Vizita lui Traian Basescu la Chisinau, incerta [1]

Desi prim-ministrul din Moldova le-a spus jurnalistilor moldoveni, intr-o intrunire informala, ca Traian Basescu va vizita Chisinaul pe 1 februarie, Administratia Prezidentiala nu confirma existenta vizitei presedintelui roman

. “Sunt discutii si zvonuri”, a declarat pentru rtv.net purtatorul de cuvant al presedintelui Basescu, Bogdan Oprea.

Oprea a spus ca Administratia Prezidentiala nu are comentarii de facut pe marginea unei posibile deplasari a lui Basescu in Moldova. “Nu am comunicat aceasta vizita, n-am informat nimic. Sunt discutii si zvonuri pe care nici nu le confirm, nici nu le infirm”, a spus Oprea.

Deputatul PDL pentru diaspora Eugen Tomac, fost consilier al presedintelui Traian Basescu, anunta sambata, intr-o postare pe pagina sa de Facebook, o vizita oficiala a sefului la statului la Chisinau pe data de 1 februarie.”Presedintele Romaniei, domnul Traian Basescu, va efectua, pe 1 februarie, o vizita oficiala la Chisinau. Este a patra vizita pe care seful statului roman o efectueaza in Basarabia. Sunt convins ca si de data aceasta vizita se va concretiza prin proiecte comune in beneficiul romanilor de pe cele doua maluri ale Prutului”, scrie Tomac pe Facebook.

Vizita a fost anuntata sambata si de presa din Republica Moldova. Vizita la Chisinau a lui Traian Basescu va avea loc la invitatia facuta de omologul Nicolae Timofti, adresata in mai 2012, cu ocazia vizitei sale la Bucuresti, relateaza PRO TV Chisinau.

De asemenea, potrivit portalului Unimedia.info, anuntul vizitei ar fi fost facut de premierul Vlad Filat, intr-o intalnire informala vineri seara cu jurnalisti moldoveni. Potrivit agentiei Info-Prim, informatia a fost confirmata si de catre Presedintia Republicii Moldova. Precedenta vizita la Chisinau a presedintelui Traian Basescu a avut loc in ianuarie 2010, fiind prima deplasare externa facuta de seful statului la inceputul celui de-al doilea mandat al sau.


Publicat de : ---
Data publicării: 18 Ian 2013 - 06:59
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=40410&titlu=Vizita_lui_Traian_Basescu_la_Chisinau__incerta