Nicolae Mischie, transportat de URGEN?A la un spital din Capitala [1]

Fostul președinte al Consiliului Județean (CJ) Gorj, Nicolae Mischie, a fost adus cu un elicopter SMURD, joi,  la o unitate medicală din Capitală, după ce ar fi suferit un accident vascular cerebral, informează Mediafax

.

Nicolae Mischie a fost internat miercuri noapte la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Targu-Jiu. Joi, la solicitarea medicilor de la Targu-Jiu, fostul președinte al Consiliului Județean Gorj a fost adus la un spital din Capitală, cu un elicopter SMURD, potrivit unor surse medicale.

Citește și: Nicolae Mischie primește despăgubiri de 3.000 de euro pentru condamnarea in cazul introducerii in țară a unei arme (CEDO)

Nicolae Mischie, in varstă de 70 de ani, a fost preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj intre anii 1996 şi 2004, perioadă in care a condus şi filiala judeţeană a PSD. Anterior, el a fost deputat de Gorj, in anul 2008 incercand, fără succes, să candideze pentru un nou mandat in Colegiul 6 din Targu Jiu, colegiu caştigat apoi de Victor Ponta.

Nicolae Mischie a fost incarcerat timp de un an și două luni, fiind eliberat condiționat in mai 2014.

El avea o pedeapsă de patru ani de inchisoare, fiind condamnat in martie 2013, de instanța supremă, pentru luare de mită şi trafic de influenţă. 

Citește și: Nicolae Mischie a fost condamnat definitiv la doi ani de inchisoare cu suspendare

Mischie a fost anchetat şi trimis in judecată de către Direcţia Naţională Anticorupţie pentru că, in calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj, i-ar fi cerut omului de afaceri Clement Mocanu să ii renoveze vila din Targu Jiu, moştenită de la o mătuşă, in schimbul facilitării accesului acestuia la o serie de contracte cu unităţile din minerit şi energie.

Superalimente BIO si Raw-Vegan comenteaza sau vezi comentarii /* (c)
Publicat de : ---
Data publicării: 31 Iul 2015 - 05:37
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=48776&titlu=Nicolae_Mischie__transportat_de_URGEN?A_la_un_spital_din_Capitala