Scenarita lui Corneliu Vadim Tudor [1]

Comisia pentru exercitarea controlului parlamentar asupra Serviciului Roman de Informatii (SRI) nu detine o "nota scrisa pe filiera SRI" din care sa rezulte ca Miron Mitrea a ajuns secretar general al PSD deoarece a convins conducerea partidului ca va reusi sa transforme PPRM intr-o anexa a PSD.

Deputatul Ion Stan, secretar al Comisiei, a precizat ieri, pentru Mediafax, ca aceasta informatie, despre care mass-media au spus ca a fost furnizata de deputatul PPRM Liviu Codarla "nu este conforma cu realitatea". El a argumentat ca de la investirea lui Codarla ca membru al Comisiei SRI si pana in prezent, la Comisie nu a sosit o asemenea nota, iar, prin lege, SRI-ului ii este interzis sa culeaga si sa transmita informatii despre partide politice, fiind obligat sa-si pastreze echidistanta fata de toate formatiunile politice din tara. Stan a explicat ca, in masura in care aceasta declaratie apartine lui Codarla, in prima sedinta a Comisiei il va ruga sa explice de unde detine informatia si "daca SRI i-a dat personal o asemenea informatie".


Speculatiile lui Vadim
Cu toate acestea, in maniera care il caracterizeaza, seful onorific al PPRM, Vadim Tudor a sustinut ca, in urma cu o luna, a primit o nota scrisa pe filiera SRI, care i-a fost inmanata de deputatul Liviu Codarla, in care se afirma ca Miron Mitrea a reusit sa convinga conducerea PSD sa-l aleaga in functia de secretar general declarand ca va reusi sa transforme PRM intr-o anexa a PSD. Cu toate acestea, afirmatiile lui Vadim raman simple speculatii ce nu pot fi insa demonstrate. In realitate, Tribunul nu s-a sfiit sa faca apel la politia politica pentru a intimida grupul reformator condus de Ciontu. Acuzatiile aduse actualului presedinte al PPRM se dovedesc a nu avea nici un suport real in contextul in care conducerea Comisiei SRI dezminte ca ar fi intrat in posesia notei speciale pe care Vadim o tot invoca. Pe de alta parte, daca povestea ar avea vreo legatura cu realitatea, Liviu Codarla nu ar fi trebuit sa transmita informatii clasificate, care provin de la un serviciu secret. Gestul Tribunului se inscrie pe coordonatele unei actiuni concentrate de discreditare si de inlaturare a persoanelor incomode. Reamintim ca recent, Biroul Permanent al PPRM a decis excluderea nestatutara din grupare a presedintelui Corneliu Ciontu si a vicepresedintelui Anghel Stanciu.


Indentificarea interlopilor
Actualul lider al PPRM, Corneliu Ciontu a solicitat ieri Politiei Romane sa identifice bodyguarzii care au blocat recent accesul in sediul PPRM pe motiv ca strajerii etalati de Vadim pot avea legaturi cu exponenti ai lumii interlope. "Mentionam ca, in urma unei anchete demarate in interiorul partidului, s-au conturat anumite ipoteze conform carora acesti "membri" ar putea proveni din anturajul unor personaje precum Sile Camataru si Nicu Gheara", a spus Ciontu care a adaugat ca blocarea abuziva a activitatii unui parlamentar reprezinta o grava ofensa adusa autoritatii. Ciontu a precizat ca va pune la dispozitia organelor de ordine o serie de inregistrari care prezinta figurile garzilor de corp aduse de simpatizantele Tribunului, peremistele Lia Olguta Vasilescu si Daniela Buruiana. Pentru a elimina suspiciunea unei legaturi dintre Vadim si lumea interlopa, respectiv Sile Camataru si Nicu Gheara, Corneliu Ciontu a solicitat "gruparii Bolcas-Buruiana", care a coordonat blocarea accesului in sediu, sa se implice direct in identificarea persoanelor implicate.


Inca o demisie
Fostul deputat PRM de Suceava, Ludovic Abitei, membru al Comitetului Director si al Consiliului National al partidului, a demisionat ieri din grupare, precizand ca nu doreste sa participe la o alegere "fortata" intre Vadim si Ciontu, potrivit Mediafax.

"Intrucat nu doresc sa particip la o alegere fortata, nici in favoarea lui Corneliu Vadim Tudor, ce dovedeste inca o data (oare pentru a cata oara) ca pentru domnia sa statutul este doar o hartie mazgalita, vointa-i personala fiind mai presus decat orice reglementare legala, dar nici in favoarea lui Corneliu Ciontu, care sub masca reformarii partidului promoveaza cu incapatanare obsesiva tinere sperante ca dumneavoastra (Gheorghe Acatrinei, om de aproape 77 de ani, pentru care timpul psiho-social s-a oprit in decembrie 1989, - probabil educatia de la Stefan Gheorghiu patrunzandu-va pina in genom), solicit scoaterea mea din evidentele partidului mai sus mentionat, incepand cu data prezentei demisii", precizeaza Ludovic Abitei. O astfel de demisie demonstreaza criza care s-a instaurat in PPRM prin intentia lui Vadim de a se impune din nou, prin incalcarea statutului, la carma gruparii.

Tot ieri, prim-vicepresedintele PPRM Dorel Onaca a declarat pentru Rompres ca spera ca cei doi lideri, Vadim si Ciontu sa ajunga la o reconciliere. Senatorul-scafandru a spus ca va pleda pentru impacare. "Sunt sigur ca la Consiliul National de sambata, 4 iunie, partidul isi va hotari calea cea buna", a spus Onaca.
Publicat de : Razvan GHEORGHE
Data publicării: 02 Iun 2005 - 08:01
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=4630&titlu=Scenarita_lui_Corneliu_Vadim_Tudor