La judecata schilozilor și morților [1]

De ce, de 15 ani încoace, PSD, sub diversele lui denumiri, a pierdut toate alegerile în București? De ce, oricât de halaicu și de lis ar fi fost candidatul așa-zisei drepte, el l-a învins sistematic pe cel al PSD?

Sunt întrebări la care fostul partid de guvernământ nu a căutat cu adevărat răspunsul. Pentru că, dacă-l căuta, îl găsea și nu mai veneau acum Ion Iliescu și Adrian Năstase să strige: “Provocare! Diversiune!” deoarece Parchetul l-a pus sub acuzare pe Ion Iliescu în dosarul mineriadei 13-15 iunie 1990.

Rana acelor zile e săpată adânc în creierii bucureștenilor și încă sângerează. Tineri și femei lipsiți de orice apărare, hăituiți și loviți de mineri cu bâtele în inima României, așa cum gunoierii înconjurau pe vremuri, la mahala, câte o adunătură de câini de pripas și îi loveau cu târnurile grele, nesatisfăcuți până nu-i înșirau lați pe stradă – sunt imagini care au obsedat generații și s-au transmis din tată-n fiu.

Se miră PSD că nu-l votează tinerii Capitalei? Pentru ei, chiar dacă atunci erau de-o șchioapă, Ion Iliescu rămâne pe veci șeful minerilor care se năpusteau asupra purtătorilor de blugi, de fuste scurte, ochelari sau plete. Rămâne cel care le-a mulțumit pentru atrocitățile comise, considerate dovezi ale “solidarității cu noua putere”.

Mulți ani am crezut că lui Iliescu i-a fost pur și simplu teamă, că a cedat nervos în fața pasivității organelor de ordine, comițând greșeala de neiertat să apeleze la o categorie socială ca mijloc de represiune împotriva unor civili. Acum, după ce Iliescu a spus despre brutele sepepiste care l-au bătut pe funcționarul de stat Șerban Pretor pentru că umbla cu Trabantul: “Or fi avut și băieții (s.m.) motivele lor”, după ce a justificat fapte abominabile, afirmând că “mineriadele au avut și ele niște cauze” și, în fine, după ce l-a eliberat cu parșivenie pe Miron Cozma, am încetat să mai cred că a greșit. A fost de fapt vorba, întotdeauna, de o metodă dragă inimii oricărui conducător bolșevic, aceea de a arunca niște civili împotriva altora. Nu numai fizic.

Execuția din vorbe a unui “dușman al orânduirii socialiste” preceda sau acompania, de regulă, ridicarea lui de către Securitate și trimiterea în ocnă sau la moarte – colegi ai respectivului îl desființau ca om într-o ședință, arătând că ei “de mult bănuiau ceva”. Mânat de aceeași obsesie, a legitimării terorii de stat prin participare civilă, Ceaușescu pusese să patruleze în ’89 pe străzile Capitalei, în așa-numita “capră cu trei iezi”, alături de milițieni și soldați, și gărzile patriotice. Prima “mineriadă”, nedusă până la capăt, îi aparține fostului șef al lui Iliescu și a avut loc în decembrie ’89, când cohorte de olteni înarmați cu bâte au fost suiți într-un tren ca să fie azvârliți împotriva manifestanților din Timișoara. Așa că gestul lui Iliescu de a chema minerii e firesc, se înscrie perfect în tradiție.

Domnul Năstase e “indignat” că Justiția îl “hărțuiește” pe Ion Iliescu deși e bătrân și bolnav. O fi Ion Iliescu bătrân și bolnav, dar victimele Revoluției și mineriadelor sunt schilozi sau morți, n-au apucat să îmbătrânească. Gândul la atâtea crime împotriva umanității petrecute sub regimul lui ar fi trebuit să nu-l lase să doarmă pe Ion Iliescu, indiferent de cât de vinovat se consideră. Omenește vorbind, ar fi trebuit să-i fie rușine să strige “Provocare! Diversiune!” când, dincolo de puterea cederistă sau pedisto-liberală, ceea ce îl urmărește de ani de zile este umbra tribunalului chinuiților și morților fără vină.

Dar Ion Iliescu nu e om decât pe dinafară. Chiar dacă va fi judecat, găsit vinovat și condamnat, nici o pedeapsă, nici plutonul de execuție rezervat lui Ceaușescu n-ar putea exorciza creatura nemuritoare dinlăuntrul său.
Publicat de : Cristian Tudor POPES
Data publicării: 11 Iun 2005 - 11:23
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=4914&titlu=La_judecata_schilozilor_si_mortilor