Statutul cadrelor militare, adoptat de senatori [1]

Militarii pot fi mentinuti in activitate dupa implinirea varstei de pensionare pana la varsta de 60 de ani, cu aprobarea conducerii institutiei, in functie de nevoile de incadrare

. Senatorii au adoptat marti, cu 103 de voturi “pentru”, 28 “impotriva” si trei abtineri, proiectul de lege privind statutul cadrelor militare, trimis la reexaminare de presedintele Traian Basescu.

Senatorii au adoptat, cu un amendament, actul normativ de modificare a Legii 85/2005 privind statutul cadrelor militare, retrimis in Parlament, pentru reexaminare, de catre presedintele Traian Basescu.Potrivit amendamentului propus de Comisia pentru aparare si insusit de senatori, prevederile proiectului de lege se vor aplica in exclusivitate MApN si structurilor militarizate ale MAI, informeaza rtv.net.

Potrivit proiectului, pensionarea cadrelor MApN si MAI se va face gradual – generalii cu o stea se vor pensiona la varsta de 56 de ani, cei cu doua stele la 57 de ani, cei cu trei stele la 58, iar generalii cu patru stele la 59 de ani.Prelungirea perioadei pana la 60 de ani se poate face potrivit deciziilor luate de comisiile de selectie care functioneaza in institutiile militare, iar propunerea de pensionare sau nu a acestora va fi obligatorie pentru ministrul Apararii.

Presedintele Comisiei de aparare a Senatului, Corneliu Dobritoiu, a mentionat, in timpul dezbaterilor, ca serviciile speciale precum STS, SPP, SRI vor functiona in baza Legii 80, care prevede pensionarea la 60 de ani, iar prelungirile se vor face in functie de ierarhia care subordoneaza acele institutii.

Senatul a adoptat acest proiect de lege in calitate de Camera decizionala.

Deputatii au reexaminat, in 26 martie, la cererea presedintelui Basescu, Legea privind statutul cadrelor militare, adoptand, cu 302 voturi “pentru”, 2 “impotriva” si 13 abtineri, raportul Comisiei de aparare care stabileste ca generalii pot ramane in sistem pana la 60 de ani, cu aprobarea sefului unitatii.

Presedintele Traian Basescu a cerut Parlamentului reexaminarea modificarilor la Legea 80/1995 privind statutul cadrelor militare.

“Inteleg ca unii o iau ca fiind o joaca, ca fiind un joc al presedintelui sau mai stiu eu ce alte interpretari dau. Eu vreau sa va spun ca aceasta lege este plecata pe o initiativa legislativa a catorva parlamentari. A fost respinsa in Camera Deputatilor si a fost adoptata de Senat, in calitate de Camera decizionala. Pot sa o interpretez ca fiind o lege care reflecta ori un act de tradare nationala – si sunt responsabil de ceea ce spun – ori un act ce vadeste o profunda prostie”, explica Basescu, intr-o declaratie de presa sustinuta la Palatul Cotroceni.


Publicat de : ---
Data publicării: 10 Apr 2013 - 06:26
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=40868&titlu=Statutul_cadrelor_militare__adoptat_de_senatori