Creditele in franci au ajuns pe masa discutiei dintre ministrul finantelor si sefii bancilor [1]

Autori: Claudia Medrega , Raluca Ghinea 10

.02.2015

Ministrul finantelor Darius Valcov a avut ieri seara o intalnire cu sefii celor opt banci care au in portofolii credite in franci elvetieni pentru a ajunge de comun acord la o solutie pentru clientii cu imprumuturi in aceasta moneda, urmand sa prezinte concluziile astazi in Comisia de buget-finante.

In ultimele saptamani s-au intensificat discutiile publice legate de aprecierea francului elvetian si alternativa unei conversii a imprumuturilor contractate in aceasta moneda la cursul istoric. Cotatia dintre leu si francul elvetian a atins valori record ca urmare a eliminarii plafonului impus de Banca Elvetiei pentru cursul dintre franc si euro.

?Voi avea o intalnire cu cele opt banci care au credite in franci elvetieni sa vedem ce putem sa rezolvam, iar solutia la care vom ajunge o voi prezenta si marti la Camera Deputatilor, unde voi fi prezent atat eu, cat si conducerea Bancii Nationale pentru a identifica variantele pe care noi le propunem pentru iesirea din aceasta criza?, a declarat Valcov in conferinta de presa sustinuta alaturi premierul Victor Ponta, la finalul misiunii FMI in Romania. Astazi are loc audierea conducerii BNR in Comisia de buget-finante-banci, alaturi de toate partile implicate in problema creditelor in franci elvetieni.

Guvernatorul BNR Mugur Isarescu a declarat ieri ca banca centrala nu este abilitata prin lege sa intervina in relatiile contractuale dintre clienti si banci si nici sa supravegheze fiecare credit in parte. ?BNR nu face verificari de conformitate. Sunt doua milioane de contracte de credit, fiecare cu 100 de clauze. Ar fi o absurditate sa raspundem in aceste doua milione de contracte. Nu suntem abilitati prin lege sa intervenim intre contractele dintre banci si clienti.? Pe de alta parte, Isarescu a aratat ca nu are nimic impotriva actiunilor in justitie pentru clauzele considerate ilegale. ?Aceste contracte au fost semnate de parti private, sunt documente legale si, daca nu au fost semnate in conditiile legii, exista calea atacului in justitie pentru clauzele ilegale. Nu avem nimic impotriva unei asemenea actiuni, acele clauze sa fie atacate in justitie si justitia sa isi spuna parerea.?

Guvernatorul BNR a amintit ca mandatul bancii centrale este de supraveghere pruden­tiala a institutiilor de credit, supraveghere care are doua componente: macropru­den­tiala, la nivelul sistemului bancar, si microprudentiala, la nivelul fiecarei banci in parte.

Printre solutiile la criza creditelor in franci elvetieni BNR a recomandat, dupa discutii cu bancherii, flexibilizarea mecanismului de rescadentare fara ca bancile sa solicite garantii suplimentare sau sa modifice nivelul dobanzii si al comisioanelor. O alta solutie recomandata a fost conversia creditelor din franci in lei la cursul zilei cu posibilitatea acordarii unui discount privind cuantumul serviciului datoriei.


Publicat de : ---
Data publicării: 10 Feb 2015 - 05:53
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=44253&titlu=Creditele_in_franci_au_ajuns_pe_masa_discutiei_dintre_ministrul_finantelor_si_sefii_bancilor