Rezistența la rupere a troicii PSD [1]

Dacă nu ar fi fost ales președintele PSD, Mircea Geoană ar fi ocupat probabil un post important și bine remunerat la BERD, candidatura sa fiind luată în discuție cu puțin timp înaintea congresului partidului.

Nu ar fi avut nici o durere de cap ca înalt funcționar al băncii europene, însă ar fi ieșit din circuitul politic pe care, anul trecut, dorise cu disperare să-l parcurgă ca să ocupe o treaptă pe podium. Tentația confortului londonez și amintirea eșecurilor anterioare – înfrângerea, din primul tur, la Primăria Capitalei, și ridicola poziționare în fruntea unui guvern iluzoriu, între cele două tururi la prezidențiale – l-au făcut să-și anunțe, în ultimul moment, intrarea în competiție cu Ion Iliescu pentru șefia partidului. Grupul de la Cluj, care încercase în zadar să-l determine pe Adrian Năstase să intre în joc, a trebuit să lucreze din greu spre a-l convinge că are șanse. Purtat pe umeri de organizațiile ardelene dornice cu orice preț de schimbare, Geoană a ajuns președintele PSD, uluit el însuși de fulminanta ascensiune.

Ca produs al celei mai active grupări pesediste, impus pe fondul unei crize de lideri competitivi, proaspătul șef de partid se străduiește, acum, să-și câștige autoritatea la bază și la vârf. Proclamația sa „Nu voi fi un președinte de vitrină!” s-a dorit un avertisment pentru colegii săi din Biroul Permanent, în special, pentru Adrian Năstase, obișnuiți să nu-l ia în serios. Această umflare a pectoralilor nu dezarmează însă pe nimeni, în nici un caz pe președintele executiv și pe secretarul general al partidului, ale căror vechime și activitate îi ancorează mult mai solid în PSD decât pe Geoană. De fapt, marea problemă a acestuia este tocmai faptul că îi are pe Adrian Năstase și pe Miron Mitrea tovarăși de triumvirat. Cel dintâi n-o să mai accepte multă vreme să i se comande „Adriane, te ocupi tu de asta!”, fiindcă una era să primească ordine de la Ion Iliescu și alta, de la băiatul pe care, acum un an, îl trimitea după mingi. Este doar o chestiune de timp până va începe să se impună, cum tot numărătoare calendaristică este până când Miron Mitrea, care nu face decât să profite de pe urma rivalității celor doi, va pune piciorul în prag. Noul președinte nu a făcut suficient body-building ca să aibă ce arăta într-o confruntare cu colegii săi, de aceea esențial este să câștige încrederea organizațiilor, să-și cucerească realmente funcția în care a fost propulsat doar de un grup. Cealaltă problemă a lui Mircea Geoană se numește Ion Iliescu, în jurul căruia s-a format un grup de pesediști marginalizați, ce întrețin focarul nemulțumirilor. Înclinat să considere înfrângerea sa mai curând rezultatul manevrelor de culise ale unor lideri, Iliescu pregătește pentru Consiliul Național un discurs care ridică problema moralității conducerii pesediste, mizând pe ecourile în teritoriu ale acestuia. Chiar dacă va pronunța cuvântul „retragere”, este puțin probabil ca fostul președinte să stea liniștit. Lipsa activității politice este sinonimă pentru el cu moartea cerebrală, de aceea, înlăuntrul sau în afara partidului, el, împreună cu ceilalți nemulțumiți, va continua să submineze autoritatea triumvirilor.

Problemele lui Geoană sunt și problemele PSD. Principalul partid de opoziție a intrat, după „istoricul” congres, într-o epocă tulbure, de reașezare și refacere a centrelor de putere, caracterizată, în general, de relații contondente în eșaloanele de sus. El trăiește, pentru prima dată, experiența unei conduceri colective și, obișnuit să fie ghidat de un tătuc, nu pare pregătit să-i facă față. Următorii doi ani, până la viitorul congres, vor fi un lung test de rezistență pentru PSD și pentru Mircea Geoană, care are de demonstrat că nu e doar un președinte gonflabil.
Publicat de : Rodica CIOBANU
Data publicării: 12 Mai 2005 - 09:04
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=4034&titlu=Rezistenta_la_rupere_a_troicii_PSD