Valer Dorneanu va efectua o vizită în județul Neamț [1]

Deputatul PSD Ioan Munteanu a confirmat că vicepreședintele pesedist Valer Dorneanu va face o vizită în județul Neamț. Aceasta este programată pentru sfârșitul săptămânii viitoare.

Dorneanu este vicepreședintele PSD responsabil cu județul Neamț. În această calitatate, Dorneanu ar trebui să păstreze o legătură destul de strânsă cu colegii săi din Moldova, mai ales că Neamțul nu a stat prea bine la rezultatele alegerilor locale din iunie 2004.

Deputații nemțeni consideră însă oportună nominalizarea lui Dorneanu ca responsabil cu zona Neamț bazându-se îndeosebi pe verticalitatea acestuia în politică.

"Are o imagine pozitivă, este unul din vârfurile politicii românești, nu numai a PS, așa că eu cred că vom avea o colaborare bună", a declarat pentru AMOS News și deputatul nemțean, Ioan Bivolaru.

Fostul președinte al PSD Neamț, Ioan Munteanu, a declarat că vicele Dorneanu are în plan o vizită la organizația nemțeană, mai ales pentru că se apropie alegerile parțiale.
Publicat de : Diana OPRESCU
Data publicării: 23 Mai 2005 - 18:30
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=4351&titlu=Valer_Dorneanu_va_efectua_o_vizita_in_judetul_Neamt