Comisia de agricultura a Camerei il cheama pe ministrul Daniel Constantin la discutii privind seceta [1]

“Dupa cum ati vazut, Guvernul este iar surprins ca a venit seceta, desi, din luna iunie, agricultorii au tras semnale clare de alarma cu privire la aceasta situatie

. Probabil ca la toamna Guvernul va fi surprins iar de inundatii. Toate prognozele au sugerat faptul ca, dupa trei ani foarte buni pentru agricultura, urmeaza si perioade secetoase. Mai mult, este posibil ca seceta sa afecteze agricultura si in anii urmatori”, a spus, marti, intr-o conferinta de presa, Nini Sapunaru, vicepresedinte PNL si presedinte al Comisiei de agricultura din Camera Deputatilor.

El a aratat ca sistemul de irigatii acopera doar 140.000 de hectare si canalele magistrale de irigatie sunt goale si ca, in mod cert, trebuie irigatii pentru a putea insamanta culturile noi, iar ministrul Agriculturii nu face nimic.

Sapunaru a mai spus ca saptamana viitoare va fi convocata Comisia pentru agricultura din Camera Deputatilor pentru a discuta despre situatia creata de seceta.

”Saptamana viitoare, in calitate de presedinte, voi convoca Comisia pentru agricultura pentru a pune in discutie situatia creata de seceta dezastruoasa din acest an si, in acest context, vom dezbate si lipsa de solutii din partea Guvernului. Vom convoca atat Ministerul Agriculturii, cat si asociatiile de producatori”, a afirmat Nini Sapunaru, precizand ca sedinta va avea loc saptamana viitoare, marti, de la ora 10.00.

El a mai spus ca PNL solicita Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale implicarea Agentiei Nationale de Imbunatatiri Funciare pentru a umple canalele principale de irigatii pe cheltuiala proprie.

La randul sau, Diana Pavelescu, secretar al Comisiei de agricultura a PNL, a sustinut ca solutia pentru combaterea efectelor secetei ar fi realizarea in regim de urgenta a unei evaluari a pagubelor produse, iar in urma acestei estimari sa fie achitata fiecarui agricultor o suma fixa drept avans pentru aceste pagube.

Pavelescu a mai spus ca seceta va duce si la cresterea pretului furajelor, va afecta si pretul cerealelor si, implicit, si consumatorul.

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, declara, luni, in urma unei intalniri cu reprezentanti ai agricultorilor, ca autoritatile vor acorda diferentiat despagubirile specifice fermierilor mici si fermierilor mari, pentru cei din urma fiind nevoie de aprobarea Comisiei Europene, el sustinand ca nu exista o evaluare exacta a efectelor secetei in agricultura.

Constantin a afirmat ca, probabil, fiecare fermier inregistreaza pierderi din cauza secetei la culturile de primavara, iar culturile insamantate in toamna anului 2014, pentru care s-a incheiat campania de recoltat, nu au avut pierderi foarte mari din cauza secetei.

El a mai spus ca, in ceea ce ii priveste pe fermierii mari, avand in vedere ca valoarea despagubirilor ar trebui sa fie mai mare, trebuie notificata Comisia Europeana.

"Estimam ca raspunsul Comisiei Europene - pentru a acorda aceste scheme de la bugetul de stat - va veni in cateva luni de zile, iar imediat dupa aceea vom acorda aceste despagubiri, dar cel mai probabil la inceputul anului 2016. Lucram la documentele pregatitoare, astfel incat sa notificam si sa solicitam si Comisiei Europene un ajutor, in speranta ca vom primi, Daca nu vom primi, exista deja un angajament al Guvernului pe cele doua scheme la care am facut referire”, a spus Constantin.

Discutiile dintre minister si agricultori au vizat si sistemul de irigatii.

"In anul 2012 am pornit un program de irigatii care se va finaliza in anul 2020. Are o alocare record pentru perioada postdecembrista - sunt aproape 600 de milioane de euro fonduri europene din programele de dezvoltare rurala 2007-2013 si 2014-2020 puse la dispozitia fermierilor care s-au organizat in organizatii de utilizatori de apa. In prezent, sunt proiecte de 128 milioane euro in implementare, iar aceste proiecte deservesc o suprafata de aproximativ 400.000 de hectare. Pentru perioada 2014-2020 am lansat deja sesiunea de primiri de proiecte pentru valori care depasesc 430 milioane euro. De asemenea, se refac 400.000 de hectare, pot fi irigate cu infrastructura care se reface. Chiar in anul 2015, din cele peste 430 milioane euro, 218 milioane euro sunt deschise si, m-a asigurat domnul Nica, se lucreaza la proiecte, astfel incat sa atragem cat mai repede aceste fonduri eurupene", a sustinut Daniel Constantin.

La randul lor, reprezentantii agricultorilor ale caror culturi au fost grav afectate de seceta in ultimele luni s-au declarat nemultumiti de durata evaluarii pagubelor de catre autoritati, dar si de ineficienta cheltuielilor cu sistemul de irigatii.

"E adevarat ca domnul ministru (al Agriculturii, Daniel Constantin, n.r.) detine o statistica a productiei totale a Romaniei, numai ca noi, agentii economici, privim lucrurile astea prin recuperarea cheltuielii. Or, an de an, cheluielile cresc. Iar anul acesta procentul de recuperare este mult mai mic decat anul trecut. Si atunci cand noi va dam cate o stire ne raportam la situatia financiara. Legat de irigatii, nu as vrea sa ne intoarcem in urma, dar pe timpul raposatului problema irigatiilor era o problema de CSAT. Nu poti sa stai indiferent in ceea ce priveste alimentatia poporului. In ultimii 25 de ani majoritatea guvernelor s-au straduit sa distruga acele sisteme de irigatii, iar acum se fac eforturi foarte mari dand o cifra care sa ne satisfaca in a pune pe picioare acel sistem de irigatii, care ajunge la cateva zeci de miliarde, lucru care este imposibil pentru Romania", a declarat Laurentiu Baciu, presedintele Ligii Asociatiilor Producatorilor Agricoli din Romania (LAPAR), dupa intalnirea cu ministrul de resort, Daniel Constantin.

Presedintele LAPAR declara pentru MEDIAFAX, la inceputul lunii august, ca seceta a afectat grav culturile agricole din acest an, a cauzat producatorilor pierderi de peste doua miliarde de euro, reprezentand investitii nerecuperabile, si va duce la majorarea preturilor produselor romanesti, in perioada urmatoare.


Publicat de : ---
Data publicrii: 19 Aug 2015 - 06:41
 

Link tire   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=49019&titlu=Comisia_de_agricultura_a_Camerei_il_cheama_pe_ministrul_Daniel_Constantin_la_discutii_privind_seceta