Conștiința împăcată [1]

Publicarea unui fragment din stenograma discuțiilor în Comisia senatorială de specialitate a unor modificări la Regulamentul de funcționare a acestei camere parlamentare a produs - cum era normal - deliciul publicului.

Nu-i știam atât de spirituali (deseori involuntar) pe unii dintre aleșii noștri. Există, însă, în schimbul de replici o sintagmă pe care s-ar cuveni s-o luăm în seamă nu numai în "registrul" umoristic.
Unul dintre senatori a spus că n-ar avea "conștiința împăcată" dacă ar vota pentru o anumită prevedere regulamentară (nu contează care anume dacă avem în vedere tema comentariului de astăzi). I s-a răspuns astfel: "Să băgăm în regulament că senatorii și deputații trebuie să lucreze cu conștiința împăcată".
Glumă, glumă (reușită sau nu), dar tema-i foarte serioasă. Mă rog, DE CE n-ar fi cazul ca parlamentarii să lucreze cu "conștiința împăcată"? Nu este vorba aici de a înscrie în Regulament o prevedere în sensul îndeplinirii amintitei exigențe ("conștiința împăcată"), pentru că tot nu există instrumentul de verificare. Altceva este mult mai important decât orice prevedere regulamentară: conștiința parlamentarilor.
Nu vrem să recurgem la cuvinte mari, la formule patetice, la îndemnuri moralizatoare, însă s-au înregistrat prea multe cazuri care aduc în prim-plan tema conștiinței aleșilor națiunii pentru a mai accepta eludarea ei în continuare.
Sigur, sună caraghios până și conceptul de "conștiință" în cazul celor care și-au uitat promisiunile din campania electorală, care profită de calitatea de parlamentar pentru a-și umfla exponențial averile, care votează doar potrivit propriului interes sau al grupului din care face parte, care nu țin seama de consecințele deciziilor lor ș.a.m.d.. Îți râd, pur și simplu, în nas dacă le vorbești despre conștiință.
În cazul unor parlamentari (nu numai al celor care au deținut mandate în legislaturile anterioare și al "novicilor") am încetat să ne mai facem iluzii. Au fost mult prea numeroase împrejurările care le ofereau șansa de a sluji interesul public, de a găsi soluții pentru sprijinirea mai puternică a categoriilor defavorizate, de a îndrepta fondurile bugetare în direcțiile cele mai probabile pentru țară, dar nu au procedat integral așa cum se cuvenea. Dimpotrivă, ori de câte ori au avut posibilitatea să tragă spuza pe turta proprie au făcut-o cu un entuziasm de nedescris, considerând că trebuie să beneficieze din plin de postura celor care, împărțind, parte își fac.
Dacă uneori astfel de apucături n-au fost finalizate faptul nu se explică prin "trezirea conștiinței", ci prin teama că reacțiile presei vor influența opțiunile electoratului, le vor îngusta marja de manevră pentru punerea în aplicare a unor intenții tot la fel de "lăudabile". Dacă n-ar fi intervenit mass-media, domniile lor ar fi continuat să acționeze - fără complexe - așa cum le dictează pofta inimilor și nu conștiința. Astea-s riscurile democrației!
Ceea ce ne miră (deși, aici, pe malurile Dâmboviței nimic n-ar mai trebui să ne mire) este că nu există - în cazurile examinate - un minimum de grijă măcar pentru păstrarea aparențelor. Nu, nici vorbă despre așa ceva. Sesizăm, în această ordine de idei, că persoanele în discuție, se consideră nu numai apărate de imunitatea conferită prin Constituție, ci și beneficiari ai (a ceea ce putem numi) secuvinismului. Lor li se cuvine totul - de la avantaje materiale deloc neglijabile până la un statut public de necontestat, indiferent de merite, de activitatea desfășurată "în slujba nației". Acest sentiment de superioritate, nejustificat în amintitele situații de propria statură intelectuală și morală, transpare prin toți "porii" comportamentului celor vizați. Cine poate să pretindă că astfel de persoane nu au "conștiința împăcată"? Există, însă, conștiințe și... conștiințe. Inclusiv cea a derizoriului, chiar dacă acest fapt nu este "conștientizat".
Publicat de : Valentin Stănilă
Data publicării: 23 Mai 2005 - 12:02
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=4327&titlu=Constiinta_impacata