acest demers sfideaza Constitutia Romaniei. La rindul ei, Norica Nicolai (PNL) spunea ca „aceasta inseamna sfidarea initiativei parlamentare (…) si in acest moment Constitutia este in postura de a fi suspendata de activitatea guvernului“. In sase luni de guvernare, Cabinetul Tariceanu a recurs deja de doua ori la practica mult hulita anterior si si-a angajat raspunderea pe modificarea Codului fiscal si pe pachetul de legi privind Justitia si proprietatea. Guvernul invoca termenele strinse fixate de UE si raportul de tara din toamna acestui an ca motiv pentru graba sa, desi, daca proiectele ar fi fost elaborate din timp si introduse in Parlament in procedura de urgenta, acestea ar fi fost deja adoptate pina acum.
Operatiunea „primari contra asfalt“

Dupa ce au reclamat pe drept racolarile de primari de catre PSD, liberalilor si democratilor le-a venit rindul. Cel mai recent exemplu este primarul din Band, cantautorul Mircea Rusu. Autor al imnului electoral al PD, ales primar din partea PSD, acesta a trecut la liberali. Cu ocazia schimbarii doctrinei, acesta a declarat ca, in schimbul intrarii sale in PNL, a obtinut mai multe promisiuni: construirea unei toalete pentru primarie, introducerea canalizarii, realizarea de locuinte pentru rromi, reabilitarea drumului Band-Petea si construirea unui camin cultural. Nu e un caz singular. Liberalii suceveni au anuntat saptamina trecuta, prin vocea lui Orest Onofrei, ca vor initia campania „Sa ne recuperam primarii“. Onofrei a explicat ca este vorba despre o actiune care va viza cei 10 primari care, prin presiuni exercitate asupra lor in primavara lui 2004, au fost fortati sa paraseasca rindurile liberalilor sau ale democratilor, pentru a candida din partea PSD.
Migratorii de bine

Fenomenul se manifesta si la nivel parlamentar, unde coalitia incearca sa completeze majoritatea destul de fragila rezultata dupa alegeri. PNL a achizitionat deja doi deputati PSD - Traian Novolan si Mihai Malaimare - si un senator PRM - Mihai Lupoi. Dupa ce la inceputul anului anunta ca timp de sase luni va stopa primirile in partid, acum, presedintele PD Emil Boc a declarat ca ar fi interesat de o absorbtie a grupului celor 14 deputati demisionari din PRM. Daca in legislatura trecuta PNL si PD cereau de zor o lege care sa stopeze migratia politica, conditionind plecarea din partid de pierderea functiei de parlamentar, consilier sau primar, acum initiativele in cauza sint uitate.
Relatii tensionate cu presa

Relatia cu presa s-a imbunatatit fata de anii trecuti, dar anumite practici exista in continuare. La fel ca si Adrian Nastase, Calin Popescu Tariceanu manifesta inca o preferinta accentuata pentru declaratiile de presa in locul conferintelor, care presupun intrebari si raspunsuri. Cit despre Traian Basescu, acesta incepe sa-l concureze pe Ion Iliescu in privinta iesirilor publice la adresa ziaristilor. La un moment dat, seful statului a acuzat presa de dezinformare, iar cu o alta ocazie le-a reprosat ziaristilor ca ii obtureaza comunicarea cu sala, asta dupa ce o buna parte a presei nu avusese acces in sala.
Publicat de : Laura Ciobanu, F.D.
Data publicării: 23 Iun 2005 - 09:14
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=5264&titlu=Naravuri_vechi_ale_noii_puteri