Lotul ANRP, trimis in judecata de catre procurorii DNA [1]

Lotul ANRP, trimis in judecata de catre procurorii DNACostin Nitu / costin

.nitu@curierulnational.roDirectia Natio­na­la Anticoruptie a dispus trimi­terea în judecata a opt persoane care au facut parte din Comisia Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor, din cadrul Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor, si a patru inculpati care aveau calitatea de experti evaluatori autorizati, potrivit unui comunicat DNA. Printre cei trimisi în judecata se numara Horia Georgescu, Theodor Nicolescu, dar si Marko Attila, informeaza B1.ro. Horia Georgescu este cercetat în stare de arest preventiv. Acesta era reprezentant al Ministerului Justitiei, la data comiterii faptelor.Theodor Nicolescu, cercetat în stare de arest preventiv, fost vicepresedinte al Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor, iar din data de 04.07.2008 secretar de stat la Ministerul Justitiei, inclusiv la data comiterii faptelor, în prezent deputat, a fost trimis în judecata pentru savârsirea infractiunilor de: luare de mita în forma continuata (24 acte materiale), trei infractiuni de abuz în serviciu, cu consecinte deosebit de grave, daca functionarul pu­blic a obtinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul.Si Marko Attila, secretar de stat la Secretariatul General al Guvernului - Departamentul pentru relatii interetnice, la data comiterii faptelor,  a fost trimis în judecata. Toti cei mai sus mentionati au fost trimisi în judecata si pentru savârsirea a trei infractiuni de abuz în serviciu, cu consecinte deosebit de grave, daca functionarul public a obtinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul.Au mai fost trimisi în judecata si Zaarour Ingrid, cercetata sub control judiciar, presedinte al ANRP, la data comiterii faptelor; Iuoras Mihnea-Remus si Popa-Mocanu Ingrid-Luciana, cercetati în stare de arest preventiv, vicepresedinti ai ANRP, la data comiterii faptelor, Baciu Remus-Virgil, condamnat definitiv la pedeapsa închisorii pentru coruptie în alta cauza, vicepresedinte al ANRP, la data comiterii faptelor; Canangiu Constantin-Catalin, cercetat în stare de arest preventiv, reprezentant al Ministerului Finantelor Publice, la data comiterii faptelor. De asemenea, au fost trimisi în judecata Visoiu Gheorghe, angajat al Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor, Hanu Alexandru-Florin, evaluator autorizat, Drula Dorin-Cornel, evaluator autorizat, precum si Nistor Ne­cu­lai, evaluator autorizat.În rechizitoriul întocmit, procurorii au retinut urmatoarea stare de fapt: ”Inculpatii Ingrid Zaarour, Baciu Remus Virgil, Marko Attila-Gabor, Iuoras Mihnea-Remus, Popa-Mocanu Ingrid-Luciana, Georgescu Horia, Canangiu Constantin-Catalin si Nicolescu Theodor Catalin au fost, în perioada 2008, membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor din cadrul Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor. În acea calitate, cei 8 inculpati au emis, în cazul a trei dosare (nr.13653/FFCC/2008, nr.26600/CC/2006 si nr.8745/CC/2006) titluri de des­pagubire, pe baza unor rapoarte de evaluare contrare Standardelor Internationale de Evaluare cu privire la estimarea valorii de piata a imobilelor si contrare prevederilor art.13, art.10 alin.6 si 7 din Legea nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietatii si justitiei. Scopul acelor demersuri a fost supraevaluarea imobilelor mentionate, ceea ce a adus un prejudiciu bugetului de stat si a asigurat avantaje patrimoniale unor persoane, cesionari ai drepturilor litigioase”, se arata în comunicatul DNA.Prejudiciul produs în acest caz se ridica la suma de 84.588.304 euro. Anchetatorii au dispus ”sechestrul asigurator asupra bunurilor lui Zaarour Ingrid, Iuoras Mihnea-Remus, Marko Attila-Gabor, Popa-Mocanu Ingrid-Luciana, Canangiu Constantin-Catalin, Nicolescu Theodor-Catalin, Georgescu Horia, Visoiu Gheorghe si Drula Dorin Cornel, precum si confiscarea speciala a sumei de 6.200.000 lei de la Nicolescu Theodor Catalin si a sumei de 10.000 euro de la Hanu Alexandru Florin, provenite din savârsirea infractiunilor de luare de mita”, se mai arata în document.Dosarul a fost trimis spre judecare la Înalta Curte de Casatie si Justitie cu propunerea de a se mentine masurile preventive si asiguratorii luate în cursul urmaririi penale.
Publicat de : ---
Data publicării: 10 Apr 2015 - 06:05
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=45965&titlu=Lotul_ANRP__trimis_in_judecata_de_catre_procurorii_DNA