Puterea care oferă putere [1]

Evenimentele din ultima perioadă sugerează numeroase teme de meditație în legătură cu "soarta" unor lideri și partide, în contextul unor mutații radicale și, uneori, imprevizibile pe scena politică românească.

În căutarea de explicații, politologi, analiști, gazetari, dar și "muritori de rând" avansează tot felul de ipoteze, mai mult sau mai puțin surprinzătoare. Dacă ar fi un simplu exercițiu teoretic, n-ar merita, probabil, să acordăm atenție unor astfel de aserțiuni. Vrem, nu vrem, situația din viața politică ne interesează sub aspect practic, deoarece, în funcție de ceea ce se petrece, atât la vedere, cât mai ales în culise, avem de suportat consecințe, de dorit ori de nedorit, în planul existenței cotidiene.
Nimic nu îndreptățește - oricât de spectaculoase ar fi momentele oferite de evenimentele care marchează actualitatea politică - senzația de întâmplări de natură a produce surprindere. Avem de-a face cu obișnuitele, cu banalele năravuri omenești dintotdeauna.
Să ne gândim, bunăoară, la modul în care reacționează mulți la diminuarea rolului și însemnătății unor persoane sau formațiuni politice. Cei care și-au pierdut puterea sunt ocoliți, ignorați, cu toate că, în perioadele în care dețineau funcții importante, erau asigurați de loialitatea, de devotamentul nemărginit, veșnic al lingușitorilor, al yes-man-ilor. Ce este surprinzător aici?
Din moment ce nu mai pot oferi posturi, demnități (cu privilegiile, cu avantajele aferente), nu mai merită atenție, au devenit o cantitate neglijabilă, iar, uneori, stânjenitoare. Remarca este valabilă și în cazul unor formațiuni politice. Pierderea puterii sau/și diminuarea pozițiilor ocupate în sondaje determină un exod mai amplu sau mai restrâns (n-au importanță dimensiunile și nici acuitatea fenomenului în derularea demonstrației) către deținătorii puterii. Nu este - repetăm - un fenomen specific actualei perioade, ci un comportament pe care îl găsim prezent încă din antichitate. În momentul în care o persoană sau o formațiune de tip politic nu se mai află la putere, cohorte de indivizi se îndreaptă, aproape instantaneu, spre noile centre de putere. Nu contează principii, nu contează idei, ci doar măsura în care pot fi amiciții, nu-și mai au locul recunoștința, loialitatea, ci doar măsura în care pot fi dobândite poziții favorabile de ordin politic, economic și social, în interes propriu sau de grup.
Prin urmare, nu este nevoie de subtilități, de finețuri în demersul firesc de identificare a explicațiilor unor acțiuni din viața politică actuală. Sfântul și nedezmințitul interes (nu neapărat reprobabil) dictează conduitele, opțiunile.
Numai puterea care oferă putere este apreciată în cazurile date.
Există, fără îndoială, excepții. Din păcate, nu prea sunt vizibile, nu au câmp de afirmare. Ce poate să fie mai "demodat" în zilele noastre decât un politician care crede în ceva, care este în stare să slujească sincer, chiar cu prețul unor sacrificii personale, interesul public? Foarte grav este faptul că aproape nimeni nu-l va crede că așa este în realitate. Este foarte grav, deoarece această neîncredere erodează continuu și sigur capitalul cel mai valoros de care dispune fiecare dintre noi, și anume speranța. Se cuvine, deci, ca, indiferent de opțiunile politice ale fiecăruia, de simpatii sau antipatii, să încercăm a-i evalua pe politicieni din acest punct de vedere, "idealist": capacitatea lor de a rezista tentațiilor Puterii, de a dovedi tărie de caracter, mai ales atunci când trebuie să fie consecvenți propriilor principii. Bineînțeles, cu condiția să le aibă.
Publicat de : Valentin Stănilă
Data publicării: 08 Iun 2005 - 09:16
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=4786&titlu=Puterea_care_ofera_putere