Diaconescu: Comisia de integritate nu este instrument pentru polite politice! [1]

Santajul lui Iliescu – ramanerea in partid contra capetelor adversarilor «corupti» – poate arunca in aer PSD

Jocul fostului presedinte Ion Iliescu pare sa nu aiba sorti de izbanda. Desi luni seara a conditionat ramanerea in partid cu purificarea PSD de capete corupte, presedintele Comisiei de arbitraj si integritate morala nu ia in serios cererile sale, daca nu primeste referiri concrete la asemenea persoane.

Gardianul: Cum comentati declaratiile colegului dumneavoastra de comisie, domnul Antonie Iorgovan, dupa intalnirea de la Senat, cu domnul Ion Iliescu?

Cristian Diaconescu: Domnul Iorgovan nu a vorbit in numele Comisiei. In al doilea rand, noi ne ocupam de niste lucruri care au o corecta incadrare si din punct de vedere al sesizarii, si din punct de vedere al analizei, conform statutului PSD. Asa ca simplul fapt ca cineva, indiferent de functia din partid, afirma niste lucruri fara a face o semnalare corespunzatoare, asumandu-si evident aceasta semnalare, conform statutului, nu sunt avute in vedere, indiferent ce semnalare este.

Gardianul: S-a discutat in cadrul partidului despre anumite persoane la care s-ar fi facut referire la intalnirea cu domnul Iliescu?

Cristian Diaconescu: Nu s-a discutat in cadrul partidului de nici un fel de persoane, nici nu s-a pus problema cum am vazut ca au declarat unii si altii de a aparea niste intelegeri. Nu face nimeni intelegeri atunci cand e vorba de incalcarea unor norme morale sau legale.

Gardianul: Vi se pare normal ca dl Iorgovan sa dea, doar la cateva minute dupa decizia lui Ion Iliescu, mesaje ultimative de genul: cei care se simt cu musca pe caciula sa plece din partid?

Cristian Diaconescu: Chestiunea o vom discuta cu domnul Iorgovan. Nu as vrea eu sa raspund direct, nu vreau eu sa continuu si sa inflamez aceasta poveste. In conditiile in care exista chestiuni certe sau elemente cat de cat certe care pot abilita o comisie sa functioneze, sigur ca vom functiona indiferent despre cine este vorba.

Gardianul: Asadar nu ati inceput nici un fel de analiza?

Cristian Diaconescu: Nu.

Gardianul: PSD s-a temut de o pierdere in sondaje daca Ion Iliescu pleaca. Eventualele concluzii defavorabile ale Comisiei la adresa unor membri marcanti ai partidului nu vor avea acelasi rezultat?

Cristian Diaconescu: Nu stiu, nu as putea sa ma exprim din punctul asta de vedere. Dar, in conditiile in care vor exista probleme, fiti siguri ca vom reationa, indiferent cine vor fi cei despre care va fi vorba. Si o sa fie si niste intalniri cu Consiliul National al Comisiei de arbitraj si presedintele partidului, domnul Geoana, o sa le transmita acest mesaj, ca trebuie sa-si faca datoria, independent si autonom. Dar, repet, in nici un caz aceasta institutie nu va deveni un soi de instrument pentru diverse polite sau alt fel de intentii. Cine are o intentie intr-adevar, sa aiba o conduita corespunzatoare, sa vina in fata Comisiei si sa isi asume o anumita responsabilitate si, pana la urma, pe baza acestei responsabilitati, in nici un caz Comisia nu se va deroga.

Gardianul: Ceea ce a spus domnul Iliescu a sunat ca un santaj la adresa partidului, dorind anchetarea unor membri ai PSD suspectati de coruptie.

Cristian Diaconescu: Discutia este incerta si in conditiile in care exista elemente concrete, atunci, foarte sincer si corect pot sa apar in fata dumneavoastra impreuna cu intreaga Comisie si sa spun: Uite domnule, asa stau lucrurile, vom face o investigatie. In conditiile in care sunt doar elemente aluzive sau foarte generice, nu avem capacitatea sa actionam. Dar nu este vorba de ancheta, ci de evaluari. Noi nu putem sa anchetam pe nimeni, nu este de competenta noastra.

Gardianul: In analiza dumneavoastra, veti lua in calcul si concluziile Coalitiei pentru un Parlament Curat din alegerile generale din 2004?

Cristian Diaconescu: Noi atunci am cooperat cu cei din acea structura. Din pacate, parti-pris-ul politic a fost mult prea serios si s-a dovedit ulterior ca demersul a fost mult prea politic. Si tin foarte mult sa evitam acest lucru. Din interiorul sau din exteriorul partidului, nimeni nu trebuie sa foloseasca aceasta institutie, structura pe care am creat-o si noi acum, in sensul unui joc politic. Ceea ce vreau cu tot dinadinsul sa subliniez este sa respectam cu ortodoxie standardele si statutul PSD.


Iorgovan recidiveaza cu mana pe Constitutie

La doar o zi dupa ce Ion Iliescu a fost convins, de catre o comisie de conciliere, sa renunte la decizia de a demisiona din functia de lider al grupului senatorial al PSD, senatorul Antonie Iorgovan recidiveaza: 1. Iliescu vrea corupti, Iorgovan le face bagajele; 2. Iliescu cere termene, Iorgovan ii cauta in servieta. Astfel, "parintele Constitutiei", asa cum ii place sa se alinte, senatorul PSD Antonie Iorgovan a decis ieri sa propuna Biroului Permanent National al partidului ca membrii acestei structuri sa-si declare toate veniturile si impozitele aferente incepand cu 1 ianuarie 1990. Intrebat daca este convins ca o asemenea solicitare poate fi pusa in practica, Iorgovan a raspuns, vadit deranjat: "Nu se pune in aplicare, inseamna ca eu am vazut lucrurile intr-o maniera idilica. Dar dati-mi voie sa raman in sfera mea". (L.R.)
Publicat de : Lacramioara Rosculet
Data publicării: 08 Iun 2005 - 09:05
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=4781&titlu=Diaconescu__Comisia_de_integritate_nu_este_instrument_pentru_polite_politice_