Parlamentul, rarit de dosarele penale [1]

Anul trecut, 21 de parlamentari ?i-au pierdut mandatele, cel mai mare numar de la inceputul actualei Legislaturi

.

Dintre cei 18 deputati si trei senatori care ?i-au pierdut mandatul anul trecut, zece au demisionat sau au plecat din Parlament ca urmare a problemelor penale sau a incompatibilitatii. Alti doi parlamentari au invocat motive personale, desi se aflau si de asemenea in atentia justitiei.

Astfel, au demisionat ca urmare a dosarelor in care erau cercetati sau chiar arestati Ioan Adam (PSD), Oana Mizil (PSD), Danut Culetu (PNL), Ion Dinita (PC), Marko Attilla (UDMR), Theodor Nicolescu (PNL), Ion Ochi (PSD), Constantin Adascalitei (PSD), Darius Valcov (PSD) si Miron Mitrea.Trei parlamentari au parasit Legislativul pentru alte functii. Este vorba despre Marcu Nicu (PLR), Ilie Sarbu (PSD) si Mihai Razvan Ungureanu (PNL). Acesta din urma a fost votat, in vara, in functia de sef al SIE, la propunerea lui Klaus Iohannis. Ilie Sarbu si Marcu Nicu au plecat amandoi la Curtea de Conturi. In ceea ce priveste plecarea lui Ilie Sarbu, socrul lui Victor Ponta, au aparut speculatii potrivit carora retragerea lui ar fi fost impusa de la varful partidului, ca urmare a venirii la putere a lui Liviu Dragnea, insa fostul social-democrat a infirmat informatiile, afirmand ca isi dorea sa paraseasca Parlamentul inca de anul trecut, insa a ramas la rugamintea liderului PSD de atunci, Victor Ponta.In total, de la alegerile parlamentare din 2012, si-au pierdut functia 50 de alesi: 36 de deputati si 14 senatori. Anul 2015 a fost anul cu cele mai multe incetari de mandat, dupa ce in 2013 au parasit functia 11 alesi si in 2014 alti 18.

Victor Ponta a fost primul premier post-decembrist trimis in judecata in timpul mandatului sau. Dosarul a fost trimis instantei supreme in luna septembrie, la aproape trei luni si jumatate de la punerea sa sub urmarire penala in dosarul \'Turceni-Rovinari\', pentru fals in inscrisuri sub semnatura privata, complicitate la evaziune fiscala in forma continuata si spalarea banilor, fapte pe care le-ar fi savarsit in perioada in care era avocat.Victor Ponta este judecat alaturi de senatorul Dan Sova pentru contractele incheiate cu complexurile energetice Turceni si Rovinari, iar dosarul se afla pe rolul Inaltei Curti de Casatie si Justitie. In fata judecatorilor au ajuns in 2015 si deputatul Elena Udrea, fost ministru al Dezvoltarii Regionale si Turismului, si fostul ministru Ion Ariton, in dosarul \'Gala Bute\', dar si Darius Valcov, fost ministru al Finantelor, fost primar al Slatinei si fost senator, in doua dosare de coruptie.

Consiliile Jude?ene ?i primariile marilor ora?e, decapitate

Anchetele DNA au vizat anul acesta si patru primari din Bucuresti - primarul general al Capitalei Sorin Oprescu si edilii Sectoarelor 1, 4 si 5. Sorin Opres-cu a fost trimis pe judecata, in 20 noiembrie, in arest la domiciliu, pentru luare de mita, spalare de bani, abuz in serviciu. Primarul suspendat al Sectorului 5, Marian Vanghelie, a fost trimis in judecata de DNA pe 7 iulie, in dosarul in care este acuzat de abuz in serviciu, luare de mita si spalare de bani, unele fapte fiind savarsite prin favorizarea firmelor omului de afaceri Marin Dumitru in atribuirea unor contracte, in timp ce Cristian Popescu Piedone este cercetat pentru abuz in serviciu si fals intelectual, intr-un dosar deschis dupa incendiul din 30 octombrie din clubul Colectiv, in care si-au pierdut viata 63 de persoane. De asemenea, Andrei Chiliman, primarul suspendat al Sectorului 1, este vizat de doua dosare de coruptie.Primarul suspendat al Iasiului, Gheorghe Nichita, a fost trimis si el in judecata anul acesta in doua dosare de coruptie, iar Radu Mazare, fostul primar al Constantei, intr-un dosar in care este acuzat ca ar fi primit opt milioane de euro si peste opt milioane de lei de la reprezentantii unor firme pentru facilitarea emiterii unor documente si pentru inlesnirea castigarii unei licitatii sau incheierea unor contracte. Alaturi de fostul edil al Constantei, au ajuns in fata judecatorilor si deputatul PSD Eduard Martin.

Nici sefii de Consilii Judetene care nu au scapat de anchetele procurorilor, printre cei vizati de dosarele penale fiind Nicusor Constantinescu, presedintele CJ Constanta, fostul presedinte al CJ Arges Constantin Nicolescu, Cristian Adomnitei, presedintele CJ Iasi, fostul presedinte al CJ Buzau Cristinel Bigiu, presedintele CJ Ialomita Silvian Ciuperca, fostul presedinte CJ Braila Gheorghe Bunea Stancu si presedintele CJ Caras Severin, Sorin Frunzaverde.   

Descopera reducerile ELEFANT.RO comenteaza sau vezi comentarii /* (c)
Publicat de : ---
Data publicării: 04 Ian 2016 - 05:57
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=51660&titlu=Parlamentul__rarit_de_dosarele_penale