Președintele Băsescu deraiază de pe axa Washington-Londra direct spre prietenia cu țările arabe [1]

Ostilitate față de presă, ample dizertații despre politica externă a României și importanța strategică a Mării Negre, adorație față de serviciile secrete.

Astfel se poate rezuma speech-ul pe care președintele Traian Băsescu l-a ținut, ieri, la întâlnirea cu studenții de la Facultatea de Sociologie a Universității București.
Șeful statului a picat în micul sediu al „Sociologiei” de pe Schitu Măgureanu taman în sesiunea de examene, paralizând, pentru două ore, facultatea. Înainte de prânz, studenții care veniseră, conform programului, la examen, au fost întâmpinați la ușă de un tandem de cerberi: vechea portăreasă a instituției (agitată, cu aspect ceaușist) și un sepepist impasibil, tuns pe ceafă, cu „macaroana” aparatului de emisie-recepție în urecehe. „Ne pare rău, nu aveți voie. Vino matale pe la unu-unu jum’ate...”, li s-a pus în vedere studioșilor care voiau să îngrașe porcul în ajun la bibliotecă și celor care ținteau secretariatul pentru câte-o adeverință. Aceștia nu fuseseră preveniți în legătură cu vizita înaltului oaspete, dar, de același tratament, s-au bucurat și unii avizați care depuseseră, regulamentar, cereri de participare la întrevederea cu Traian Băsescu: „Nu se mai poate intra, nu mai sunt locuri!”.

Din aceleași rațiuni, o parte a presei a împărtășit soarta studențimii lăsate să sprijine gardul afară.
De la bun început, presarii norocoși care au apucat să intre în sală au fost luați în cătare de președinte, enervat din cauza numărului mare de camere TV. „Am un sentiment neplăcut că nu văd sala. Am rugămintea să vă dați la o parte, că noi ne vedem atât de des... Serios, nu cedez, ideea că fragmentăm sala de curs e în neregulă, chiar dacă sunteți presa pe care o respect atât de mult... Ă-hă, ă-hă, ă-hă!”, a hăhăit, disprețuior, Traian Băsescu, uitând că mass-media a fost invitată la eveniment chiar de oamenii Președinției. Pe viitor, pentru a menaja nervii șefului, aceștia ar trebui să-i organizeze întâlnirile cu diversele categorii socio-profesionale departe de camerele foto și video, de pixuri și reportofoane.

Comunitatea de informații – comandată de un șef „mai neutru politic”

În ora și jumătate de monolog și, apoi, de dialog cu studenții, președintele a abordat o temă dragă lui în ultima vreme: serviciile secrete și comunitatea de informații – formula în care acestea vor lucra pe viitor. Mai întâi, Băsescu a făcut deja obișnuita apologie a „luptătorilor din umbră”: „Serviciile secrete sunt un rău necesar. Ele au capacitatea extraordinară de a se adapta realităților politice și sociale. Sunt construite pe oameni educați, pe ideea de atașament față de țară și față de putere, de aceea ele devin un instrument la latitudinea oamenilor politici, care-l utilizează fie pentru interese politice, fie pentru culegere de informații care să sprijine deciziile politice”. Șeful statului a susținut, apoi, că afacerea răpirii celor trei jurnaliști în Irak a dovedit nevoia constituirii menționatei comunități de informații, dar a refuzat să-i răspundă explicit unui student care întreba cui ar trebui subordonată această structură: „Nu este o dispută între mine și premierul Tăriceanu pe tema asta. Comunitatea va fi acolo unde este mai utilă, unde e mai multă nevoie de ea, unde este mai neutră politic...”. Strict din punct de vedere constituțional, prin faptul că președintele nu mai face parte, formal, din vreun partid, Administrația Prezidențială este „mai neutră politic” decât Guvernul...

Președintele vrea să se lipească de arabi

În materia politicii externe, pe lângă, temele predilecte ale administrației sale – precum Marea Neagră și parteneriatul strategic de securitate cu Washington și Londra – președintele a lansat și idei proaspete, cum ar fi relansarea relațiilor cu țările arabe. „Viața ne-a arătat că neglijarea relațiilor cu țările arabe a fost o greșeală a ultimilor 15 ani, s-a văzut în timpul crizei ostaticilor. Acest lucru va fi corectat în perioada următoare. Am declanșat deja o reorientare, o reactivare a relațiilor noastre cu țările arabe”, a spus Traian Băsescu, în timp ce presa franceză consacra, ieri, spații ample, implicării Siriei în răpirea și eliberarea celor trei jurnaliști români și a lui Florence Aubenas. Proaspăt întors de la Soare-Răsare, președintele le-a spus studenților că are ambiția de a dezvolta relații privilegiate atât cu Japonia, cât și cu vecina ei, Coreea de Sud.
Publicat de : Alin BOGDAN
Data publicării: 15 Iun 2005 - 07:54
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=5030&titlu=Presedintele_Basescu_deraiaza_de_pe_axa_Washington_Londra_direct_spre_prietenia_cu_tarile_arabe