Năstase face apel la "istoria comună" [1]

Încă de la începutul intervenției sale, președintele executiv al PSD a apreciat că lucrările Consiliului Național au o ordine de zi aprobată, dar și o alta, "nu neapărat ascunsă" - referitoare la statutul lui Ion Iliescu.

"Nu spun neapărat că ea este ascunsă, dar ea există și o știm, pentru că, în definitiv, am trăit în aceste zile între două abordări extreme. Una care considera că recentul nostru congres a fost unul al trădării, al aranjamentelor de culise, iar în cealaltă extremă, cei care au considerat că acest congres reprezintă despărțirea definitivă de trecut și punctul de pornire pentru un drum luminos", a adăugat el.
Abordând frontal ceea ce toată lumea gândea sau murmura Adrian Năstase, le-a cerut colegilor de partid să trateze "cu respect și colegialitate" relația cu Ion Iliescu, precizând că viitorul formațiunii politice trebuie construit având grijă și de istoria acesteia.
"S-a discutat foarte mult despre viitor, s-a discutat și despre trecutul partidului, eu am curajul să vă spun ceea ce probabil mulți gândiți: este firesc să gândim în termeni de colegialitate și de respect și relația noastră cu domnul Iliescu", a spus Năstase, aplaudat din sală. El a precizat că, prin acest demers, nu pune nicicum în discuție rezultatul votului la Congres, care "trebuie respectat". "El reprezintă un anumit mod de a vedea viitorul partidului, dar noi nu putem să construim viitorul fără să avem grijă de ceea ce înseamnă, de fapt, istoria noastră comună. Și nu putem să acceptăm atacurile care se direcționează, astăzi, împotriva sa - și poate că nu întâmplător, ci poate tocmai pentru a crea o falie în interiorul zonei noastre politice", a continuat Năstase, invitând la înțelepciune și la colegialitate.
"Vă invit să mergem mai departe, să ne uităm la ceea ce avem de făcut cu adevărat ca partid de opoziție și ca viitor partid de guvernare", a mai spus Năstase, precizând că nu are rost să fie învinovățiți nici cei care au primit, nici cei care nu au primit voturile la Congres. "Este un joc democratic, pe care l-am acceptat cu toții, l-am încurajat și pe care trebuie să-l acceptăm ca atare", a continuat Năstase, spunând, totodată, că nu vrea să ascundă faptul că și el a primit, "într-un anumit mod", rezultatul final al Congresului.
Publicat de : ---
Data publicării: 14 Mai 2005 - 10:26
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=4092&titlu=Nastase_face_apel_la___istoria_comuna__