DNA: Zece companii de stat au sponsorizat Gala Bute in urma interventiei fostului ministru Ion Ariton [1]

Directia Nationala Anticoruptie (DNA) cere aviz de la Senat pentru urmarirea penala a fostului ministru al Economiei Ion Ariton, in dosarul "Gala Bute", in care este suspectat de participatie improprie la abuz in serviciu si folosire a influentei in scopul obtinerii de foloase necuvenite

.

"In calitatea sa de ministru al Economiei, Ariton Ion i-ar fi determinat pe reprezentantii a 10 companii de stat aflate in subordinea sa (Hidroelectrica S.A., Transelectrica S.A., Nuclearelectrica S.A., S.N.T.G.N. Transgaz S.A., Complexul Energetic Turceni S.A., Complexul Energetic Rovinari S.A., S.N.G.N. Romgaz S.A., Oil Terminal S.A., IAR Ghimbav S.A. si Societatea Nationala a Apelor Minerale S.A.) sa sponsorizeze, cu suma totala de 1.742.830 lei, organizarea galei internationale de box profesionist organizata la Bucuresti la data de 09.07.2011, in cadrul careia a evoluat sportivul Lucian Bute", arata DNA in referatul cauzei, transmis procurorului general al Parchetului Inaltei Curti de Casatie si Justitie, in vederea sesizarii Senatului pentru formularea cererii de efectuare a urmaririi penale.

Anchetatorii au precizat ca evenimentul era organizat de societatea comerciala cu capital privat Europlus Computers SRL, astfel ca sponsorizarea galei de box era interzisa de Legea 32/1994. Potrivit articolului 3 alineatul 2 din actul normativ, societatile comerciale cu capital majoritar de stat nu pot efectua activitati de sponsorizare avand ca beneficiari societati comerciale cu capital privat.

Citeste si: DNA cere aviz de la Parlament pentru urmarirea penala a fostilor ministri Elena Udrea si Ion Ariton Citeste si: Perchezitii DNA in dosarul "Gala Bute", la Rudel Obreja si la alte persoane si firme. Noi fapte de coruptie in dosar. Fostul consilier al Elenei Udrea, printre cei vizati

"Desi beneficiarul real al sponsorizarilor a fost SC Europlus Computers SRL (care detinea exclusivitatea organizarii si care a incasat toate veniturile galei), a fost folosita Federatia Romana de Box pentru a evita dispozitiile imperative ale Legii nr. 32/1994 si a crea aparenta ca este sustinuta activitatea unei persoane juridice fara scop patrimonial. In acest context, suma totala de 1.742.830 RON care ar fi facut obiectul sponsorizarilor constituie prejudiciu pentru companiile mentionate", arata DNA.

Procurorii sustin ca sponsorizarile nu s-ar fi incheiat in lipsa interventiei fostului ministru Ion Ariton, iar sumele ar fi ramas in patrimoniul companiilor cu capital majoritar de stat.

"Totodata, suma are natura unui folos nejustificat obtinut de Obreja Rudel, in conditiile in care sponsorizarea galei era interzisa de lege. Fondurile obtinute au fost folosite pentru plata cheltuielilor de organizare, in conditiile in care unicul beneficiar al veniturilor galei a fost societatea S.C. Europlus Computers S.R.L., de unde au fost transferate in patrimoniul administratorului Obreja Rudel", a precizat DNA.

Anchetatorii il acuza pe Ion Ariton si ca si-a folosit autoritatea si influenta derivate din functiile de ministru al Economiei, senator si presedinte al filialei judetene Sibiu a unui partid aflat la acel moment la guvernare, pentru a determina reprezentantii companiilor sa sponsorizeze Gala Bute.

"Ministerul Economiei este o persoana juridica fara scop patrimonial, iar companiile respective se aflau in subordinea acestuia. Totodata, functia de conducere detinuta in cadrul partidului aflat la guvernare permitea influentarea numirii directorilor companiilor cu capital majoritar de stat. Prin folosirea autoritatii si influentei, Ariton Ion a urmarit transferul nelegal al sumei de 1.742.830 lei in patrimoniul SC Europlus Computers SRL", a mai aratat DNA in referatul cauzei.

In acelasi dosar, DNA a cerut aviz de la Camera Deputatilor pentru urmarirea penala a fostului ministru al Dezvoltarii Elena Udrea.

Potrivit procurorilor, Elena Udrea a luat decizia organizarii Galei Bute, in urma unor discutii cu Rudel Obreja si le-a cerut subordonatilor sai de la Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului sa gaseasca solutii de incheiere a contractului privind finantarea evenimentului, urmarind obtinerea unor beneficii electorale, prin asocierea imaginii sale cu cea a lui Lucian Bute.

Procurorii DNA fac luni 18 perchezitii in Bucuresti si judetele Ilfov, Prahova, Hunedoara si Gorj, la sediile mai multor firme si la persoane suspectate de fapte de coruptie, in dosarul "Gala Bute".

Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, ca se fac perchezitii la fostul presedinte al Federatiei Romane de Box Rudel Obreja, la primarul din Lupeni - Hunedoara, Cornel Resmerita, la Stefan Lungu, fostul consilier al Elenei Udrea in perioada in care aceasta a fost ministru al Dezvoltarii Regionale si Turismului, la Gheorghe Nastasia, fost secretarul general al MDRT si la omul de afaceri Adrian Gardean, care controleaza SC Termogaz Company SA.

Opt persoane vor fi duse la audieri la sediul central al DNA, printre care si Obreja, Lungu, Gardean si Resmerita.

In dosarul "Gala Bute", prin rechizitoriului din 6 noiembrie 2013, procurorul de caz a dispus trimiterea in judecata a fostului presedinte al Federatiei Romane de Box Rudel Obreja, pentru fapte coruptie, precum si scoaterea de sub urmarire penala sau neinceperea urmaririi penale, dupa caz, fata de reprezentantii Ministerului Dezvoltarii Regionale si Turismului, Ministerului Economiei, companiilor nationale si ai Federatiei Romane de Box implicati in savarsirea faptelor din acest dosar.

In decembrie 2013, procurorul sef adjunct al Sectiei de combatere a infractiunilor conexe infractiunilor de coruptie din DNA a infirmat acest rechizitoriu, considerand ca este nelegal in privinta solutiei de neurmarire dispuse cu privire la functionarii implicati, dar si a calificarii faptelor retinute in sarcina lui Obreja.

Astfel, seful procurorului de caz apreciaza ca "solutia de neurmarire cu privire la Ariton Ion si la reprezentantii companiilor nationale care au sponsorizat Federatia Romana de Box este gresita, fiind necesara continuarea urmaririi penale cu privire la savarsirea de catre aceste persoane a infractiunilor prev. de art. 13, indice 2, din Legea nr. 78/2000 cu modificarile si completarile ulterioare rap. la 248 C.p.", respectiv pentru abuz in serviciu.

Departamentul de Lupta Antifrauda (DLAF) a sesizat DNA, in aprilie 2012, in legatura cu posibile acte de coruptie si alte fapte penale comise in principal de Rudel Obreja, in contextul organizarii galei "Campion pentru Romania".

Citeste si: DNA: Udrea a decis organizarea Galei Bute, dupa discutii cu Obreja. A urmarit beneficii electorale

 


Publicat de : ---
Data publicării: 03 Feb 2015 - 04:17
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=43850&titlu=DNA__Zece_companii_de_stat_au_sponsorizat_Gala_Bute_in_urma_interventiei_fostului_ministru_Ion_Ariton