Adrian Nastase: Apropiatii ii cer lui Ion Iliescu sa plece din PSD [1]

Presedintele executiv al PSD, Adrian Nastase, sustine ca, daca Ion Iliescu va parasi partidul, o va face numai din cauza apropiatilor sai, care i-au cerut sa faca asta.

"Daca Ion Iliescu va decide sa plece din PSD, inseamna ca i-a ascultat mai mult pe unii care au venit sa-i propuna acest lucru. E vorba despre oameni care sunt si au fost mai apropiati de dansul, dar eu sunt convins ca va asculta mai curand de propria voce si va avea o atitudine extrem de rezonabila si constructiva, chiar daca este nemultumit in momentul de fata", a declarat Nastase, in cadrul emisiunii "100%", de la Realitatea TV. Liderul PSD considera ca nu e bine ca Iliescu sa decida sa paraseasca PSD si spera ca partidul va reusi sa mentina "o relatie fireasca" cu fostul sau lider. "Sigur ca este complicat, dar eu sunt convins ca vom reusi. Domnul Iliescu va trebui, sunt convins, sa faca in primul rand o evaluare a ceea ce s-a intamplat in ultimele saptamani si in ultimii ani, sa accepte faptul ca unele lucruri pe care le-a vazut nu au fost in ordine, ca nu este de acord cu ele, dar altele reprezinta, pana la urma, rezultatul unei formule de reforma si de democratie pe care am incurajat-o cu totii", a afirmat Nastase. In ceea ce priveste acuzatiile facute de Iliescu la adresa rezultatului votului de la Congres, in urma caruia a fost indepartat "prin jocuri de culise" de la conducerea partidului pe care l-a fondat, Nastase spune ca este vorba despre "o foarte mare exagerare". Incercand probabil sa-l convinga sa ramana, Nastase s-a laudat cu cresterile inregistrate de partid in sondajele de opinie. "Dupa cum arata sondajele de opinie, PSD creste si va continua sa creasca. PSD a trecut de perioada posttraumatica de dupa alegeri", a spus Nastase. In schimb, in momentul in care aude ca Mircea Geoana ii este sef pe linie de partid, presedintele executiv al PSD se transforma intr-un arici: "Nu exista subordonari de acest gen. Lucram in echipa. Am lucrat foarte bine si vom lucra in continuare".
Publicat de : Mara STEFAN
Data publicării: 03 Iun 2005 - 08:42
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=4691&titlu=Adrian_Nastase__Apropiatii_ii_cer_lui_Ion_Iliescu_sa_plece_din_PSD