In cinci luni, parlamentarii au muncit doar 316 ore. La un program mediu de opt ore pe zi, alesii s-au prezentat la munca doar 39 de zile [1]

In prima sesiune parlamentara, care a inceput in februarie si s-a incheiat la finalul lunii iunie, senatorii si deputatii au lucrat in plen un total de 316 ore, echivalentul a 39 de zile de munca, potrivit Mediafax

. La un program mediu de 8 ore pe zi, cum au majoritatea bugetarilor, ar insemna ca senatorii si deputatii au petrecut doar 39 de zile, din ultima jumatate de an, pentru dezbaterea si votarea proiectelor legislative. Desi au lucrat in mai putine sedinte de plen, senatorii au strans mai multe ore de dezbateri. Astfel, senatorii au participat, de la inceputul anului, la 58 de sedinte de plen, totalizand aproape 157 de ore de activitate (19 zile de munca la un program de 8 ore), in timp ce deputatii au lucrat doar 142 de ore in plen (mai putin de 18 zile de munca la un program de 8 ore) in 62 de sedinte. In ceea ce priveste Camera Deputatilor, alesii au avut cele mai multe sedinte suspendate, respectiv cinci. Cea mai scurta dintre acestea a fost doar de un minut si 44 de secunde. Recordul absolut al Parlamentului s-a inregistrat insa in sesiunea anterioara, cand vicepresedintele de atunci al Camerei Deputatilor, Viorel Hrebenciuc, a suspendat lucrarile dupa doar 23 de secunde. Acesta nu e singurul lucru prin care parlamentarii s-au remarcat in aceasta sesiune. Numarul mare de zile libere pe care si le-au luat reprezinta un alt aspect. Pe langa cele trei sarbatori legale din primele 6 luni ale anului pe care parlamentarii le-au prins in plina sesiune (Pastele, minivacanta de 1 mai si cea de Rusalii), alesii si-au mai intrerupt activitatea si pentru Pastele si Rusaliile catolice, cand si-au programat activitati in teritoriu. De exemplu, deputatii si-au luat o vacanta prelungita, de cinci zile, de Pastele ortodox, din cauza lipsei cvorumului in Saptamana Mare. Parlamentarii au lasat multe restante peste vara - peste 700 de legi asteapta solutii din partea comisiilor de specialitate din Camera Deputatilor si din Senat pentru a ajunge la votul final. Aceasta, in timp ce alte 730 de initiative si proiecte au fost votate in Camera Deputatilor si in Senat, fiind fie adoptate, fie respinse.
Publicat de : ---
Data publicării: 05 Aug 2015 - 05:42
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=48841&titlu=In_cinci_luni__parlamentarii_au_muncit_doar_316_ore__La_un_program_mediu_de_opt_ore_pe_zi__alesii_s_au_prezentat_la_munca_doar_39_de_zile