Vadim nu poate fi ingenuncheat [1]

Intr-un termen record, un partid perceput de opinia publica interna si externa drept nationalist extremist, alcatuit in mare parte din persoane refuzate de alte formatiuni, a reusit sa se cosmetizeze si sa fie pentru prima data bagat in seama de una dintre cele mai mari familii de partide europene.

Partidul revista, creat de scriitorul Eugen Barbu impreuna cu un grup restrans de apropiati si preluat apoi in forta de Corneliu Vadim Tudor, ar fi avut toate sansele ca, in acest ciclu electoral, sa reuseasca sa iasa din careul interzis si sa fie primit in marea familie a partidelor populare de centru-dreapta din Europa. Ceea ce inseamna ca, in fine, dupa o scurta si de mult apusa perioada in care a stat la putere sub semnul patrulaterului rosu - 1992-1994 - aceasta formatiune se putea inscrie in cursa pentru adjudecarea guvernarii in 2008, intr-o combinatie de centru-dreapta. Si iata ca, pe neasteptate, Corneliu Vadim Tudor este lovit de o ciudata panica si compromite, dintr-o miscare, intreg efortul la care au participat si multi dintre colegii sai de partid, incercand sa readuca PRM exact in punctul de unde a plecat in 2004. Ceea ce este, de fapt, imposibil. Cum poate fi totusi explicata rational revenirea la trecut? Care sunt consecintele previzibile ale luptei fratricide care se desfasoara acum, sub privirile consternate ale opiniei publice?

Dupa alegerile din anul 2000, cand obtinuse un rezultat extraordinar, adjudecandu-si practic un sfert din mandatele parlamentare, PRM, care a continuat sa ramana in opozitie, avea extraordinara sansa ca, la alegerile din 2004, sa castige detasat. Cu o singura conditie. Ca, in 2001, liderul acestui partid, Corneliu Vadim Tudor sa fi declansat o operatiune profunda de reforma. La acea data, in urma alegerilor, PRM avea un electorat pe neasteptate intinerit si alcatuit dintr-un mare numar de intelectuali. Conducerea sa nu mai coincidea cu structura electoratului. Si nici macar cu aspiratiile acestuia. A existat o perioada optima in care schimbarea staff-ului PRM, dar si a mesajelor acestui partid l-ar fi putut transforma in cea mai dinamica si credibila forta politica din Romania. Dar Corneliu Vadim Tudor, impreuna cu echipa sa de conducere, a preferat, mai bine de trei ani, sa se culce pe laurii victoriei, refuzand sa riste vreo schimbare. Si, incet, incet, electoratul captiv a devenit vulnerabil, iar electoratul vulnerabil s-a volatilizat. A aparut un fenomen destul de curios, in care un partid puternic de opozitie, in loc sa castige electorat, a suferit grave hemoragii, scazand dramatic in sondaje. Numai APR-ului lui Melescanu i se mai intamplase acest lucru, cu precizarea insa ca partidul sau era nascut intre cicluri electorale si, neavand trecut, putea sa nu aiba nici viitor. Abia spre finalul celor patru ani, la inceputul lui 2004, PRM a inceput sa transmita opiniei publice semnale asteptate de schimbare. Dar nu de reforma interna. Staff-ul a ramas nemiscat. In schimb, mesajele politice au inceput sa fie schimbate in mod radical. Vadim le-a cerut scuze tuturor adversarilor sai din politica si contestatarilor sai din societatea civila pentru atacurile lansate impotriva lor in trecut, angajandu-se la un comportament politic civilizat. Cu Bilblia in mana. Si tot cu Biblia in mana, a renuntat la mesajele xenofobe si antisemite, precum si la incitarea la violenta. Mai mult chiar: si-a luat consilieri interni si externi din Israel. O grupare semnificativa din PRM a inceput sa cocheteze cu ideea inscrierii acestui partid pe o orbita crestin-democrata de centru-dreapta. Si au fost declansate tatonari cu popularii italieni. Pe acest plan, intre consilierii israelieni si reformatorii pro-populari din PRM s-a declansat o batalie surda pe care Vadim o arbitra cu superioritate. Numai ca aceasta schimbare tarzie din PRM se producea intr-un an electoral, era suspectata drept o incercare de stopare a degringoladei si nu avea timp pentru a-si atinge maturitatea. Nedespartit inca de trecut, rupt intre doua directii ideologice, suspectat de opinia publica interna si externa, lansand mesaje balmajite, PRM a ajuns din potential castigator al alegerilor din 2004, marele invins. Din nou in opozitie. Prima reactie a liderului PRM a fost inteleapta. Sa faca un pas inapoi, sa lase in prim plan un grup mai moderat de conducatori si sa incerce, din rasputeri, o apropiere, inca de la inceputul noului ciclu electoral, de popularii europeni. Motiv pentru care PRM a devenit PPRM.

Iar cand situatia incepea sa se redreseze si se contura speranta, pentru prima data in istoria acestui partid, a conectarii sale la una dintre marile familii politice europene, iata ca Vadim, intr-o criza, probabil de orgoliu, generata poate de frica de a pierde controlul, da totul peste cap. Si face vraiste in PRM. Asistam acum la un razboi fratricid, care poate fi fatal pentru PRM. Posibil ca pe declansator sa fi fost tot mana lui Basescu care, insistand cu cerbicie in ideea anticipatelor, i-a creat un acut sentiment de panica unui lider destul de instabil psihic. Prins pe picior gresit, Vadim e convins ca, daca nu revine la vechiul PRM si vor avea loc anticipate, ramane in afara Parlamentului.
Publicat de : Sorin ROSCA STANESCU
Data publicării: 02 Iun 2005 - 08:00
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=4629&titlu=Vadim_nu_poate_fi_ingenuncheat